Invazie românească la French Open și fără Halep: Lista jucătorilor tricolori, care vor fi la Paris

0
Publicat:

Roland Garros rămâne un turneu de mare interes pentru fanii tenisului din țară, inclusiv fără Simona Halep (31 de ani, 26 WTA). Pentru că și la ediția din acest an vom avea o prezență numeroasă, la Paris, prin jucătorii acceptați direct pe tabloul principal, la care se adaugă și cei care vor juca în calificări, începând cu data de 22 mai.

Halep poate afla verdictul în cazul ei de dopaj în jurul datei de 28 mai. FOTO: Arhiva Adevărul
Halep poate afla verdictul în cazul ei de dopaj în jurul datei de 28 mai. FOTO: Arhiva Adevărul

Potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu, avem trei locuri asigurate în meciurile preliminare prin Gabriela Ruse (25 de ani, 158 WTA), Jaqueline Cristian (24 de ani, 168 WTA) și Nicholas David Ionel (20 de ani, 202 ATP). Cu șanse foarte mari ca numărul să ajungă la cinci! După ce vor fi anunțate cele opt wild card-uri rezervate pe tabloul principal, plus eventualele retrageri, în calificări pot apărea și Alexandra Cadanțu-Ignatik (32 de ani, 221 WTA, rezerva nr. 7), dar și Miriam Bulgaru (24 de ani, 223 WTA, rezerva nr. 9).

În afară de jucătorii din calificări, avem și patru jucătoare acceptate direct pe tabloul principal: Irina Begu (32 de ani, 35 WTA), Sorana Cîrstea (33 de ani, 44 WTA), Ana Bogdan (30 de ani, 61 WTA) și Patricia Țig (28 de ani, 717 WTA). Ultima a ajuns pe tablou, profitând de clasamentul ei înghețat, în momentul unei accidentări care a scos-o din circuit. Atunci, Țip se afla pe locul 65 în lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite