Video Cel mai spectaculos domeniu schiabil din țară: pârtii deschise zilnic, înainte de Poiana Brașov. Surpriza sezonului

0
Publicat:

Domeniul Schiabil Transalpina-Voineasa, din județul Vâlcea, și-a deschis oficial porțile pentru un nou sezon, atrăgând pasionații de aventură pe zăpadă din toate colțurile țării. Cu pârtii deschise încă din 30 noiembrie 2024, acest paradis al sporturilor de iarnă promite experiențe de neuitat.

Combinând calitatea traseelor, facilitățile moderne și peisajele uimitoare ale Munților Latoriței, parte din grupul Parâng, Domeniul Schiabil Transalpina aduce o surpriză mult-așteptată în acest sezon: deschiderea unei noi pârtii de schi.

Începând cu joi, 12 decembrie, instalațiile vor funcționa zilnic, între orele 09:00 – 16:30, în funcție de condițiile meteo, oferind turiștilor oportunitatea de a se bucura de zăpadă și aer curat pe tot parcursul săptămânii.

Anunțul survine după o perioadă în care pârtiile au fost accesibile doar în weekenduri. De 1 Decembrie, iubitorii sporturilor de iarnă au avut deja ocazia să se bucure de zăpadă și distracție pe pârtiile de lângă Lacul Vidra, iar acum, datorită condițiilor meteo favorabile, toți vizitatorii pot trăi aventuri memorabile, zi de zi, în inima Carpaților Meridionali.

„După cum știți, am deschis sezonul de schi și anul acesta începând cu 30 noiembrie. S-a schiat în condiții optime, mai ales pe pârtiile principale, unde am putut suplimenta cu zăpadă artificială, creând astfel un mix perfect. Condițiile de schi au fost excelente. Având în vedere prognozele meteo, vom continua să suplimentăm cu zăpadă artificială”, a declarat Adrian Epure, administratorul Domeniului Schiabil Transalpina Voineasa într-un interviu pentru „Adevărul”.

10 pârtii și trasee de schi

Domeniul Schiabil Transalpina Voineasa dispune în prezent de 10 pârtii și trasee de schi, inclusiv pârtia nou deschisă în acest an.

Administratorul pârtiilor a explicat: „Avem șase pârtii și trei trasee de schi. Diferența dintre ele constă în faptul că traseele nu sunt neapărat deservite de instalații și nu îndeplinesc condițiile de lățime pentru a fi considerate pârtii. În ceea ce privește lungimea, în prezent avem aproximativ nouă kilometri de pârtii omologate. La acestea se adaugă noul traseu de schi deschis în acest an, care măsoară patru kilometri”.

Surpriza sezonului - o nouă pârtie de schi de 5 km lungime

În realitate, noul traseu este alcătuit din două tronsoane, cu o lungime totală ce variază între patru și cinci kilometri: „Pentru acest traseu există două opțiuni de acces – una de la Cota 2000, de la Teleschiul 1, care urmează o curbă de nivel și ajunge la baza stației, la punctul de plecare Telegondolă 1 de la Cota 1350, și cealaltă, coboară pe tronsonul 2 și pleacă de stația finală a Telegondolei 2. Este un traseu de schi cu o lățime între 7 și 12 metri, iar diferența de nivel este de aproximativ 400-600 de metri, între stațiile de plecare și sosire. La un moment dat, tronsonul se intersectează cu pârtia mare – Mioarele 1 – și coboară spre bază”.

Așadar, iubitorii de schi vor avea ocazia să exploreze o nouă pârtie ce leagă vârful de baza domeniului, oferind un traseu spectaculos prin peisaje care îți taie respirația.

Ca să nu se repete problemele din anii trecuți, s-au montat parazăpezi

Cu o altitudine de 1.320 metri la bază și până la 2.000 de metri la vârf, pârtiile din Transalpina oferă o gamă variată de trasee și instalații moderne de transport pe cablu, atât pentru începători, cât și pentru cei avansați.

Domeniul Transalpina este echipat cu cinci instalații pe cablu - două telegondole, două teleschiuri și un telescaun. „Toate sunt funcționale, mai puțin telescaunul, unde, chiar în aceste zile, lucrăm la pregătirea pârtiei. Am construit un număr semnificativ de parazăpezi (pe kilometri întregi) pe parcursul verii. De menționat că, în acest moment, doar două pârtii sunt deservite de zăpadă artificială: Mioarele 1, care măsoară aproximativ 2.300 de metri lungime, și Teleschi 1, de aproximativ 800 de metri. Pentru celelalte, ne bazăm exclusiv pe zăpadă naturală”, a mai precizat sursa citată.

Într-o ediție viitoare, vă vom prezenta interviul complet acordat de reprezentanții Domeniului Schiabil Transalpina Voineasa pentru „Adevărul”, în care vor fi abordate teme precum infrastructura (cazare, drumuri, accesibilitate), provocările întâmpinate, facilități, oferta turistică, prețuri, turism intern și internațional, mituri demontate și multe alte aspecte interesante.


Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite