Halep, respectată și acum în tenisul feminin: Declarație superbă despre Simona în The Guardian

0
Publicat:

Simona Halep (31 de ani) se confruntă cu o situație din ce în ce mai dificilă, mai ales în clasamentul mondial, pe măsură ce se prelungește dispariția ei din circuitul feminin. Pe fondul acestei situații, ea tocmai a mai coborât în ierarhia live, fiind acum doar a treia româncă din clasament, după cum Adevărul a explicat aici.

Halep

Deși suspendată pentru consum de Roxadustat, o substanță interzisă în sport, „Simo“ se bucură de prezumția de nevinovăție din partea jucătoarelor cu care s-a duelat, ani buni, în diferite turnee. Pentru că, de-a lungul anilor, Halep și-a format o imagine extraordinară în tenis pentru păstrarea căreia se și luptă acum. În acest context, românca a primit încă un mesaj de susținere, de această dată, din partea lui Ashleigh Barty (27 de ani). În dialog cu The Guardian, fosta ocupantă a locului 1 WTA a vorbit și despre situația Simonei Halep cu care se află în relații foarte bune.

Ce a spus Ashleigh Barty?

*O iubesc pe Simo și o respect. Am mai vorbit cu ea, în ultimele 12 luni, doar pentru a vedea cum se descurcă. E o persoană excepțională. Sper din tot sufletul că va avea șansa de a-și exprima opinia și de a-și explica punctul de vedere, pentru că întotdeauna există două versiuni în fiecare poveste. Cred că ar fi greu să găsești pe cineva care să nu-și dorească să o vadă din nou, făcând ceea ce îi place, adică să concureze pe o scenă mare împotriva celor mai buni din lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite