Trei rețete bestiale de pizza pe care le poți prepara rapid și acasă. Cum faci „regina pizzelor” și o variantă picantă ca în Italia | adevarul.ro

Trei rețete bestiale de pizza pe care le poți prepara rapid și acasă. Cum faci „regina pizzelor” și o variantă picantă ca în Italia

Publicat:
0
1 live

Pizza este unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume. Preparată acasă, cu ingredientele preferate, poate fi deosebit de gustoasă. În plus, există rețete simple și rapide, ușor de pus în practică.

pizza tăiată în felii
O pizza margherita Foto: delallo.com

Pizza este unul dintre cele mai populare preparate din lume și poate fi făcută acasă fără ingrediente complicate sau experiență în bucătărie. În plus, puteți adapta rețeta după gust și controla cantitățile de sare, ulei și brânză.

Costul este, de regulă, mai mic decât la restaurant, în funcție de ingredientele alese. Prepararea aluatului cere însă răbdare: frământarea durează câteva minute, dar dospirea poate prelungi procesul cu două sau trei ore. Dacă timpul este limitat, un aluat cumpărat vă scutește de această etapă.

Iată trei variante pentru acasă, de la clasica Margherita la o pizza cu blat pufos, în stil Detroit,  la una cu salam picant.

Margherita, o rețetă simplă cu o poveste regală

Roșiile, mozzarella și busuiocul sunt suficiente pentru una dintre cele mai cunoscute combinații din bucătăria italiană. Margherita nu este prima pizza din lume, dar numele ei este legat de o celebră poveste napolitană.

Potrivit legendei, în timpul vizitei reginei Margherita de Savoia la Napoli, în 1889, bucătarul Raffaele Esposito i-ar fi pregătit trei sortimente de pizza. Preferata suveranei ar fi fost cea cu roșii, mozzarella și busuioc, ingrediente în culorile drapelului italian. Esposito ar fi numit-o apoi în onoarea reginei. Povestea rămâne însă disputată.

Pentru o variantă adaptată cuptorului de acasă, aveți nevoie de următoarele ingrediente.

Pentru aluat:

  • 500 g făină;
  • 320 ml apă călduță;
  • 7 g drojdie uscată;
  • 1 linguriță de sare;
  • 1 linguriță de zahăr;
  • 2 linguri de ulei de măsline.

Pentru sos:

  • 200 g passata sau pulpă de roșii;
  • 1 cățel de usturoi zdrobit, opțional;
  • puțină sare;
  • puțin ulei de măsline.

Pentru topping:

  • 250 g mozzarella proaspătă, bine scursă;
  • frunze de busuioc;
  • puțin ulei de măsline.

Pregătiți drojdia conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Dacă necesită activare, dizolvați-o în apa călduță împreună cu zahărul. Adăugați făina, sarea și uleiul, apoi frământați aproximativ 10 minute, până când aluatul devine elastic.

Puneți-l într-un bol uns cu ulei, acoperiți-l și lăsați-l la dospit într-un loc călduț, aproximativ două ore sau până își dublează volumul.

Între timp, amestecați ingredientele pentru sos și tăiați mozzarella. Lăsați brânza la scurs, pentru a nu umezi excesiv blatul.

Împărțiți aluatul în două sau trei porții, în funcție de dimensiunea tăvilor. Întindeți fiecare porție pe o suprafață presărată cu făină, apoi transferați-o în tavă. Distribuiți sosul, lăsând marginile libere, adăugați mozzarella și stropiți cu puțin ulei.

Coaceți în cuptorul bine preîncălzit la 250°C, aproximativ 10–15 minute, până când marginile se rumenesc și blatul este copt. Timpul variază în funcție de cuptor și de grosimea aluatului. Adăugați busuiocul după coacere.

Pizza în stil Detroit, cu blat pufos și margini crocante

Pizza în stil Detroit se coace într-o tavă dreptunghiulară și are un blat gros, aerat. Brânza ajunge până la marginile tăvii, unde formează o crustă rumenită, iar sosul se distribuie deasupra, în dâre.

Topul celor mai bune pizzerii din Europa: România, reprezentată de două localuri, iar unul este lider național

Varianta de mai jos folosește mozzarella și cheddar. Nu este o rețetă gata în 20 de minute: cu tot cu dospire și coacere, trebuie să îi rezervați aproximativ trei ore și jumătate.

Pentru aluat:

  • 320 g făină albă;
  • 220 ml apă călduță;
  • 5 g drojdie uscată activă;
  • 6 g sare;
  • 4 g zahăr;
  • 15 ml ulei de măsline, plus puțin pentru tavă.

Pentru topping:

  • 250 g mozzarella cu umiditate redusă, rasă;
  • 100 g cheddar ras;
  • 150 g salam pepperoni feliat sau alt salam uscat picant;
  • 200 ml sos gros de roșii, condimentat cu sare, piper, oregano și puțin usturoi.

Într-un bol mare, dizolvați drojdia și zahărul în apa călduță, respectând timpul de activare indicat pe ambalaj. Adăugați făina, sarea și uleiul. Amestecați, apoi frământați 5–8 minute. Aluatul va rămâne moale și ușor lipicios.

Transferați-l într-un bol uns cu ulei, acoperiți-l și lăsați-l la dospit aproximativ două ore, până își dublează volumul.

Ungeți o tavă metalică dreptunghiulară, de aproximativ 23 × 33 cm, și întindeți aluatul în ea cu degetele. Dacă se retrage, lăsați-l să se relaxeze câteva minute, apoi continuați. Acoperiți tava și mai lăsați-l la dospit aproximativ 45 de minute.

Preîncălziți cuptorul la 240–250°C. Distribuiți mozzarella și cheddarul pe toată suprafața, inclusiv lângă pereții tăvii, apoi adăugați salamul.

Coaceți aproximativ 18–25 de minute, până când marginile sunt bine rumenite, iar blatul este copt și la bază. Încălziți separat sosul de roșii și turnați-l în dâre peste pizza, după ce o scoateți din cuptor.

Un bărbat care a făcut o comandă de 300 de pizza riscă ani grei de pușcărie. Ce au descoperit anchetatorii

Lăsați-o câteva minute în tavă, apoi desprindeți marginile cu o spatulă și porționați-o.

Pizza cu soppressata, pentru amatorii de gust picant

Pentru o variantă mai rapidă, puteți folosi aluat cumpărat. Pizza cu soppressata combină sosul de roșii și mozzarella cu un salam italian uscat și maturat. Alegeți un sortiment picant sau înlocuiți-l cu un salam asemănător, după preferință.

Pentru două pizza medii, aveți nevoie de:

  • aproximativ 500 g aluat de pizza;
  • 200 g sos de roșii;
  • 250–300 g mozzarella cu umiditate redusă, rasă;
  • 100–150 g soppressata feliată subțire;
  • frunze proaspete de busuioc;
  • puțin ulei picant, opțional.

Pregătiți aluatul conform indicațiilor de pe ambalaj și preîncălziți cuptorul la 240–250°C.

Împărțiți aluatul în două și întindeți-l în tăvi. Acoperiți fiecare blat cu un strat subțire de sos, presărați mozzarella și distribuiți feliile de salam. Evitați să încărcați excesiv pizza, pentru ca aluatul să se coacă uniform.

Coaceți aproximativ 12–18 minute.

Top articole

Partenerii noștri