Echipa de fotbal a Franței are un staff tehnic de 28 de persoane!
În ultimele decenii fotbalul a devenit tot mai profesionist. Iar unul dintre semnele care indică acest proces ține de modul cum se pregătesc jucătorii. Deloc întâmplător, staff-ul echipei Franței, dezvăluit astăzi, numără 28 de persoane!

Federația Franceză de Fotbal a anunțat oficial, astăzi, componența completă a staff-ului „Cocoșilor”. Acesta a fost stabilit de Zinedine Zidane. Iar anunțul a fost făcut cu patru zile înainte de comunicarea componenței lotului pentru primele meciuri din Liga Națiunilor.
Staff-ul echipei de fotbal a Franței cuprinde 28 de persoane, în frunte cu Zidane, singurul a cărui identitate nu se cunoaște fiind ofițerul de legătură cu Ministerul de Interne în vederea chestiunilor de securitate.
O parte a echipei tehnice a fost dezvăluită în 13 august, dar între timp în aceasta a mai fost inclus încă un preparator fizic, Arthur Hochede, care s-a ocupat anul trecut de jucătorii de la Red Star (Ligue 2) și care va lucra cu Gregory Dupont, „consilier de strategie și performanță”.
Philippe Jamin și Serge Isidoro au fost incluși în stafful medicale, condus de medicul Herve Collado. Jamin se va ocupa de recuperarea jucătorilor, podologul Isidoro a lucrat la Benfica și cu baschetbaliștii de la Nanterre.
Numit inițial în staff-ul lui Zidane, podologul alsacian Marc Retali nu mai figurează în noua componență oficializată marți. Acesta a fost înlocuit cu Serge Isidoro. Și această schimbare s-a produs din cauza nemulțumirii lui Hervé Collado, noul medic al echipei Franței. Retali a acordat un interviu amplu la doar câteva zile după numire, pentru RMC, în care podologul și-a prezentat parcursul profesional și și-a exprimat bucuria și surprinderea de a face parte din această nouă aventură. Această apariție mediatică nu fusese autorizată în prealabil și nu a fost pe placul medicului-șef. „Obligația de confidențialitate nu a fost respectată”, au declarat miercuri surse apropiate staff-ului echipei „Les Bleus*. Pe de altă parte, podologul a subliniat miercuri după-amiază că o astfel de obligație de discreție nu se poate aplica înainte ca respectivul contract să fie efectiv semnat, subliniind că la jumătatea lunii august, membrii staff-ului nu parafaseră încă înțelegerea.
Franța va debuta în Liga Națiunilor în 25 septembrie, în Turcia, după care va juca în deplasare, cu Belgia, în 28 septembrie, acasă cu Italia, în 2 octombrie, și cu Belgia, în 5 octombrie.
Componența staff-ului echipei Franței:
Zinedine Zidane - selecționer
David Bettoni - antrenor secund
Hamidou Msaidie - antrenor secund
Fabien Barthez - antrenor cu portarii
Arthur Hochede - preparator fizic
Farid Tabet - antrenor secund - analist video
Clement Ybert - analist video adjunct
Stephane Plancque - observator
Gregory Dupont - consilier pentru strategie și performanță
Herve Collado - medic
Pierre-Yves Froideval - kinetoterapeut
Maxime Matton - kinetoterapeut
Paul Olive - kinetoterapeut
Nagib Remita - kinetoterapeut
Philippe Boixel - osteopat
Philippe Jamin - asistent sportiv
Serge Isidro - podolog - pedichiurist
Kamel Lahlouh - intendent
Bastien Geray - intendent adjunct
ofițer de legătură cu Ministerul de interne - neprecizat
Mustapha Khalef - agent de securitate
Mohamed Sanhadji - responsabil cu logistica și securitatea
Laurent Georges - Team Manager
Xavier Giraudon - ofițer de presă
Guillaume Bigot - video jurnalist
Antonio Mesa - video jurnalist
Boby Oodieux - fotograf
Roberto Falvo - chef bucătar




















































