A murit Nicolae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima. Negrilă: „Plâng, bă, tată. A murit Nae” | adevarul.ro

A murit Nicolae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima. Negrilă: „Plâng, bă, tată. A murit Nae”

Publicat:
0
1 live

Fotbalul românesc este în doliu. Nicolae „Nae” Ungureanu, unul dintre oamenii de bază ai celebrei Craiova Maxima și fost internațional român, a murit vineri, 28 august, la vârsta de 69 de ani. Fostul fundaș stânga a fost găsit fără viață în dimineața zilei de vineri, la numai câteva ore după ce urmărise alături de fostul său coleg Nicolae Negrilă meciul Universității Craiova din cupele europene.

Nicolae Ungureanu
Nicolae Ungureanu Foto: Facebook

Vestea dispariției lui Nicolae Ungureanu a fost confirmată vineri dimineață, iar Universitatea Craiova a transmis un mesaj în memoria unuia dintre fotbaliștii emblematici ai clubului.

„Un nume care va rămâne pentru totdeauna în istoria alb-albastră”, a transmis clubul din Bănie.

Nicolae Ungureanu se afla la Sadu și urmărise joi seară, împreună cu Nicolae Negrilă, fostul său coechipier din apărarea Craiovei Maxima, partida Ararat-Armenia – Universitatea Craiova. 

Cei doi s-au retras apoi în camere separate. Vineri dimineață, Negrilă a mers să vadă ce se întâmplă după ce a observat agitație în camera prietenului său și l-a găsit fără viață. Fostul fotbalist a povestit pentru ProSport că Ungureanu nu acuzase probleme în seara precedentă și că fusese doar foarte supărat de rezultatul meciului. Medicii legiști au ajuns ulterior la fața locului.

„Sunt terminat, tată. L-am găsit mort în casă la Mohora. Suntem la Sadu. Am văzut meciul împreună, eu cu Nae. S-a enervat rău și a zis să mergem acasă. Nu avea nimic, doar era supărat pe rezultat. Am ajuns acasă și ne-am dus să ne culcăm în camere separate. De dimineață am auzit câinii lui Narcis cum fugeau agitați prin camera lui Nae. M-am dus acolo și l-am găsit gheață.

M-am speriat și l-am chemat pe Narcis. Nae era deja mort. Acum sunt aici medicii legiști. Am apucat să o sun și să îi spun doar Laurei, fetei lui. Pe soția lui Nae nu o sun că îmi e frică să nu i se întâmple ceva. Plâng, bă, tată. A murit Nae”, a declarat Negrilă, pentru prosport.ro.

Sorin Cârțu, anunțat la 4 dimineața de fiica lui Ungureanu

Vestea a provocat un șoc printre foștii componenți ai Craiovei Maxima. Sorin Cârțu a dezvăluit că a fost sunat în jurul orei 4.00 de fiica lui Nicolae Ungureanu. „Sunt consternat, nu am cuvinte pur și simplu”, a declarat fostul său coechipier.

Nicolae Ungureanu mai trecuse prin probleme serioase de sănătate. În 2021 suferise un accident vascular cerebral, iar anterior avusese și alte probleme medicale pentru care fusese supus unei intervenții chirurgicale.

Unul dintre fundașii de legendă ai Craiovei Maxima

Născut la Craiova în 1956, Nae Ungureanu și-a început cariera la Electroputere, iar în 1977 a ajuns la Universitatea Craiova. Avea să rămână zece ani în tricoul alb-albastru și să devină unul dintre simbolurile generației care a scris cea mai spectaculoasă pagină europeană din istoria clubului.

A făcut parte din Craiova Maxima, formația care în sezonul 1982-1983 a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA. În acea campanie, Ungureanu a înscris inclusiv împotriva Fiorentinei, într-o victorie cu 3-1.

Cu Universitatea Craiova a cucerit două titluri de campion, în 1980 și 1981, și trei Cupe ale României. În 1987 s-a transferat la Steaua, unde a câștigat alte două campionate și a participat la două campanii europene memorabile: semifinala Cupei Campionilor Europeni din 1988 și finala din 1989, pierdută în fața marelui AC Milan.

A evoluat ulterior și la Rapid, înainte de retragere.

Nicolae Ungureanu a strâns 437 de meciuri și 29 de goluri în prima ligă, precum și 71 de apariții în cupele europene. Pentru naționala României a disputat peste 50 de meciuri și a făcut parte din lotul prezent la Campionatul European din 1984, din Franța.

Dispariția lui Nae Ungureanu mai rupe o filă din generația de aur a fotbalului craiovean. Dintre componenții Craiovei Maxima s-au stins anterior, printre alții, Ilie Balaci, Costică Ștefănescu, Nicolae Tilihoi și Zoltan Crișan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite