Rețetele inventate în comunism, când din lipsuri s-a născut „bucătăria de supraviețuire”

În comunism, mai ales în anii ’80, lipsurile alimentare i-au obligat pe români să devină inventivi în bucătărie. După ore petrecute la cozi și cu ingredientele puține găsite prin magazine, oamenii improvizau tot felul de preparate menite să țină de foame și, uneori, să păstreze și o urmă de plăcere la masă. Unele dintre aceste rețete au rămas, peste decenii, legate de nostalgia unei epoci a lipsurilor.

Snitele din parizer Foto: bucataras.ro

Poporul român are o gastronomie fascinantă. De la cea tradițional-autentică, aflată astăzi, din păcate, pe cale de dispariție, la cea orășenească de import, dar puternic adaptată specificului românesc, și până la cea din prezent, care îmbină tot soiul de tradiții istorice cu invenții și tendințe moderne. În toată această poveste culinară de aproximativ 1.000 de ani, un loc aparte îl ocupă gastronomia din perioada comunistă. Și nu ar fi fost responsabilă de cine știe ce realizări pe plan culinar. În schimb, are rolul să afecteze nostalgiile celor născuți înainte de 1989. Chiar și ale celor care au prins copilăria primei jumătăți a anilor ’90, atunci când obiceiurile alimentare ale românilor și traumele obsesivilor ani ’80 încă erau proaspete.

Gastronomia în perioada comunistă nu era nici pe departe „tovărășească”, așa cum spunea ideologia partidului. Era diferită de la bogat la sărac și de la omul partidului sau al Securității la simplu pălmaș, muncitor sau intelectual neafiliat ideologic și neimplicat „social”. În timp ce activiștii, securiștii și protipendada partidului comunist se lăfăiau, chiar și în anii ’80, cu alimente din belșug și de bună calitate, cu rețete care mai de care, muncitorii, profesorii și, în general, tot omul de rând au fost nevoiți să-și construiască o gastronomie de supraviețuire, specifică lagărului comunist. Și în cadrul ei au apărut rețetele românești de criză, mai ales în anii ’80, care mai stârnesc și astăzi pofte în cei care au prins acea perioadă. Mai ales că gospodinele au știut mereu să facă minuni din te miri ce, mai ales pentru a stârni apetitul copiilor. Așa s-au născut câteva preparate legendare ale comunismului românesc, unele de-a dreptul unicat.

Parizerul, „valuta” anilor de criză și aliment al nostalgiilor

Una dintre cele mai emblematice rețete culinare din perioada comunismului avea la bază un mezel devenit simbol al alimentației austere din perioada comunistă. Este vorba despre parizer. Inițial, în anii ’60–’70, de foarte bună calitate și foarte gustos, a ajuns în anii ’80 de calitate îndoielnică, fabricat din resturi alimentare și soia. În plus, era tot mai greu de procurat. Cu toate acestea, era omniprezent pe mesele românilor în comunism. Fiind singurul mezel sau bucată de carne pe care se puteau baza oamenii de rând, gospodinele l-au transformat într-o delicatesă, cu iz de nostalgie în zilele noastre.

Este vorba despre faimosul parizer pane sau, numit pretențios, pentru a stimula imaginația abundenței, șnițel din parizer. Se lua un baton de parizer (nu din ăla de Comtim, că era pentru doctor sau cine știe ce intervenție). Se tăiau câteva felii groase. Apoi, într-un bol se băteau bine două ouă. Pe o farfurie plată se puneau câteva linguri de făină (nu prea mult, că este criză). Se luau feliile de parizer și se treceau pe ambele părți prin făină, apoi prin ou, apoi din nou prin făină. Se puneau în tigaia cu ulei încălzit (să nu fumege). Se întorceau pe o parte și pe cealaltă până când produsul devenea auriu. Se scotea pe o bucată de hârtie să absoarbă excesul de ulei. Era servit cu o garnitură de cartofi prăjiți sau cartofi piure și o salată de varză. Dacă mai aveam rude la țară, mergea și o salată.

La o altă variantă de parizer pane se adăuga și pesmet. Adică dăm parizerul prin făină, prin ou, prin pesmet. Apoi, din nou prin ou și pesmet și dat la prăjit. Varianta originală rămâne cea cu ouă și făină doar, pe sărăcie optzecistă. La fel, salata de varză și cartofii piure (nu trebuia să folosești prea mult ulei, iar în loc de unt se punea margarină).

Conservele erau baza

Alte rețete rapide făcute de gospodinele care munceau și în trei schimburi se bazau mult pe conserve. În perioada comunistă, în special în anii ’70–’80, când lozinca oficială era „Nicio masă fără pește”, conservele de pește erau omniprezente în alimentare. Sortimente populare de conserve erau sardinele în sos tomat sau în ulei, dar și heringul în sos tomat sau în ulei, foarte răspândit, adesea ambalat în cutii rotunde sau dreptunghiulare din tablă. Iar gospodinele le exploatau la maximum.

Se făcea foarte ușor. Pur și simplu se desfăceau conservele de pește în ulei și se răsturnau într-un bol. Atenție, nu se arunca uleiul din conserve. Se folosea la salată. Peștele era bine amestecat cu multă ceapă, preferabil roșie. Unele femei puneau și morcov ras. Totul era asezonat cu oțet, sare și piper. Cu o bucată de franzelă, este un deliciu total. Atenție, folosiți uleiul din conserve, ajută la savoare.

Totodată, tot pe bază de conserve se făceau și paste à la România comunistă. Mai precis, se făcea rost pe sub mână de conserve de carne de porc sau de vită, de obicei trimise la export. Se găseau niște paste, de obicei melcișori. Se dădeau la fiert. Între timp, gospodinele făceau un sos roșu, cu bulion, uneori îngroșat cu făină, în care adăugau carnea din conserve mărunțită. Evident, era lăsat totul pe foc să se încălzească bine. Ulterior, pastele fierte și scurse erau amestecate cu „sosul”.

Cine avea rude pe la țară putea face rost de carne, inclusiv jumări, pe care tot gospodinele inventive ale anilor ’80 le puneau la borcan și făceau cele mai bune conserve de carne. Ei, și de acolo pleca o adevărată epopee culinară. Acea carne conservată, „la garniță”, era folosită pentru tocănițe cu cartofi sau iahnie de fasole.

„Tortul” de mămăligă cu magiun, un desert rustic din comunism

Au fost multe rețete de criză în comunism, unele păstrate din perioada interbelică, dar și unele originale, precum cele prezentate mai sus. La capitolul desert, mulți se gândesc la celebrul „salam de biscuiți”. Dar acest desert a fost preluat, înaintea perioadei comuniste, de la italieni. În schimb, există o rețetă cât se poate de originală care, pe fondul penuriei alimentare din anii ’80, a făcut ravagii în perioada comunistă. Era vorba despre „tortul” de mămăligă cu magiun.

Să ne înțelegem, rețeta este inventată în lumea rurală, înaintea perioadei comuniste. Dar a fost regăsită și folosită în anii de criză alimentară, mai ales în vacanțele la bunici. Pentru a face această rețetă, absolut gustoasă, aveți nevoie numai de o jumătate de cană de mălai și jumătate de borcan de magiun de prune. Evident, nu uitați de ulei și sare. Se face o mămăligă molcuță, dar nu atât de moale încât să curgă. Într-o tavă unsă cu ulei se pun alternativ straturi de mămăligă și magiun de prune. Adică un strat de mămăligă, un strat de magiun. Se stropește cu puțin ulei și se dă la cuptor pentru a se rumeni puțin. După ce s-a rumenit, se scoate din cuptor și se servește. Multe dintre aceste rețete stârnesc și astăzi nostalgii. Inclusiv o poftă nebună de a consuma parizer cu muștar și franzelă pe o bucată de ziar.