Hagi, urmărit de „blestemul Nordului”: victorii rare și eșecuri grele. Ce va schimba ca selecționer
Pentru Gheorghe Hagi, întâlnirile cu fotbalul din nordul Europei nu au reprezentat, de-a lungul timpului, capitole dintre cele mai fericite. Fie că a evoluat pentru echipa națională, fie că a îmbrăcat tricoul formațiilor de club, Hagi a ajuns de zece ori în această zonă a continentului, în special în Suedia, Danemarca, Norvegia, Islanda și Insulele Feroe. Bilanțul deplasărilor nu a fost unul favorabil, printre rezultate numărându-se și eșecuri severe, precum cele de la Copenhaga și Rosenborg.

Paradoxal, tocmai în nordul Europei avea să înceapă povestea lui Hagi în tricoul naționalei. Pe 19 august 1983, la Oslo, România disputa un meci amical împotriva Norvegiei, iar Mircea Lucescu îi acorda debutul internațional unui fotbalist de numai 18 ani și jumătate. Descoperit la Farul/Luceafărul, tânărul mijlocaș a fost trimis direct în primul „11”, iar partida s-a încheiat fără goluri, 0-0.
Acel moment avea să fie prima filă dintr-o carieră impresionantă la prima reprezentativă. Hagi a continuat să joace pentru România până la Euro 2000, strângând în total 125 de apariții și marcând 35 de goluri. La capitolul goluri pentru națională, el împarte recordul cu Adrian Mutu.
La aproape două decenii de la debutul său ca fotbalist internațional, traseul lui Hagi s-a intersectat din nou cu Scandinavia, de această dată din postura de selecționer. Primul său meci oficial în al doilea mandat pe banca României s-a disputat la Stockholm, în Suedia, la aproximativ 500 de kilometri de Oslo, locul în care își făcuse debutul ca jucător al naționalei.
Astfel, nordul Europei a rămas o constantă neașteptată în povestea lui Hagi la prima reprezentativă: acolo a făcut primii pași ca internațional, dar tot acolo a întâlnit, în mai multe rânduri, unele dintre cele mai dificile momente ale carierei sale.
Naționala de juniori nu există în CV-ul lui Hagi
Povestea lui Gheorghe Hagi la echipa națională are un detaliu mai puțin obișnuit: înainte de debutul la seniori, „Regele” nu bifase prezențe la reprezentativele de juniori ale României.
Momentul în care a făcut saltul direct către prima reprezentativă s-a consumat în vara lui 1983. Mircea Lucescu i-a oferit atunci șansa de a evolua pentru naționala mare, într-un meci amical disputat în deplasare, contra Norvegiei. Partida de la Oslo s-a încheiat 0-0, iar Hagi, în vârstă de doar 18 ani și jumătate, își începea astfel aventura sub tricolor.
„Ce-o fi văzut la mine, nu știu. Asta înseamnă antrenor mare, să îți asumi niște lucruri. El a fost bine informat despre mine. Jucam foarte bine în Diviza B, la Luceafărul, apoi în Diviza A am apărut de două ori, iar în al treilea meci a venit să mă vadă și m-a luat direct la echipa mare. Una dintre calitățile lui era că, dacă vedea ceva, continua. Atunci mi-a zis că nu mai am voie să merg la U21, dar la echipa mare jucam titular și la olimpici eram rezervă. Stăteam pe bancă și mă gândeam de ce nu sunt titular și acolo, apoi mi-am dat seama că el mă călea!”, a măturisit Hagi, cu ceva timp în urmă, într-o intervenție pentru podcastul „Da Bravo”.

