Cât trebuie să consumi pe o plajă din Thassos pentru șezlonguri gratis. Experimentul făcut de un turist român
Un turist român a vrut să afle dacă merită sistemul șezlongurilor oferite contra consumație în Thassos. A mers la un bar din Potos, unde a găsit locuri la soare și la umbră, iar grupul de șase persoane a ajuns să consume 81 de euro în mai puțin de patru ore.

„Azi am vrut să fac un experiment. Dar să și ofer niște explicații celor care ar avea nevoie - despre șezlongurile gratis de pe plajele din Thassos, contra consumație. Am venit la unul dintre barurile preferate din Potos pe la 10:30”, a scris turistul român pe Forum Thasos.
Chiar și în aceste condiții, grupul a găsit șezlonguri disponibile și a putut alege între locuri aflate la soare sau la umbră. „Șezlonguri pe alese, mai la soare sau mai la umbră, în cea mai aglomerată zi din an”, a povestit românul.
Ce a comandat grupul de șase persoane
Pentru cei patru adulți și doi copii, consumația a fost formată din mai multe băuturi și mâncare. Turiștii au comandat două ape, două freddo cappuccino, două beri, un cocktail, două cafele și două sucuri. La acestea s-au adăugat pizza, club sandwich și chicken tortilla. Nota a fost închisă înainte de ora 14.00.
„Înainte de ora 14 am închis nota: 81 de euro pentru tot, 4 adulți și 2 copii”, a precizat turistul.
Potrivit acestuia, suma depășise deja cu mult consumația minimă necesară pentru șezlongurile puse la dispoziție de bar. Grupul urma să mai rămână pe plajă și exista posibilitatea să comande și alte produse.
„Am depășit așadar cu mult consumația minimă și sunt șanse mari să mai luăm ceva până plecăm. Nu e greu să faci consumație, dacă îți iei și băuturi și ceva de mâncare, în câteva ore”, a explicat românul.
Acesta mai spune că oferta barurilor de pe plajele din Thassos s-a diversificat în ultimii ani, astfel încât turiștii pot comanda și mâncare, nu doar băuturi.
„Pentru că în ultimii ani majoritatea barurilor au și ceva de mâncare”, a adăugat el.
Ce au primit în schimbul consumației
Pe lângă produsele comandate, grupul a beneficiat de șezlonguri și de facilitățile oferite de bar. Turistul spune că experiența a inclus cafea, băuturi reci, mâncare, umbră și acces la toaletă.
„Am avut parte de: cafeaua fierbinte, berea rece, mâncarea foarte bine, umbră, acces la toaletă, intrare lină cu nisip, atmosferă foarte plăcută. Fără să plătim o taxă de șezlong și achitând doar ce am consumat”, a subliniat românul.
În opinia sa, acesta este un mod firesc prin care turiștii susțin afacerea care amenajează și întreține zona de plajă, în timp ce beneficiază de confort.
„Cam acesta este modul «natural» de a da ceva înapoi afacerii amenajate pe plajă, ca să avem noi confort și experiență foarte plăcută”, a explicat acesta.
Șezlongurile nu sunt gratis peste tot
Turistul atrage însă atenția că experiența relatată de el nu înseamnă că toate plajele din Thassos oferă șezlongurile în aceleași condiții.
„Sigur, există și varianta de a achita o taxă de închiriere pentru șezlong, în baza căreia primiți sau nu ceva de băut”, a precizat românul.





















































