Simona Radiș și Adriana Adam au cucerit titlul mondial la dublu rame
România a cucerit prima medaliae de aur la Campionatul Mondial de canotaj de la Amterdam, la dublu rame feminin. Îm proba similară masculină, reprezentanții țării noastre au ocupat locul 4 în finală.

Adriana Adam și Simona Radiș au fost cele mai rapide, fiind cronometrate în 6 minute, 49 de secunde și 86 de sutimi. Pe locurile următoare s-au clasat Franța (6:56,21) și Statele Unite ale Americii (6:59,76).
Româncele au stabilit și un nou record mondial, doborându-l pe cel deținut de britanicele Helen Glover și Heather Stanning, din 2014, tot pe lacul Bosbaan. Radiș a cucerit a șasea sa medalie de aur la Mondialele de seniori.

Pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) s-a postat un mesaj de felicitare: „Simona Radiș și Adriana Adam sunt campioane mondiale în barca de dublu rame. Româncele au reușit să treacă primele linia de sosire în finala de la Amsterdam după o cursă în care adversarele au ținut ritmul cu ele jumătate de pistă. Marii campioni se definesc în ultima mie, sau, mai cu seamă, pe finișul de 500 m. Simona și Adriana au vâslit în ritmul lor, viteza a fost menținută, iar la final clasa celor două a închis clasamentul. Finala a fost câștigată în 6:49.86, tricolorele au fost urmate pe podium de Statele Unite și Chile. Franța. Aceasta este a 20-a medalie de aur la mondiale pentru România în această probă și al 8-lea aur pentru barca de dublu rame. Simona Radiș și-a pus la gât al 6-lea titlu mondial din carieră și mai are curse de câștigat la Amsterdam. Pentru Adriana e al 3-lea aur mondial, primul într-o barcă mică după cele două titluri cu barca de 8+1. Felicitări fetelor, antrenorilor și celor care le susțin!”

După finală, Simona Radiș a declarat: „Suntem fericite şi recunoscătoare. Este primul aur mondial în această formulă. Dar cu siguranţă nu va fi ultimul”.
La dublu rame masculin, Ștefan Constantin Berariu și Florin Sorin Lehaci s-au clasat pe locul al patrulea în finală (6:24,35), după Noua Zeelandă (6:16,62), Australia (6:18,50) și Italia (6:19,68).
Mihai Chiruță s-a calificat în semifinalele probei de schif simplu masculin, după ce a ocupat locul al treilea în al patrulea sfert de finală (6:50,44). La schif simplu feminin, Bianca Ifteni a fost a cincea în al treilea sfert de finală (7:38,23) și va evolua în Finala C.
La dublu vâsle masculin, Andrei Cornea și Marian Enache au încheiat pe locul șase (ultimul) Finala B (6:21,94).




















