Sclipirea lui Hagi de la Helsinki, într-o campanie care s-a încheiat amar
După debutul internațional de la Oslo, Hagi a revenit în nordul Europei în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1986. România a întâlnit Finlanda la Helsinki, iar partida s-a încheiat 1-1.
Hagi a avut nevoie de doar șapte minute pentru a-și pune amprenta asupra jocului. A primit mingea la aproximativ 40 de metri de poarta finlandezilor, într-o zonă ușor laterală, și a pornit decis spre centru. Cum fundașii gazdelor nu au reușit să-i închidă culoarul, mijlocașul a avut timp să-și pregătească execuția și a trimis mingea direct în vinclu. Avantajul României nu a rezistat însă până la pauză. Finlanda a restabilit egalitatea în minutul 26, iar până la fluierul final niciuna dintre echipe nu a mai găsit drumul spre gol.
Remiza de la Helsinki avea să rămână însă doar un episod dintr-o campanie care s-a terminat cu o mare dezamăgire pentru România. Visul calificării la Mondialul din Mexic a fost spulberat în urma înfrângerii de acasă cu Irlanda de Nord, scor 0-1, un rezultat care a cântărit decisiv în tentativa de a ajunge la turneul final.
Eșecul de la Copenhaga, urmat de răspunsul perfect de la București
În 1986, Hagi revenea la Oslo pentru un nou duel cu Norvegia, de această dată într-un meci amical încheiat 2-2. Fotbalistul român a înscris unul dintre golurile României, iar execuția sa spectaculoasă, trimisă în vinclu, avea să fie încă o confirmare a calităților sale tehnice strălucite.
Trei ani mai târziu, însă, lucrurile aveau să ia o turnură complet diferită. În octombrie 1989, România se deplasa la Copenhaga pentru confruntarea cu Danemarca din preliminariile Campionatului Mondial din 1990. Acolo, românii au avut parte de una dintre cele mai dificile seri ale campaniei: danezii s-au impus cu 3-0, dominând clar partida. România nu a avut însă nevoie de prea mult timp pentru a răspunde. Doar o lună mai târziu, la București, naționala a obținut o victorie categorică în fața Danemarcei, scor 3-1. Acea victorie a apropiat decisiv România de turneul final din Italia.
Lotul final pentru Liga Națiunilor: Hagi a ales cine merge la „luptă” sub tricolor. A lăsat acasă multe vedete din SuperligaSingurele succese nordice ale lui Hagi
În perioada petrecută la echipa națională, Hagi a obținut doar două victorii în deplasările din extremitatea nordică a Europei. Ambele au venit în fața unor adversari care, la vremea respectivă, aveau o experiență internațională mult mai redusă decât în prezent: Insulele Feroe și Islanda. Primul succes s-a consemnat în 1993, când România a trecut cu 4-0 de reprezentativa Insulelor Feroe, în preliminariile pentru Mondialul din 1994. Trei ani mai târziu, în drumul către turneul final din Franța, tricolorii au repetat scorul, de această dată împotriva Islandei: 4-0.
Contextul fotbalistic era însă cu totul diferit față de cel de astăzi. Insulele Feroe se aflau abia la începutul parcursului internațional și participau atunci la numai a doua campanie de calificare din istoria lor. Nici Islanda nu avea statutul de echipă incomodă pentru rivale. În acea perioadă, cele două naționale erau considerate adversari accesibili în preliminarii, iar deplasările în nord nu aveau încă reputația de teste complicate pe care aveau să o capete ulterior.
Două deplasări la Goteborg, două înfrângeri și două calificări
Suedia nu i-a purtat prea mult noroc lui Gheorghe Hagi nici la nivel de club. Fotbalistul român a evoluat de două ori la Goteborg, iar în ambele partide echipa sa a părăsit terenul învinsă. De fiecare dată, adversarul a fost IFK Goteborg.
Prima confruntare s-a disputat în 1989, în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, când Steaua București a pierdut cu 0-1 în Suedia. Povestea acelei duble s-a schimbat însă complet la București. În returul de pe Ghencea, bucureștenii au făcut spectacol și s-au impus cu 5-1.Steaua a obținut astfel calificarea în semifinale și avea să ajungă, în acel sezon, până în finala competiției, unde a cedat în fața lui AC Milan, scor 0-4.
Cinci ani mai târziu, Hagi revenea la Goteborg, de această dată în tricoul Barcelonei. În faza grupelor Cupei Campionilor Europeni din sezonul 1994/1995, catalanii au fost învinși de IFK Goteborg cu 1-2. Rezultatul nu a împiedicat însă niciuna dintre cele două formații să-și continue aventura europeană: Goteborg și Barcelona au ocupat primele două poziții ale grupei care asigurau calificarea. Astfel, deși bilanțul personal al lui Hagi la Goteborg a fost unul negativ, cele două înfrângeri nu l-au împiedicat să meargă mai departe în competiție de fiecare dată, conform gsp.ro.

De la succesul cu Real Madrid la seara dificilă de la Rosenborg
La nivel de club, cea mai clară reușită a lui Hagi într-o deplasare în nordul Europei a venit în perioada în care evolua pentru Real Madrid. În 1990, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni, formația spaniolă s-a impus fără emoții la Odense, scor 4-1, într-o perioadă în care echipa madrilenă își construia încă ritmul pentru sezonul european.
Cum i-a făcut Gică Hagi loc la națională lui Ianis: l-a pus pe un post pe care nu dă randament. Decizie controversatăBilanțul lui Hagi în nord avea să includă însă și un episod mult mai neplăcut. În 1998, după transferul la Galatasaray, românul a revenit în Norvegia pentru un meci din grupele Cupei Campionilor Europeni. Rosenborg a fost atunci adversarul, iar formația turcă a plecat de la Trondheim cu o înfrângere categorică, 0-3.
Galatasaray a reușit să țină piept gazdelor doar în prima repriză, încheiată fără goluri. După pauză, Rosenborg a accelerat și a tranșat partida, lăsându-l pe Hagi fără replică. Norvegienii nu erau însă deloc un adversar oarecare în acea ediție a competiției: în aceeași grupă reușiseră să obțină rezultate importante și împotriva lui Juventus, 1-1, și Athletic Bilbao, 1-1 și 2-1.
Aparițiile lui Gheorghe Hagi pe terenurile nordice
LA ECHIPA NAȚIONALĂ
- Norvegia – România 0-0 (1983, amical, 90 min);
- Finlanda – România 1-1 (1985, prel CM 86, 90 min, 1 gol);
- Norvegia – România 2-2 (1986, amical, 90 min, 1 gol);
- Danemarca – România 3-0 (1989, prel CM 90, 90 min);
- Feroe – România 0-4 (1993, prel CM 94, 90 min);
- Islanda – România 0-4 (1996, prel. CM 98, 83 min, 1 gol).
LA CLUBURI
- IFK Goteborg – Steaua 1-0 (1989, sferturi CCE, 90 min);
- Odense – Real Madrid 1-4 (1990, tur 1 CCE, 80 min);
- IFK Goteborg – Barcelona 2-1 (1994, grupe CCE, 61 min);
- Rosenborg – Galatasaray 3-0 (1998, grupe CCE, 90 min).




















































