Radu Drăgușin erou după ce a restabilit egalitatea în partida Genoa – Inter Milano
0Radu Drăgușin a fost eroul gazdelor în meciul Genoa – Inter Milano din Runda cu numărul 18 din Serie A după ce a restabilit egalitatea, cu o lovitură de cap, scor 1-1. Arnautovic este cel care a deschis scorul, dar Drăgușin a reușit să marcheze și să restabilească egalitatea, scrie Agerpres.
Românul a reușit o lovitură excepțională cu capul în urma unui corner executat de Gudmundsson, internaționalul roman a reușit să trimită în poarta apărată de Sommer.
Jocul de la Genova a fost întrerupt timp de opt minute (min. 15) din cauza fumului produs de fumigenele aprinse de suporterii echipei gazdă.
În urma prestației sale în timpul partidei și după ce a marcat golul egalării, portalul Sofascore l-a notat pe roman cu 7,7 fiind al doilea calificativ din echipa celor de la Genoa, după calificativul goalkeeper-ului Josep Martinez, 8,0.
La rândul ei presa italiană a lăudat performanța internaționalului roman: „Când avantajul `Nerazzurrilor` părea clar, Radu Drăgușin a dat lovitura, a străpuns brațele lui Sommer și a restabilit egalitatea la pauză.
Drăgușin a doborât un record. Când totul indica spre 1-0 la pauză, centrarea lui Gudmundsson din corner a venit și cu o execuție rapidă, Drăgușin a făcut 1-1, grație și unei reacții reproșabile a lui Sommer.
Fundașul român a marcat și este primul gol primit de Inter în acest sezon plecat de la un corner”, au scris cei de la TuttoMercatoWeb.
După acest rezultat, Genoa ocupă locul 13, cu 20 de puncte, la 7 lungimi de prima poziție direct retrogradabilă. De partea cealaltă, Inter rămâne lider în Seria A, cu 45 de puncte, dar Juventus poate ajunge la doar două puncte, dacă o va înfrânge pe As Roma.