Omagiu pentru Nicolae Ungureanu la meciurile etapei a șaptea din Superliga
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat că meciurile care se vor disputa în etapa a șaptea a Superligii vor fi precedate de un moment de reculegere în memoria marelui fotbalist Nae Ungureanu. Fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima și al Stelei a încetat din viață la 69 de ani.

LPF a precizat într-un comunicat postat pe site-ul oficial: „În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Superliga României vor fi precedate de un moment de reculegere. Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în numele instituţiei pe care o conduce, transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate! Dumnezeu să-l odihnească!”.
Meciurile etapei a șaptea a Superligii au loc de astăzi până luni, 31 august.
Anunțul morții lui Nae Ungureanu a fost dat de Universitatea Craiova: „Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu. A ajuns la Universitatea Craiova în 1977 și a apărat culorile clubului timp de un deceniu. A evoluat în toate partidele din sezoanele 1979-1980 și 1980-1981, reușind să obțină două titluri de campion al României. 3 Cupe ale României a obținut în toți anii petrecuți la Știința. Un nume care va rămâne pentru totdeauna în istoria alb-albastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace! i”.
Steaua București a postat de asemenea un mesaj după decesul marelui fotbalist: „S-a stins Nicolae Ungureanu!”
Fostul jucător al Stelei din perioada 1987-1992, Nicolae Ungureanu a decedat azi, la vârsta de 69 de ani.
În cei cinci ani petrecuți în Ghencea, Nicolae Ungureanu, care evolua ca și fundaș stânga, a cucerit două titluri de campion (1988 și 1989) și o cupă a României (1992). Pe plan extern, a jucat cu Steaua o finală (1989) și o semifinală (1988) în Cupa Campionilor Europeni. În total, pentru formația noastră a strâns 136 de meciuri și a marcat zece goluri.
Totodată, pentru echipa națională, Nicolae Ungureanu a avut 57 de apariții și a punctat o singură dată. Rămas bun, Nicolae Ungureanu!”
Nicolae Ungureanu s-a născut în 11 octombrie 1956 la Craiova. A evoluat la Electroputere Craiova, Universitatea Craiova, Steaua București și Rapid București. Cu Steaua a jucat în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, dar și în semifinalele Cupei UEFA 1983 cu „Campioana unei mari iubiri”. Cu echipa României a participat la Campionatul European din 1984, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.
Nicolae Ungureanu a încetat din viață în dimineața zilei de 28 august 2026, la vârsta de 69 de ani, în locuința sa. Vestea dispariției sale a fost confirmată de fostul său coleg de echipă din perioada Craiova Maxima, Nicolae Negrilă.
Superliga
Etapa a 7-a
Vineri
FC Voluntari - Oțelul Galați......18.00
„U” Cluj - Petrolul Ploiești........21.00
Sâmbătă
Csikszereda - CFR Cluj.............16.00
FC Argeș - Sepsi........................18.30
Corvinul - Dinamo....................21.30
Duminică
Farul - FC Botoșani...................16.00
FCSB - UTA Arad.....................21.00
Luni
Rapid - Univ. Craiova.........................20.30
Restanță din etapa cu numărul 4, meciul CFR Cluj - Universitatea Cluj a fost amânat pentru 8 octombrie.
Clasament
1. Dinamo 6 4 1 1 13-4 13p
2. FCSB 6 3 2 1 9-5 11p
3. Rapid 6 3 2 1 7-3 11p
4. Craiova 6 3 1 2 13-8 10p
5. Argeș 6 3 1 2 4-4 10p
6. Corvinul 6 2 3 1 7-3 9p
7. Farul 6 2 3 1 10-8 9p
8. U Cluj 5 3 0 2 7-6 9p
9. Oțelul 6 2 3 1 7-6 9p
10. Petrolul 6 3 0 3 4-8 9p
11. Sepsi 6 1 4 1 3-3 7p
12. CFR Cluj 5 2 0 3 8-8 6p
13. Botoşani 6 1 3 2 7-8 6p
14. Voluntari 6 1 1 4 5-16 4p
15. UTA 6 0 3 3 3-9 3p
16. Csikszereda 6 0 1 5 2-10 1p
# Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 în Conference League.
# Locul 3 din play-off va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în Conference League.
# Locurile 9 şi 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.




















































