Voleibalistele noastre au ratat calificarea în „optimile” Campionatului European
Echipa feminină de volei a României n-a izbutit să-și asigure locul în optimile de finală ale Campionatului European (21 august-6 septembrie) care se desfășoară în Turcia, Cehia, Azerbaidjan şi Suedia. După ce a pierdut cu Olanda (2:3), Azerbaidjan (2:3) și Belgia (0:3), a fost învinsă și de Portugalia cu 3-2 (15-25, 26-24, 20-25, 27-25, 15-13), joi, la Baku, în Grupa C.

Tricolorele s-au înclinat după o dispută care a durat două ore şi 23 de minute de joc. Naționala noastră a condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi, ratând mingi de set în actul secund şi de meci în cel de-al patrulea.
Cele mai bune jucătoare din echipa antrenată de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez au fost Ioana Maria Baciu (20 puncte), Rodica Buterez (18), Sorina Miclăuş (17) și Tara-Anamaria Cristea (12). De la lusitane s-au remarcat Ana Monteiro (20 puncte), Julia Kavalenka (15), Margarida Maia (15), Amanda Cavalcanti (10).
În celelalte meciuri din Grupa C s-au înregistrat următoarele rezultate: Azerbaidjan - Portugalia 3:1, Belgia - Spania 3:2, Portugalia - Belgia 0:3, Spania - Azerbaidjan 0:3, Olanda - Portugalia 3:0, Olanda - Spania 3:0, Spania - Portugalia 1:3, Belgia - Azerbaidjan 3:0 și Olanda - Belgia 2:3.
România ocupă locul 5 în grupă, cu 3 puncte, după Belgia (13p), Olanda (9p), Azerbaidjan (9p) și Portugalia (5p), respectiv înaintea Spaniei (1p).
Naționala noastră va întâlni astăzi, la ora 14.30, Spania, acesta fiind ultimul său meci.
Campionatul European feminin de volei se desfășoară între 21 august - 6 septembrie, în Turcia, Cehia, Azerbaidjan şi Suedia. După disputarea fazei grupelor, primele patru clasate vor juca în optimile de finală. Echipele din grupa României vor evolua la Istanbul, împotriva celor calificate din grupa A. Apoi, sferturile de finală vor fi găzduite de Istanbul şi Brno, iar semifinalele şi finala se vor ține la Istanbul.
Iată rezultatele din celelalte grupe:
Grupa A (Turcia): Turcia - Letonia 3:0, Germania - Slovenia 0:3, Ungaria - Polonia 0:3, Letonia - Germania 1:3, Slovenia - Turcia 1:3, Polonia - Letonia 3:1, Ungaria - Germania 0:3, Polonia - Slovenia 3:0, Turcia - Ungaria 3:0, Slovenia - Letonia 3:2, Germania - Turcia 1:3, Polonia - Germania 3:0 și Letonia - Ungaria 3:2. Clasament: 1. Polonia (12p), 2. Turcia (12p), 3. Germania (6p), 4. Slovenia (5p), 5. Letonia (3p), 6. Ungaria (1p).
Grupa B (Cehia): Austria - Serbia 0:3, Bulgaria - Ucraina 3:0, Cehia - Grecia 3:1, Ucraina - Grecia 2:3, Austria - Cehia 0:3, Grecia - Bulgaria 3:1, Cehia - Serbia 1:3, Ucraina - Austria 3:0, Grecia - Austria 3:1, Cehia - Ucraina 3:1, Serbia - Bulgaria 3:0, Austria - Bulgaria 2:3, Serbia - Grecia 3:0, Ucraina - Serbia 0:3, Cehia - Bulgaria 3:0. Clasament: 1. Serbia (15p), 2. Cehia (12p), 3. Grecia (8p), 4. Bulgaria (5p), 5. Ucraina (4p), 6. Austria (1p).
Grupa D (Suedia): Franța - Slovacia 3:0, Croația - Italia 0:3, Suedia - Muntenegru 3:0, Italia - Muntenegru 3:0, Slovacia - Suedia 2:3, Franța - Croația 3:0, Suedia - Italia 0:3, Italia - Slovacia 3:0, Suedia - Croația 3:2, Franța - Italia 1:3, Slovacia - Muntenegru 3:0, Croația - Slovacia 3:2, Muntenegru - Franța 0:3, Croația - Muntenegru 3:2 și Suedia - Franța 1:3. Clasament: 1. Italia (15p), 2. Franța (12p), 3. Suedia (7p), 4. Croația (5p), 5. Slovacia (5p), 6. Muntenegru (1p).
Deţinătoarea trofeului este Turcia. La ediţiile precedente ale CE, România a avut următoarele clasări: 1949 - locul 4, 1950 - locul 5, 1951 - nu s-a calificat, 1955 - locul 4, 1958 - locul 4, 1963 - locul 3, 1967 - locul 9, 1971 - locul 7, 1975 - locul 7, 1977 - locul 6, 1979 - locul 5, 1981 - locul 7, 1983 - locul 6, 1985 - locul 11, 1987 - locul 8, 1989 - locul 4, 1991 - locul 6, 1993 - locul 10, 1995 - nu s-a calificat, 1997 - locul 12, 1999 - locul 6, 2001 - locul 7, 2003 - locul 8, 2005 - locul 10, 2007 - nu s-a calificat, 2009 - nu s-a calificat, 2011 - locul 12, 2013 - nu s-a calificat, 2015 - locul 15, 2017 - nu s-a calificat, 2019 - locul 13, 2021 - locul 23, 2023 - locul 11.




















































