Video Cum ar arăta Guvernul Mureșan: trei vicepremieri, fără creșteri de taxe și măsuri pentru protejarea populației
UPDATE 12.15 Siegfried Mureșan, declarații în Senat
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că PNL, USR și UDMR susțin oficial candidatura sa pentru funcția de prim-ministru. El a precizat că, imediat după desemnare, a început discuțiile cu cele trei formațiuni pentru formarea Guvernului.
Mureșan a spus că a lucrat împreună cu experții partidelor la programul de guvernare și cu conducerile acestora pentru stabilirea următorilor pași în procedura de învestire. Grupurile parlamentare ale PNL, USR și UDMR au confirmat, în ultimele două zile, sprijinul pentru nominalizarea sa.
„Este primul efort transparent, legitim de formare a guvernului după moțiunea de cenzură”, a afirmat Siegfried Mureșan.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că va continua discuțiile pentru formarea Guvernului și că se va întâlni cu reprezentanții grupului minorităților, dar și cu liderul PSD, Sorin Grindeanu.
„Singurul dialog pe care îl voi avea cu PSD va fi cel oficial, nu voi căuta să am dialog separat cu alți membri pentru a rupe voturi”, a declarat Mureșan.
„Va fi un guvern cu caracter clar pro-european”, a spus premierul desemnat, adăugând că își propune „un stat eficient, o economie competitivă, care să protejeze cetățenii”.
„Nu vor exista creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
În privința fiscalității, Mureșan a afirmat:
„Nu vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”. El a precizat și că „Guvernul meu nu are în vedere nicio creștere de TVA” și că, atunci când situația va permite, obiectivul este revenirea la TVA de 19%.
Premierul desemnat a anunțat că viitorul Guvern va avea trei vicepremieri, toți cu portofoliu, și a vorbit despre eficientizarea companiilor de stat.
„Pentru fiecare companie, în 12 luni de la învestire vor avea un plan de management performant”, a declarat Mureșan.
În domeniul energiei, obiectivul anunțat este „reducerea facturilor”, prin investiții și creșterea capacităților de stocare.
Mureșan a mai spus că Executivul va urmări sprijinirea companiilor românești și a capitalului autohton pentru extinderea în regiune.
Siegfried Mureșan a precizat că, până la finalul săptămânii, va depune programul de guvernare și lista miniștrilor, urmând ca luni și marți să aibă loc audierile și votul în Parlament. „Voi solicita ca audierea fiecărui ministru să aibă cel puțin 60 de minute”, a mai spus premierul desemnat.

UPDATE 11.30 Siegfried Mureșan a precizat că negocierile continuă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan le-a mulțumit reprezentanților UDMR pentru susținere și pentru colaborarea din ultimele zile.
Premierul desemnat a apreciat activitatea reprezentanților UDMR în Guvernul României, inclusiv în perioada de interimat. Potrivit acestuia, discuțiile vizează finalizarea programului de guvernare, despre care spune că urmărește modernizarea României și asigurarea stabilității și predictibilității.
Ce își doresc noii conservatori din SUA: o lume împărțită între câteva mari puteri. Occidentul nu mai înseamnă valoriPrintre obiectivele menționate de Mureșan se numără reducerea risipei, eficientizarea aparatului de stat și dezvoltarea unei economii care să permită investiții și creșterea nivelului de trai.
Siegfried Mureșan a precizat că negocierile continuă, astfel încât până la finalul acestei săptămâni să fie prezentate atât programul de guvernare, cât și echipa de miniștri cu care intenționează să se prezinte în fața Parlamentului.
Mureșan a avut marți întâlniri cu grupurile parlamentare ale PNL și USR
Premierul desemnat Siegfried Mureșan s-a întâlnit miercuri dimineață, la Parlament, cu parlamentarii UDMR, pentru a discuta programul de guvernare și calendarul pentru învestirea viitorului Cabinet.
Discuțiile cu UDMR sunt importante pentru Mureșan, după ce liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a transmis inițial că nu este clar dacă actuala formulă politică poate obține majoritatea necesară. Ulterior, liderul UDMR a anunțat că formațiunea va susține candidatura lui Siegfried Mureșan și va merge cu aceasta până la vot, în funcție de evoluția negocierilor.
În cadrul întâlnirii urmează să fie analizate prioritățile programului de guvernare, dar și eventualele propuneri ale UDMR. Printre măsurile discutate în cadrul negocierilor se află reducerea numărului de parlamentari, reforma administrației și alegerea primarilor în două tururi, potrivit informațiilor Digi24. Forma finală a programului nu este însă stabilită.
Mureșan a avut marți întâlniri cu grupurile parlamentare ale PNL și USR. După discuția cu USR, premierul desemnat a transmis că în programul de guvernare a fost inclus un plan de reforme și a mulțumit parlamentarilor formațiunii pentru susținere.
„Putem fi mândri de planul de reforme pe care l-am inclus în programul de guvernare. Sunt convins că USR va fi un partener de nădejde pentru reformarea României mult timp de acum înainte”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.
Stenograme din ședința PNL. Mureșan: „Sunt două variante: guvernul nostru sau anticipate”În discuțiile cu liberalii, premierul desemnat a prezentat, printre altele, măsuri privind reducerea numărului de parlamentari, comasarea unor agenții, reforma pensiilor speciale și managementul companiilor de stat. Mureșan a susținut, de asemenea, că nu este nevoie de creșteri de taxe și impozite sau de majorarea TVA.
Trei vicepremieri, în scenariul discutat de partide
În paralel cu programul de guvernare, PNL, USR și UDMR discută și structura viitorului Cabinet. Potrivit unor surse citate de Digi24, este analizată varianta unui Guvern cu trei vicepremieri, funcțiile urmând să fie ocupate de liderii celor trei formațiuni: Kelemen Hunor, Dominic Fritz și Ilie Bolojan. Deocamdată, nu există o decizie finală în acest sens.
Discuțiile privind împărțirea ministerelor ar urma să avanseze după clarificarea programului de guvernare și a susținerii parlamentare.
Problema principală rămâne însă obținerea celor 233 de voturi necesare pentru învestire. UDMR a anunțat că susține demersul lui Mureșan, în timp ce PSD nu intenționează, în acest moment, să voteze Guvernul propus de liberal. Biroul Permanent Național al PSD a decis să nu susțină Cabinetul Mureșan, iar președintele partidului, Sorin Grindeanu, a evaluat șansele ca PSD să voteze Guvernul drept „spre zero”.




















































