Consumul mare de lapte, asociat cu bolile de inimă: ce lactate recomandă cercetătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul de lapte în cantităţi mari a fost asociat de cercetători cu bolile de inimă
Consumul de lapte în cantităţi mari a fost asociat de cercetători cu bolile de inimă

După numeroase cercetări, oamenii de ştiinţă au ajuns să asocieze consumul de lapte cu bolile de inimă. Pe de altă parte, aceştia susţin că lactatele pot creşte longevitatea, dacă sunt alese în mod corect.

În cadrul congresului anual al Societăţii Europene de Cardiologie au fost prezentate rezultatele celor mai recente studii care relevă că persoanele care mănâncă o anumită categorie de lactate tind să trăiască mai mult.

Studiile, efectuate pe mai bine de 660.000 de subiecţi în decursul a 15 ani, asociază însă consumul mare de lapte cu cu boli coronariere, scrie businessinsider.com.

Cercetătorii sugerează că motivul ar fi cantitatea de grăsime şi proteine din produsele lactate. Aceştia au ajuns la concluzia că brânza şi iaurtul ar fi mai sănătoase decât laptele şi untul.

Consumul de lapte pare să crească riscul de boli coronariene cu 4%, potrivit studiului realizat de o echipă condusă de Maciej Banach de la Universitatea de Medicină din Lodz, Polonia.

Mulţi experţi în bolile de inimă sugerează că grăsimea saturată din lapte afectează organele interne.  

Pe de altă parte, Banach şi colegii săi au descoperit că produsele lactate precum brânza şi iaurtul chiar ar putea fi de ajutor, acestea fiind asociate cu un risc al mortalităţii cu 8% mai mic, dar şi cu risc mai scăzut de a dezvolta boli de inimă sau diabet de tip 2. 

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite