„Evangheliarul lui Macarie“, cea mai veche carte românească dintr-o colecție privată, expus la Bookfest

0
Publicat:

"Evangheliarul lui Macarie", cea mai veche carte românească aflată într-o colecţie privată, "Evangheliarul lui Macarie", va fi expusă în acest weekend la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.

Foto: Wikipedia
Foto: Wikipedia

Potrivit unui comunicat al Artmark, transmis Agerpres, casa de licitaţii aduce, în premieră, la cea de-a XIV-a ediţie a salonului, exemplarul rarisim tipărit la Târgovişte în 1512, în timpul domnitorului Neagoe Basarab.

"Expunerea publică a Evangheliarului reprezintă, pentru piaţa românească de carte, un eveniment major. Evangheliarul nu este doar cea mai veche carte românească aflată într-o colecţie privată, ci una dintre primele trei tipărite pe teritoriul României", precizează Artmark.

Opera, imprimată la Mânăstirea Dealu, lângă Târgovişte, unde ieromonahul Macarie fusese instalat ca tipograf de predecesorul lui Neagoe Basarab, domnitorul Radu cel Mare, a marcat un punct de cotitură în evoluţia literaturii est-europene, punând bazele viitoarelor traduceri şi tipărituri de cărţi în limba română.

În România se mai păstrează un singur exemplar al acestei tipărituri rarisime, în colecţia Bibliotecii Academiei Române.

Alături de "Evangheliarul lui Macarie" va fi expusă şi "Cartea românească de învăţătură", zisă şi "Cazania lui Varlaam", de la 1643. Capodopera culturii româneşti medievale a fost editată de Mitropolitul Varlaam şi tipărită în tipografia domnească de la Mănăstirea "Trei Ierarhi", în timpul domnitorului Vasile Lupu.

"Evangheliarul lui Macarie" şi "Cazania lui Varlaam" pot fi admirate, alături de alte obiecte de colecţie ce provin din patrimoniul criticului literar Şerban Cioculescu, de vineri până duminică, la Bookfest, în Pavilionul B2, spaţiul B06 de la Romexpo. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite