Video Dr. Cristian Andrei răspunde acuzațiilor: „E ostilitatea femeii față de bărbatul la care nu mai are acces / Munca cu oamenii m-a calificat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Cristian Andrei a reacționat la acuzațiile potrivit cărora ar fi desfășurat ședințe de psihoterapie fără a deține un atestat emis de Colegiul Psihologilor, dar și la cele privind hărțuirea sexuală a unor paciente în timpul terapiei. Doctorul a explicat ce presupune, de fapt, pregătirea sa profesională și a mărturisit, referitor la una dintre femeile care îl incriminează, că au fost „iubiți”.

„Bună seara, dragilor! Sunt dr. Cristian Andrei, impostorul. Astă seară pregătisem pentru voi un subiect despre cum altfel gândește Dumnezeu în comparație cu oamenii, dar bineînțeles că există această situație interesantă despre mine. Și atunci, de dragul vostru, este important să vă vorbesc în seara asta despre cum am ajuns eu impostor și care sunt relațiile mele cu pacientele și cu aceste acuzații care apar și cine sunt aceste două doamne care mi-au adresat aceste reclamații. Într-o primă parte, o să vorbesc vreo 30 de minute, ca de obicei, despre aceste subiecte, după care, vă las să mă înjurați și voi. Încerc să răspund oricărei înjurături, în limitele în care pot să le onorez pe toate”, și-a început dr. Cristian Andrei discursul, într-un live pe Facebook, descriind formatul interacțiunii de luni seară cu urmăritorii săi. 

Medicul a respins acuzațiile care i se aduc, susținând că desfășoară doar activități de evaluare psihiatrică și că, de fapt, nu face psihoterapie.

„Cine sunt eu de fapt și care este competența mea profesională în această țărișoară? În ceea ce privește competența mea, eu am făcut facultatea de medicină la Tg. Mureș și, după aceea, încă din prima parte de după Revoluție, în 1992, am intrat în Liga Română pentru Sănătate Mentală. Era, după modelul belgian, prima alcătuire de sănătate mentală din România, unde psihiatrii începeau să se adune și să se îngrijească de aspectele civile ale sănătății mentale, nu doar în spitalul de nebuni. Pe vremea aceea meseria de psiholog era încă, pe vremea lui Ceaușescu, inexistentă în ce privește psihoterapia. Psihoterapia era făcută de medicii psihiatri și psihologul avea un rol ca de laborant. Era umilitor pentru un psiholog la vremea aceea, trebuia să facă teste psihologice și să-i comunice psihiatrului și acesta să le includă, eventual, dacă vrea, în foaia de observație, dar nu prea țineau cont psihiatrii de lucrurile astea. Psihologii au fost interziși, iar psihoterapia era chiar complet ilegală în ultima perioadă a dictaturii lui Ceaușescu”, a explicat medicul.

„Am fost foarte interesat să intru în această zonă a psihoterapiei” 

Cristian Andrei  a povestit cum a ajuns să facă o stagiatură la un cunoscut institut.

„Și atunci, intrând în Liga Română de Sănătate Mentală, primul psihoterapeut pe care l-am văzut eu față-înfață și am vorbit cu el era Ionel Vianu, fiul marelui critic literar Tudorel Vianu. și care era psihoanalist și mă uitam așa la el: «Ce vorbește omul ăsta?» Și atunci am fost foarte interesat să intru în această zonă a psihoterapiei. Și așa am ajuns, încă de pe vremea când făceam specializarea ca neuropsihiatru pentru copii și adolescenți,  să intru în legătură cu, printre alții, în afară de Liga Belgiană de Sănătate Mentală, unde l-am cunoscut pe Eric Messens și am fost prieteni foarte buni - și el de sorginte psihanalitică - după care am avut această legătură extraordinară cu Scottish Institute for Human Relations, Institutul Scoțean pentru Relații Umane în Edinburgh

Era condus ca parte clinică de Nick Child la vremea aceea. Am făcut prima mea stagiatură la acest institut într-o terapie familială sistemică. Nu se auzise prea multe în Europa la vremea aceea despre asta. Apoi la Tavistock Institute of Human Relations în Londra. Așa mi-a venit ideea să înființez Institutul de Relații Umane din București. Nu sunt foarte multe în lume. Dar această organizație pe care am înființat-o în anul 2000 se ocupă de educație pentru sănătatea mentală și stil de viață sănătos, de cercetare, de psihoterapii și concilierii psihologice, de formări și așa mai departe. Apoi am fost invitat să fiu editor corespondent la The British Journal of Psychiatry de profesorul Henderson și am funcționat așa traducând articolele de psihiatrie britanice pentru medicii din țara noastră”.

Dr. Cristian Andrei e în centrul unui scandal. FOTO FB Cristian Andrei
Dr. Cristian Andrei e în centrul unui scandal. FOTO FB Cristian Andrei

„Aveam 11 ani de practică în psihoterapie, așa cum am învățat-o eu”

Medicul relatează cum, în 1993. a înființat Fundația Istoar, „care se ocupă cu resocializarea persoanelor care au probleme de sănătate mentală durabile, ies din spitalul psihiatric și nu mai au casă, nu mai au familie”:

Și la ora actuală, Fundația Istoar oferă opțiuni sociale pentru foarte mulți oameni care nu sunt cuprinși în sistemul de stat. Și atunci când s-a înființat Colegiul Psihologilor în România, eu aveam deja 43 de ani și 11 ani de practică în psihoterapie, așa cum am învățat-o eu. Știți foarte bine că, pentru că mulți îmi zic, a fost perioada aceea în care s-a tot vorbit că eu apar la televizor și că vorbesc despre problemele din familie ale oamenilor. A fost acea emisiune, 95-95, dacă vă aduceți aminte de ea. Era o emisiune celebră la vremea aceea, pentru că știți care e treaba, toate cazurile erau reale. Reale, sută la sută. Nu era nimic înscenat, plătit de cineva. Oamenii aceștia veneau  la emisiune cu speranța că vor găsi o soluție pentru situația lor din familie și mi-aduc aminte că era extrem de multă emoție și le vorbeam la vremea aceea despre psiholog: Există în România psihologi, mergeți la psihoterapie!”

„Sunt omul care i-a făcut pe români conștienți că există psihoterapie”

În același live, medicul afirmă că este „omul care i-a făcut pe români conștienți că există psihoterapie în România și că merită să discute cu cineva, pentru că pe vremea aceea se considera că dacă mergi la psihoterapeut ești nebun și că nu trebuie să afle nimeni”:

„Și, practic, am făcut acest lucru ani de zile și am apărut în tot felul de emisiuni radio. La început, am apărut la Radio 21, aveam emisiunea de la 11 seara la 5 dimineața, toată noaptea. Cei care sunau erau în principal măturători, că ăștia mătură noaptea, taximetriști, oameni cu depresie care nu puteau să doarmă și vorbeam cu ei. 14.000-15.000 de articole, emisiuni, articole științifice, cărți, broșuri de toate felurile pentru educație, pentru comportament sănătos, mental, am scris pentru oamenii din țara asta. O să discutăm mai târziu și despre ce este psihologul astăzi și de ce nu vreau eu să fiu considerat psiholog sau să fiu un colegiu psiholog, eu vreau să fiu un colegiu medic”.

„Toată această muncă de contact cu oamenii care au probleme de natură psihosocială m-a calificat și m-a răscalificat”

Cristian Andrei spune că „toată această muncă de contact cu oamenii care au probleme de natură psihosocială m-a calificat și m-a răscalificat”

„Și am urmat tot felul de cursuri. Am avut, de exemplu, mi-am adus aminte, un curs ținut de doi profesori de psihologie de la Universitatea de Utah, Mormonii, cei care au mai multe neveste și era atât de interesant să învăț de la ei. Le-am fost traducător când făceam specializarea în spitalul Gheorghe Marinescu și am învățat enorm de multe lucruri de la acești oameni. Au vrut să mă și convertească, dar nu a prea ținut treaba asta. Și atunci, când am înființat Fundația Istoar și apoi Institutul de Relații Umane. Am știut că psihoterapie înseamnă o intervenție cuprinzătoare în viața unei persoane. De exemplu, acum, când avem programul acesta de asistență psihologică a persoanelor dependente de jocuri de noroc, eu le tot spun psihologilor noștri că este extrem de important să aduci în caz și membrii familiei, și prietenii, și angajatorii, și toți oamenii, pentru că toate problemele astea care se vindecă cu greu în psihoterapie sunt, de fapt, probleme psihosociale și trebuie să vorbești cu oamenii din jur”

Medicul afirmă că teoria pe care o aplică în „explicarea minții umane” spune că „nici măcar nu trebuie să întâlnești un om, ca să știi ce să faci pentru el, fiindcă el este produsul celor din jur și că dacă îi cunoști pe cei din jur, s-ar putea să fii mult mai eficient decât să te întâlnești cu el”:

„Dar poate că asta vi se pare un pic deplasat. De la cine puteam eu să învăț psihoterapie în România în anul 1993? În 2024 s-au împlinit 28.000 de pacienți și aceștia sunt profesorii mei. De aceea vorbesc eu în seara asta aici pentru voi, oamenii de la care am învățat meserie. Nu vorbesc nici pentru colegii mei, nici pentru vreo autoritate. Vorbesc pentru voi, pentru că de la voi am învățat. Ce am învățat, vă dau înapoi, după cum vedeți, vă spun, vă explic, nu mint nimic, citesc cât pot de mult.

„De la cine puteam învăța eu această disciplină în țara aceasta?”

Cristian Andrei spune, în apărarea sa, că este abonat la UpToDate, care este cel mai cuprinzător site de abordare medicală.

„Pentru că eu, fiind medic, sunt obligat și să fac formări și să mă pregătesc continuu, să am punctele acelea de pregătire continuă. Anul ăsta am ținut cursuri pentru asistente medicale, am ținut curs de psihosomatică, fiind medic. Și am să vă explic de ce un medic este mai avizat să vorbească despre mintea umană decât un psiholog. Am scris articole, am ținut expuneri științifice, am participat într-o calificare de în TMS, în Transcranial Magnetic Stimulation, la Londra și, practic, mă tot formez. Și atunci, de la cine puteam învăța eu această disciplină în țara aceasta? Nu că încerc să descalific pe cineva, însă îi văd pe oameni cum vorbesc despre mintea umană în țara asta, îi văd pe cei care se dau competenți în acest domeniu, îi văd, reaud, oamenii vin la mine și-mi cer ajutorul”.

„Nu ai de ce să-i spui un om nu. Nu poți să-l lași să plece de la tine cum a venit”

Medicul a mai explicat că nu putea să-i refuze pe cei care i-au cerut ajutor

„Există un percept extrem de important în medicină care spune că nu ai de ce să-i spui un om nu. Nu poți să-l lași să plece de la tine cum a venit. Măcar o informație trebuie să-i dai. Și de aceea, ceea ce fac este atât lucrul individual, o intervenție individuală, în mintea și viața persoanelor, cât și de cuplu, cât și de familie, cât și de grup și colectivități largi de oameni”.

„Mă așteptam de mult să se întâmple chestia asta”

Dr Cristian Andrei a adăugat:

„Acum vom vedea câți mă vor mai chema prin licee după acest scandal mediatic, dar poate că vedeți cât de calm sunt și cât de eliberat sunt, pentru că mă așteptam de mult să se întâmple chestia asta. Încerc să vă explic și de ce mă așteptam. În primul rând pentru că au existat tot timpul oameni care să mă critică, însă vă spun un singur lucru. Cei care m-au cunoscut mă iubesc. Cei care nu m-au cunoscut probabil că ascultă ce zic alții și îmi pare rău, dar trebuie să știți că ura față de cineva realmente îți face rău ție. Și de aceea este extrem de important să ne păstrăm toți deschiși către celălalt om, pentru că fiecare dintre noi are părți rele și părți bune.

`Și acum, hai să ne lămurim! Ce este psihoterapia pentru care eu sunt acuzat că nu sunt competent? În cercetarea științifică medicală este recunoscută la ora actuală doar psihoterapia cognitiv-comportamentală ca având unele efecte asupra unor dintre bolile pacienților psihici. În rest, toate doctrinele psihoterapeutice și, în general, competența de intervenție psihologică sunt văzute ca fiind pe probleme și nu pe afecțiuni, pe probleme de viață ale persoanei. În ce este competent un psiholog față de un medic la ora actuală în țara noastră? În medicină, competența se dobândește pe ceea ce se numește evidence-based facts, adică dacă există cercetare științifică cu rezultate, pot să aplice acea cercetare, dacă nu este o speculație. Cercetarea științifică, psihologică, clinică este extrem de subțire, este speculativă la ora actuală. De unde vine cuvântul speculativ? De la speculum, care era un fel de pâlniuță în vremea romanilor, cu care se asculta prin perete ce vorbeau alții și, pentru că nu auzeai tot, îți mai dădeai cu părerea, ca să completezi. De aici vine expresia de gândire speculativă. Și, practic, asta se întâmplă când ai facultatea de psihologie, dar nu ai cunoștințe medicale”.

„Dacă un medic nu face psihologia, poate să înțeleagă lucruri? Poate să înțeleagă!”

Medicul a mai spus, în același live:

„Pe psihologii pe care eu încerc să-i pregătesc în această perioadă, și nu vă speriați, nu în calitate de supervizor al colegiilor psihologilor, ci în calitate de medic, îi tot informez. În fiecare miercuri, avem ședințe de formare, discutăm cazuri. Ultimul curs de care vă vorbeam a fost acela de psihologie, nu, ultimul a fost de anozognosie, adică de cum un om care are minte afectată nu poate să-și dea seama că are minte afectată, pentru că creierul este afectat. Și celălalt, penultimul, a fost despre psihosomatică, adică cum se transpun emoțiile sau diversele stări psihice în disfuncții ale corpului omenesc. Un psiholog nu are cum să știe lucrurile acestea dacă nu face medicină. Și vă întrebați, dar dacă un medic nu face psihologia, poate să înțeleagă lucruri? Poate să înțeleagă lucrul. Eu pledez dintotdeauna ca oamenii să aibă o cultură generală psihologică, pentru că în felul acesta putem preveni foarte multe lucruri și ăsta este rostul meu să vorbesc pe aici, pe unde sunteți și voi și mă ascultați.

În România, la ora actuală, încă mai înveți de la pacienți. Nu prea are cine să te învețe. Gândiți-vă că profesorii, formatorii psihologilor din ziua de astăzi sunt oameni pe care nu au avut cine să-i formeze pe vremea lui Ceaușescu, pentru că a fost un gol imens în ce privește psihologia și psihoterapia în România. Sunt în această situație în care am aceste decade de experiență clinică, în calitate de medic și de om care intervine, ca să nu zic psihoterapeut, să nu zic despre cineva, de persoană care intervine în viața oamenilor, în diversele competențe și direcții pe care le-am dobândit de-a lungul timpului. Că este vorba de a interveni ca formator, ca facilitator al unor procese de vindecare, de exemplu”.

„Voi face lucrul ăsta în continuare, cu toate riscurile de rigoare”

 Iată ce a mai declarat Cristian Andrei: 

„La ora actuală, pacienții care vin la Institutul de Relații Umane sunt văzuți de mine și direcționați către echipa de psihoterapeuți. Nu mă dau psiholog. Nu am nevoie să mă dau psiholog. Sunt mândru de faptul că sunt medic, nu sunt profesor universitar, nu vreau grade, vreau să mă întâlnesc cu pacienții. Și voi face lucrul ăsta în continuare, cu toate riscurile de rigoare. Ideea este că merg prin țară, știți foarte bine mulți dintre voi că merg cu ruloata în fiecare vară în sate de sărași, de exemplu în sate de romi, unde nu se duce nimeni, și dau consultații medicale generale gratuite și fac consiliere psihologică. Anul ăsta am făcut pentru copiii de la sate. Și de acolo învăț și asta o să fac, bineînțeles,  gratis”.

„Nu este absolut nimic ilegal sau incompetent acolo”

„La institut vin oameni și foarte mulți sunt în situații extrem de grele. Sunt oameni sărași de multe ori, oameni tineri, studenți sau medici. Alții plătesc pentru că sunt direcționați către compania care are contracte cu psihoterapeuții, deci nu este absolut nimic ilegal sau incompetent acolo”.

„Mi-am dat seama că este ceva împotriva mea”

„Ce s-a întâmplat acum, de curând? O domnișoară de la PressOne - acesta este un portal de știri pe care îl apreciez foarte mult și ceea ce apreciez la PressOne este că se documentează în detaliu și că a crescut o nouă generație de jurnaliști care își începe seria documentându-se -  m-a sunat la un moment dat să mă întrebe dacă putem să vorbim. Eu nu puteam, că discutam cu o persoană. A doua zi m-a sunat, eram întrebat într-un service și am vorbit cu ea și mi-am dat seama că este ceva împotriva mea și am întrebat-o dacă are de gând să publice tot ce zic eu, care, răspuns la întrebările ei, a început să se bâlbâie, să îmi spună că ei nu pot să publice tot ce zic eu, că ei au de făcut un articol și că trebuie să scrie ce consideră dânșii de rigoare. Și atunci am înregistrat și eu, covorbirea aceasta o am. Bineînțeles că în ce s-a publicat de la PressOne sunt lucruri destul de selective. Există și multă informație echilibrată, însă scopul este acesta, de a se demonstra că doctor Andrei este incompetent, că este un impostor și că el agresează sexual pacientele”.

 Ce spune despre  femeile care l-au reclamat

Dr Andrei a vorbit și „despre doamnele care m-au reclamat pe mine”.

„Vă dați seama că nu mă apuc să dau nume și detalii care să le afecteze în vreun fel, pentru că am jurat ceva la începutul carierei mele medicale, dar una dintre ele, care dă niște descrieri explicite sexuale cu mine, a fost în relație cu mine vreo doi ani. Noi am fost iubiți. Am avut o relație cu tot ce înseamnă asta, cu poezii, cum zice și ea, i-am trimis, cu călătorii, cu momente extraordinare în care discutam cazuri. Pentru că ea este psiholog și probabil că din cauza că nu a mai fost relația, se punea problema căsătoriei”.

Medicul susține că după ce a încheiat relația „probabil că s-a născut această ostilitate, pe care am mai întâlnit-o: ostilitatea femeii față de bărbatul la care nu mai are acces”:

„Este aproape destructivă, este o formă de posesivitate. Am mai întâlnit-o”.

„Nu știu ce a avut ea în cap, dar eu nu am avut niciun gând sexual”

Cristian Andrei vorbește și despre „cealaltă, tot psiholog”:

„O persoană care mult timp a venit să o consiliez despre cariera ei de psiholog și apoi a vrut și despre relația ei. Și din respect pentru acest om cu care este în relație și cu care s-a căsătorit, eu nu am avut niciun gând sexual către ea. Nu știu ce a avut ea în cap, dar eu nu am avut niciun gând sexual. Nu pentru că s-ar supăra cineva sau că m-ar amenda cineva, ci din respect pentru bărbatul pe care l-am cunoscut. Astea au fost cele două cazuri de abuz și vă spun un lucru. Dacă vine cineva la mine și îmi spune, domnule, mi-ați făcut rău, am venit la dumneavoastră să mă ajutați și mi-ați făcut rău, eu dispar. Adică niciodată nu am vrut să fac ceva împotriva cuiva, dacă iubind pe cineva și apoi întâmplându-se să nu mai fiu lângă acea persoană, acea persoană a început să mă urască, lucrurile au fost cu totul altfel”.

„Tatăl lui m-a reclamat pe mine că am intervenit fără acordul lui”

Medicul mărturisește că „mai sunt oameni care mă urăsc”.

„Au fost cazuri în care am mai avut niște reclamații de la bărbați care au fost în relație sau au fost chiar căsătoriți cu o femeie și în divorț îi suferea un copil și eu a trebuit să mă ocup de acel copil. Mi-aduc aminte de un caz în care copilul la vârsta de șase ani spunea că se aruncă pe fereastră și a trebuit să mă duc să vorbesc cu acest copil. Și pentru că m-am dus să vorbesc cu acel copil când el zicea că se aruncă pe fereastră, tată lui m-a reclamat pe mine că am intervenit fără acordul lui”.

„Când simt, iubesc„

Cristiana Andrei a explicat „în ce situații poate să fie un om care intervine în viața cuiva”.

„Întotdeauna se găsește altcineva căruia nu-i convine acest lucru. Sau întotdeauna când nu mai ajuți, ești considerat ca fiind un agresor. Sau întotdeauna când este vorba de iubire, lucrurile o iau razna, nu-i așa? Și am să vă mai spun ceva despre iubire. Știți care e treaba? Eu am un scop în viața asta. Să înțeleg și să simt. Pentru asta trăiesc. Când înțeleg lucrurile, împărtășesc. Când simt, iubesc. Și am acest percept. Să iubesc până în ultima zi a vieții mele. Deci, practic, mi se pare atât de frumos să ai și ultima zi din viața ta în iubire, încât n-am să renunț la chestia asta”, a mai spus medicul.

„De-abia aștept să pot să consiliez pe colegii de pavilion sau de celulă”

Medicul a explicat și ce va face „de acum încolo”:

„Păi, când oamenii o să vină la mine să-mi ceară ajutorul, am să-l dau, chiar dacă îmi este interzis, sub forma sub care voi putea. O să continui să merg în comunități și să ofer ajutor gratuit oamenilor. O să continui să scriu și o să continui să iubesc. Dacă va fi o problemă să ajung în pușcărie, îmi place ideea că de-abia aștept să pot să consiliez pe colegii de pavilion sau de celulă”.

„Probabil că am greșit și voi mai greși.”

„Adică eu știu foarte clar cine sunt, știu ce vreau să fac și nu-mi este rușine cu mine. Dacă cineva consideră că îi este rușine cu mine, abia aștept să-mi scrie aici și vă răspund cu drag. Adică nu mă dau în lături de la a-mi asuma cine sunt. Am vrut să spun toate astea în fața voastră, pentru că de voi îmi pasă, de altcineva îmi pasă. Așa că, uite, cu 6 minute înainte de cele 30 de minute, dați-mi voie să încep să citesc ce scrieți voi pe aici, pentru că vreau să discutăm așa. Voi să mă întrebați sau să-mi ziceți și eu să vă răspund.

O să încep ca așa cum este tradiția noastră, după cum știți, cu TikTok-ul. Ana Maria zice, deci înseamnă că și articolul despre tine e documentat. Da, este documentat. Este vorba de informații care au fost căutate despre mine. În diverse locuri.

(...) Mi-aduc  aminte când tot spunea un domn, «domnule profesor». Eu nu sunt profesor și nu vreau să fiu. În alte locuri, prin diverse publicații scria psihoterapeutul Cristian Andrei. Nu eu mă dau asta. Eu n-am zis niciodată așa ceva. Dacă vă amintiți, eu am spus întotdeauna spre mine că sunt neuropsihiatru pentru copii și adolescenți. Devoratorul zice „rupe tot, frate, că de asta ești bărbat». Face mișto de mine, bineînțeles. Acum nu știu cât de frați suntem, dar îmi sună bine MG. Legislație e legislație, stimabile, dar ce așteptări să am de la un abuzator. Exact. Iar legislația... este făcută pentru ca oamenii să aibă o convenție. Dar probabil că respect legislația mult mai bine decât alții, poate mai puțin decât alții. Probabil că am greșit și voi mai greși. De asta sunt aici, ca să vorbesc despre greșelile mele sau despre cine sunt eu (...)”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite