„Am plătit pentru o mașină care nu mai exista”. Coșmarul unui român după ce autoturismul hibrid i-a luat foc în mers
Relatarea unui român care a explicat prin ce a trecut după ce autoturismul său Toyota, de tip hibrid, a luat foc în mers a stârnit un val de reacții pe rețelele de socializare. Acesta a povestit despre incendiul care i-a distrus complet mașina, cât și despre problemele întâmpinate pentru închiderea contractului de leasing.

Într-un mesaj publicat pe Reddit, proprietarul mașinii a explicat că incidentul a avut loc în martie 2026, pe centura Brașovului, în timp ce efectua o depășire. Mașina fusese cumpărată de nouă în 2024, avea aproximativ 30.000 de kilometri la bord și se afla încă în garanție.
„Am auzit o pocnitură puternică, apoi, în cascadă, patru avertismente pe bord: Check Engine, Sonar, AWD și Hybrid System Malfunction. Am tras pe dreapta, am coborât, iar flăcările veneau din partea din spate-jos. Mașina a ars integral în circa un minut. ISU a consemnat scurtcircuit electric”, a relatat proprietarul.
Câteva luni mai târziu, acesta a participat la o expertiză tehnică la care, potrivit relatării sale, au fost prezenți specialiști ai companiei, reprezentanți ai asigurătorului și avocați. Proprietarul susține că bateria hibridă a fost exclusă ca sursă a incendiului, însă au fost observate urme de scurtcircuit la cablul de înaltă tensiune al motorului electric din spate. În același timp, motorul termic prezenta avarii severe, fără ca experții să fi stabilit atunci o legătură de cauzalitate între cele două probleme.
A continuat să plătească ratele pentru mașina distrusă
Într-o nouă postare, românul a relatat pe larg despre problemele administrative și financiare cu care s-a confruntat după incendiu.
„Mașină nouă (2024), în leasing financiar, a ars complet în mers, din cauze care nu țin de mine. Ce a urmat administrativ a durat luni de zile și m-a costat timp, nervi și bani, chiar dacă am făcut totul corect și am plătit tot la timp. Mesajul de fond: în leasing, utilizatorul poartă toate riscurile, dar nu deține controlul”, a explicat acesta.
Proprietarul susține că dosarul CASCO a intrat și într-o procedură antifraudă, perioadă în care asigurătorul ar fi așteptat rezultatele expertizei tehnice. Potrivit acestuia, deși condițiile de asigurare prevedeau o suspendare de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu încă 30 de zile în cazuri excepționale, despăgubirea ar fi venit după mai mult de 100 de zile.
Situația cea mai greu de acceptat, spune el, a fost că a trebuit să continue să achite ratele pentru mașina care nu mai exista. Contractul de leasing prevedea că, în caz de daună totală, utilizatorul continuă să achite ratele și asigurările până la plata indemnizației de către asigurător și închiderea contractului.
Reclamația unui român despre chiriașul dispărut. Poate proprietarul să intre în apartament?„Așa că am plătit la timp toate ratele de leasing și de CASCO timp de patru luni, pe o mașină distrusă total”, a afirmat proprietarul.
Din suma de aproximativ 47.000 de euro plătită de CASCO către firma de leasing, proprietarul spune că în final i-au revenit aproximativ 14.000 de euro, după stingerea obligațiilor prevăzute în contract.
„Partea cu adevărat dureroasă: cursul valutar. Polița era în euro. CASCO a făcut plata la cursul din data incidentului: 5,09 lei/euro. Leasingul a închis contractul la cursul din data plății: 5,29 lei/euro. Doar din diferența de curs valutar am pierdut peste 9.000 de lei. Rezultatul final: mi-au fost virați de la leasing aproximativ 14.000 de euro din cei 47.000 de euro plătiți de CASCO către ei. Adică mi-am acoperit avansul inițial, plus ceva extra”, a relatat proprietarul.
A rămas cu încurajările multor români
La cinci luni de la incendiu, proprietarul afirma că Toyota nu îi comunicase nicio concluzie oficială privind cauza producerii incendiului. În schimb, asigurătorul achitase despăgubirea CASCO, reprezentând aproximativ 80% din prețul inițial al mașinii.
Relatarea a stârnit un val de reacții pe Reddit, iar mulți dintre cei care au comentat s-au declarat ușurați că șoferul și pasagerul au reușit să iasă la timp din mașină.
„De câte ori văd pe stradă un astfel de vehicul îmi aduc aminte de cazul ăsta. Trist totuși că s-a întâmplat așa ceva la un brand care este egal cu fiabilitatea, cel puțin pentru mine și mulți alții. Bine că tu ești bine, metalul se repară sau se cumpără”, a comentat un român.
Un român care spune că lucrează în cercetare și dezvoltare în industria auto i-a explicat că investigațiile de acest tip pot dura mult timp, deoarece producătorul trebuie să urmărească trasabilitatea componentelor, uzina și loturile de fabricație, să verifice furnizorii și eventualele revizii ale pieselor. Acesta a estimat că un caz atât de neobișnuit ar putea ajunge să fie analizat de numeroase echipe din interiorul companiei și că, dacă se descoperă o problemă clară, poate urma inclusiv monitorizarea altor mașini sau o campanie de rechemare.
Alți români au încercat să explice cauza incendiului, indicând o posibilă avarie mecanică a motorului, pierderi de ulei sau un scurtcircuit la instalația de înaltă tensiune.
Unul dintre ei a atras atenția că astfel de scenarii rămân simple ipoteze până la concluzia expertizei. Proprietarul însuși a amintit că, deocamdată, nu există o concluzie oficială și că nici el nu poate spune dacă problema mecanică a declanșat incendiul sau dacă avaria electrică a avut un rol decisiv.
„Din punctul meu de vedere ar trebui să deschizi proces. Atunci se vor mișca altfel”, i-a transmis un internaut.
Alți români s-au arătat surprinși că proprietarul a fost nevoit să continue să achite rate după ce mașina fusese distrusă.
„Te-au pus să plătești patru rate, ce au fumat? Sper ca avocatul tău să le ceară orice leu cheltuit de tine cu evenimentul ăsta”, a comentat un utilizator.
Proprietarul a răspuns că nu a avut de ales și că intenționează să recupereze întreaga pagubă, inclusiv prin demersuri juridice.




















































