Tesla își revine spectaculos în Europa: vânzările au crescut cu 248%, în ciuda concurenței chineze
Înmatriculările de automobile Tesla au crescut puternic în luna octombrie pe mai multe piețe europene, semn că producătorul american își continuă revenirea în regiune, deși concurența din partea mărcilor chineze devine tot mai puternică.

Potrivit datelor oficiale, înmatriculările Tesla au urcat cu 248% în Suedia, 131% în Norvegia și 34% în Danemarca comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, notează Reuters.
Creșteri semnificative au fost înregistrate și în sudul Europei, respectiv cu 271% în Spania, 186% în Portugalia și 94% în Italia.
Redresarea companiei raportată la o o bază redusă din 2025, are loc și pe fondul majorării prețurilor la carburanți, stimulentelot guvernamentale și cererii în creștere pentru vehicule electrice. Totuși, ritmul revenirii diferă semnificativ de la o piață la alta, pe fondul fragmentării tot mai accentuate a sectorului auto electric european.
Tesla a avut rezultate deosebit de bune în Norvegia, unde a înregistrat cea mai bună lună octombrie din istoria sa și a devenit cea mai vândută marcă auto, cu o cotă de piață de 9,8%.
În același timp însă, mărcile chineze au ajuns să totalizeze 22,5% din înmatriculările de autoturisme noi, cel mai ridicat nivel consemnat vreodată în această țară.
Analistul Felipe Munoz a declarat pentru Reuters că Europa de Nord este o piață deschisă noilor producători, atât timp cât aceștia oferă automobile electrice competitive. Potrivit acestuia, aceeași deschidere care a ajutat Tesla să devină un lider regional le permite acum și constructorilor chinezi să avanseze rapid.
Presiunea concurenței este vizibilă mai ales în Danemarca și Italia, unde Tesla a rămas în urma unor producători chinezi precum BYD, Leapmotor, Xpeng și MG în ceea ce privește cota de piață.
În ciuda competiției în creștere, compania americană a anunțat recent că a încheiat trimestrul al treilea cu cel mai mare portofoliu de comenzi pentru autoturisme din ultimii patru ani, semnalând o cerere solidă pentru modelele sale.




















































