Croații, atacuri nesimțite la Istvan Kovacs. Românul, agresat în stil nazist după victoria din Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istvan Kovacs, care a condus partida dintre Olanda și Croația (2-4) din semifinalele Ligii Națiunilor, a devenit victima rasismului pe rețelele de socializare, chiar dacă a arbitrat bine partida. Gazdele i-au reproșat un penalty, după un fault la Luka Modric, care a amplificat căderea, însă cele grele injurii au venit din partea câștigătorilor.

Istvan Kovacs a acordat două penalty-uri pentru croați în meciul cu Olanda. Foto Profimedia
Istvan Kovacs a acordat două penalty-uri pentru croați în meciul cu Olanda. Foto Profimedia

„Centralul” de 38 de ani a condus partida de la la Rotterdam, în urma căreia Croația s-a calificat în finala Ligii Națiunilor. A dictat două penalty-uri, ambele acordate corect pentru oaspeți. Conform gsp.ro, deși selecționerul olandez Ronald Koeman nu l-a criticat pe Kovacs, ci pe Gakpo pentru imprudența la faultul asupra lui Modric, suporterii au luat foc.

Pe Twitter, Kovacs a fost abuzat de ambele tabere de suporteri, surprinzător, cele mai grave acuzații venind din partea croaților, cărora le-a acordat două lovituri de la 11 metri: „Acest arbitru e un idiot absolut. Tragicomedie” sau „Kovacs, așa cum era de așteptat. Fără nicio idee, inutil” sau „Prestație criminală. La naiba cu Kovacs” sau „Nu uitați al 12-lea om al Olandei!”.

Românul a penalizat faultul în careu al lui Gakpo. Foto Profimedia
Românul a penalizat faultul în careu al lui Gakpo. Foto Profimedia

Alții au mers și mai departe: „Concluzia arbitrajului lui Istvan Kovacs. Dacă arunci un portofel, cine ajunge mai întâi, bacteria sau românul?”. Sau „unde ați găsit acest țigan? Cel mai prost arbitru pe care l-am văzut vreodată. Îi face cadou partida Olandei”. Concluzia ultrașilor croați cu comportament nazist: „Țiganii sunt țigani”.

Olandezii au fost mai moderați: „Istvan Kovacs, ce dramă!”, a scris un fan al batavilor, care a fost completat de altul: „Acela nu e niciodată penalty. Modric plonjează. Patetic. De aceea există simulări în sport, pentru că aduc lovituri de pedeapsă. Jenant. Kovacs poate mai mult de atât. Și Modric”. Au fost și jigniri din tabăra olandezilor: „Kovacs, un rahat român”.

Duminică, de la ora 21.45, Croația va juca finala din Liga Națiunilor contra Italiei sau Spaniei, care întâlnesc în această seară la Enschede. Olanda va evolua pentru locul 3, pe aceeași arenă, de la ora 16.00, contra pierzătoarei din semifinala a doua.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite