Un solist de muzică de petrecere ar fi fentat Fiscul cu 1,6 milioane de lei. Ar fi vorba despre Dani Mocanu | Surse

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a verificat un solist de muzică de petrecere din județul Argeș, care nu a declarat la ANAF peste 1,6 milioane de lei. Potrivit unor surse, este vorba despre Dani Mocanu.

ANAF-Antifraudă FOTO: Adevărul (arhivă)
ANAF-Antifraudă FOTO: Adevărul (arhivă)

Inspectorii antifraudă spun că au verificat cinci societăți comerciale și două persoane fizice, care aveau legătură cu solistul de muzică de petrecere.

Oamenii fiscului spun că acesta controla și folosea firmele pentru evitarea taxelor și impozitelor datorate către bugetul de stat.

”Persoana în cauzǎ cesiona drepturile de autor cu titlu gratuit către aceste societăți controlate de membrii familiei, iar societățile realizau venituri din platforme media (TikTok, YouTube, Facebook etc.), pe care le declarau incomplet sau eronat. Societățile au fost folosite, de asemenea, pentru deducerea eronată a TVA aferentă autovehiculelor utilizate de solist”, anunță antifrauda ANAF.

În sarcina solistului au fost depistate obligații fiscale nedeclarate în sumă totală de 1,6 milioane de lei.

Activitatea de inspecție fiscală a stabilit, de asemenea, creanțe fiscale suplimentare în sumă de 710.930 lei privind drepturile de autor. 

Șeful ANAF, Adrian Nica, a anunțat marți că instituția a început o campanie amplă de controale ce vizează proprietarii de mașini de lux, dar și patronii de saloane de evenimente care declară că nu au avut activitate, deși organizează nunți și botezuri. 

Manelistul Dani Mocanu și fratele lui au fost arestați luni, 10 noiembrie, la Napoli. Dani Mocanu a fost trimis în judecată în 2022 pentru tentativă de omor după o bătaie la o benzinărie din Pitești.

Cei doi bărbați, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise la data de 6 noiembrie 2025.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite