18 septembrie: Ziua în care s-a născut Regina Ana, soția Regelui Mihai I
La 18 septembrie 1923 s-a născut Regina Ana, soția Regelui Mihai I al României. Tot la această dată, în anul 96, împăratul roman Domițian a fost asasinat în urma unui complot la care a participat inclusiv soția sa.

96: Împăratul roman Domițian este asasinat
Născut pe 24 octombrie 51, Domițian a fost împărat roman între anii 81 și 96 d.Hr., cunoscut în special pentru regimul de teroare sub care au trăit membrii importanți ai Senatului în ultimii săi ani de domnie.

Potrivit Britanica, în calitate de împărat, Domițian era urât de aristocrație. Acesta a avut o administrație strictă, iar multe dintre deciziile sale administrative au rămas în vigoare și după moartea sa.
A promovat măsuri severe, inclusiv un edict privind reducerea viilor, menit să încurajeze cultivarea cerealelor și să limiteze importurile de vin.
Pe plan militar, a obținut progrese în Britania și Germania și a contribuit semnificativ la consolidarea frontierei de pe Rin și Dunăre. În schimb, campaniile de pe Dunăre au avut rezultate nesatisfăcătoare, romanii pierzând două legiuni.
Totuși, Domițian și-a păstrat sprijinul armatei, după ce a mărit solda militarilor cu o treime.
Nemulțumirea față de împărat a fost alimentată mai ales de stilul său autoritar și ceremonial. A concentrat putere asupra Senatului, a devenit cenzor pe viață și a impus o serie de ceremonii inspirate din modelul oriental și grecesc.
Anii 93–96 au fost considerați o perioadă de teroare fără precedent până atunci. Domițian a avut cheltuieli mari cu proiectele de construcții și majorarea soldelor armatei, iar spre finalul domniei a recurs tot mai des la confiscarea averilor pentru a evita problemele financiare.
Pe 18 septembrie 96, Domițian a fost asasinat în urma unei conspirații la care au participat prefecții pretoriului, oficiali ai palatului și soția sa, Domitia Longina. Nerva a preluat imediat puterea.
1600: Mihai Viteazul este învins la Mirăslău de generalul Gheorghe Basta
Domnitor al Țării Românești între 1593-1600, Mihai Viteazul a fost conducător de facto, pentru o scurtă perioadă, al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

După înfrângerea de la Mirăslău, la 18/28 septembrie 1600, Mihai Viteazul pierde Transilvania, iar apoi Moldova și Țara Românească.
După ce revine cu sprijinul lui Rudolf al II-lea și îl învinge pe Sigismund Báthory la Guruslău, intră din nou în conflict cu generalul Basta. La scurt timp, pe 9/19 august 1601, Mihai este asasinat lângă Turda de mercenari trimiși de Basta, care îl ucid și îi taie capul.
1923: S-a născut Regina Ana, soția Regelui Mihai I al României
Născută pe 18 septembrie 1923, la Paris, Ana de Bourbon-Parma a fost soția regelui Mihai I al României și fiica prințului René de Bourbon-Parma și a prințesei Margaret a Danemarcei.
Regina Ana l-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România.
Guvernul Groza nu şi-a dat agrementul la căsătorie şi l-a forţat pe regele Mihai I să abdice la 30 decembrie 1947, cuplul căsătorindu-se în cursul anului următor, în ciuda opreliştilor de natură religioasă.
După abdicarea Regelui Mihai, cuplul a trăit în exil, locuind în Italia, Marea Britanie și apoi în Elveția. Regele a avut mai multe ocupații pentru a-și întreține familia, iar cei doi au avut cinci fiice.
Căsătoria lor a rezistat tuturor dificultăților și a devenit cea mai longevivă uniune regală din istoria României, fiind marcată prin aniversări importante, precum nunta de diamant (60 de ani) și nunta de safir (65 de ani).
Regina Ana a murit pe 1 august 2016, într-un spital din localitatea elvețiană Morges.
1937: S-a născut scriitoarea Elena Caragiu
Născută pe 18 septembrie 1937, în București, Elena Caragiu a fost o actriță și scriitoare.

După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Geologie la Universitatea din București. Ulterior, în 1962, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (IATC) și a avut o carieră importantă în teatrele din București, Ploiești, Piatra Neamț și Craiova.
În 1963 l-a cunoscut pe Toma Caragiu la Teatrul din Ploiești, iar cei doi au devenit ulterior un cuplu.
După moartea lui Toma Caragiu în cutremurul din 1977, Elena a părăsit România și și-a continuat cariera la Paris, apoi în Statele Unite, sub numele Helene Cara. La New York a jucat în teatru, film și televiziune și s-a căsătorit în 1982 cu inginerul român John Chester.
A revenit în România în 2008, după 31 de ani, și a contribuit la înființarea Asociației Toma Caragiu, cu scopul de a crea un centru memorial dedicat actorului. A publicat și cartea O simplă vizită, despre relația lor și despre perioada de după plecarea sa din țară.
Se stinge din viață pe 15 noiembrie 2024, în Charlotte, SUA.
1976: S-a născut fotbalistul brazilian Ronaldo
Născut pe 18 septembrie 1976, în Itaguai, Brazilia, Ronaldo Luis Nazário de Lima, cunoscut simplu ca Ronaldo, este un fost fotbalist brazilian care a jucat pe postul de atacant la echipe ca Real Madrid, Corinthians și Inter Milano.

Supranumit „Il Fenomeno”, este considerat unul dintre cei mai mari atacanți din istoria fotbalului. A câștigat de trei ori premiul FIFA pentru cel mai bun fotbalist și a fost inclus în FIFA 100 și în echipa ideală a tuturor timpurilor.
Pentru Brazilia, a jucat 98 de meciuri și a marcat 62 de goluri. A câștigat Campionatul Mondial în 1994 și 2002, iar la Mondialul din 1998 a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului. În 2002 a fost golgheterul competiției, iar în 2006 a devenit, cu 15 goluri, cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale la acel moment.
Cariera sa a fost afectată de numeroase accidentări, iar Ronaldo s-a retras în 2011, la 34 de ani.
2001: Scrisori care conțin spori antrax sunt trimise prin poștă către mai multe birouri de presă
Atacurile cu antrax din 2001, cunoscute și sub numele de Amerithrax, au avut loc în Statele Unite începând cu 18 septembrie 2001, la o săptămână după atentatele de la 11 septembrie.

Scrisori care conțineau spori de antrax au fost trimise mai multor redacții și senatorilor Tom Daschle și Patrick Leahy. Cinci persoane au murit, iar alte 17 au fost infectate. Investigația FBI a devenit una dintre cele mai ample și complexe din istoria instituției.
În primele etape, autoritățile au încercat fără succes să stabilească o legătură între atacuri și Al-Qaeda sau Irakul lui Saddam Hussein.
Ulterior, ancheta s-a concentrat asupra cercetătorului în domeniul armelor biologice Steven Hatfill, care a fost exonerat, iar apoi asupra lui Bruce Ivins, cercetător la laboratorul guvernamental de biodefense de la Fort Detrick.
Surpriză uriașă la metrou: Un elan rătăcit a oprit complet trenurile în VarșoviaIvins a devenit principalul suspect în 2005 și a murit în 2008 în urma unei supradoze de paracetamol, considerată sinucidere.
La scurt timp, procurorii federali au anunțat că îl consideră singurul autor al atacurilor, invocând dovezi ADN care legau antraxul din scrisori de un recipient din laboratorul său. FBI a închis oficial ancheta în 2010.
Totuși, un raport al Academiei Naționale de Științe din SUA, publicat în 2011, a pus sub semnul întrebării concluzia FBI. Raportul a confirmat că antraxul era din tulpina Ames, dar a apreciat că dovezile științifice nu erau suficiente pentru a demonstra că provenea din laboratorul lui Ivins.
FBI a susținut în continuare că Ivins era autorul, bazându-se pe ansamblul probelor, nu doar pe analiza științifică.
2014: Scoția votează împotriva independenței față de Regatul Unit
Un referendum privind independența Scoției față de Regatul Unit a avut loc în pe 18 septembrie 2014.
Întrebarea adresată alegătorilor a fost: „Ar trebui ca Scoția să fie o țară independentă?”, iar aceștia puteau răspunde „Da” sau „Nu”.
Tabăra „Nu” a câștigat, cu 2.001.926 de voturi (55,3%), față de 1.617.989 (44,7%) pentru independență. Prezența la urne a fost de 84,6%, cea mai ridicată înregistrată la un scrutin sau referendum în Regatul Unit din 1910.
Referendumul, organizat în baza unei legi adoptate în 2013, prevedea o majoritate simplă pentru obținerea independenței.
Au putut vota inclusiv cetățenii UE și ai Commonwealth-ului cu vârsta de cel puțin 16 ani.
Campania a fost dominată de două tabere: „Yes Scotland”, favorabilă independenței, și „Better Together”, care susținea menținerea Scoției în Regatul Unit. Printre principalele teme s-au numărat moneda, cheltuielile publice, apartenența la UE și petrolul din Marea Nordului.




















































