CM Qatar 2022: Cât câștigă țara gazdă din organizarea turneului final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare eveniment sportiv al anului, Cupa Mondială de fotbal Qatar 2022, debutează duminică. Festivitatea de deschidere și partida Qatar - Ecuador dau statul unei luni de festival al fotbalului, în care Se așteaptă ca un milion de suporteri să ajungă în micuța țară arabă, iar peste cinci miliarde de oameni să urmărească din fața televizoarelor spectacolul sportiv din Qatar. Dar cu ce rămâne țara-gazdă după ce se trage linie? Va avea profit sau costurile enorme nu vor fi recuperate? Avem răspunsul într-o analiză a Al-Jazeera.

Directorul Cupei Mondiale FIFA Qatar 2022, Nasser Al Khater, a declarat că profitul de la Cupa Mondială ar putea fi de aproximativ 17 miliarde de dolari. Costul cheltuielilor cu infrastructura și construcția pentru turneul final a ajuns la 8 miliarde de dolari: „Aceasta înseamnă că vom obține venituri care sunt duble față de cost și că țara gazdă va culege roadele Cupei Mondiale în timpul turneului și după turneu”, a adăugat Al Khater.

Însă specialiștii televiziunii Al Jazeera sun că, pe termen scurt, organizarea unei Cupe Mondiale nu este rentabilă. Majoritatea țărilor care găzduiesc o Cupă Mondială cheltuiesc zeci de miliarde de dolari pentru pregătiri, pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru construirea de hoteluri. De multe ori, o mare parte din bani nu este recuperată, cel puțin nu în mod direct.

FIFA ia potul cel mare

În primul rând, FIFA ia grosul câștigurilor: drepturile TV pentru CM Qatar 2022, de 4,6 miliarde de dolari, întră în conturile federației internaționale. La fel și vânzările de bilete, care sunt deținute de o companie subsidiară, deținută în proporție de 100% de FIFA. Drepturile de marketing, care au adus peste 1 miliard de dolari în ciclul 2018, sunt, de asemenea, păstrate de FIFA. Forul mondial sponsorizează evenimentul cu 1,7 miliarde de dolari, din care 440 de milioane de dolari reperzintă fondul de premiere pentru echipe.

Locuitorii din Qatar, mândri că țara lor organizează un eveniment de anvergură. Foto Qatar 2022
Locuitorii din Qatar, mândri că țara lor organizează un eveniment de anvergură. Foto Qatar 2022

La acea dată, economistul șef al Citibank pentru Orientul Mijlociu, Farouk Soussa, susținea că, în ciuda rapoartelor conform cărora Qatar va investi 50 de miliarde de dolari în crearea infrastructurii pentru Cupă, investiția reală legată exclusiv de turneu urma să fie de cel mult 10 miliarde de dolari.

Investiții totale, directe și indirecte, de peste 200 de miliarde de dolari

Acești bani urmau să fie cheltuiți în principal pentru stadioanele și cazarea fanilor vizitatori. Suma este cu mult mai mică în comparație cu cele 250 de miliarde de dolari direcționate către proiectele aflate în derulare în Qatar, care nu țin neapărat de Cupa Mondială.

Gazda turneului final își dezvolta deja o mare parte din infrastructură, cum ar fi modernizarea aeroportului  (15 miliarde de dolari), o cale ferată ușoară, drumuri noi, un pod care leagă Doha de Bahrain și capacitatea hotelieră crescută înainte și independent de câștigarea dreptului său de a organiza CM Qatar 2022.

Din cele 250 de miliarde de dolari, 94,5 miliarde de dolari sunt pentru infrastructură, 70 de miliarde de dolari pentru petrol și gaze, 53 de miliarde de dolari pentru proprietăți imobiliare, 19,5 miliarde de dolari pentru energie și apă, 11 miliarde de dolari pentru petrochimie și 6,7 miliarde de dolari pentru industrie. Cu alte cuvinte, investițiile legate de Cupa Mondială urmau să crească investiția globală a Qatarului în următorul deceniu cu cel mult patru procente, nota, în 2011, bleacherreport.com.

Turismul nu are cum să acopere costurile

Însă, analiza Al Jazeera contrazice datele de mai sus, apreciind că Qatar ar fi cheltuit până acum peste 200 de miliarde de dolari, direct și indirect, pentru această Cupă Mondială și pentru infrastructura din jurul său - hoteluri și facilități de agrement, revizuirea întregii rețele rutiere și construirea unui sistem feroviar.

Cu un milion de vizitatori așteptați în timpul turneului, Qatarul se va bucura de o creștere a turismului ori a vânzărilor pentru hotelieri și comercianți, însă acestea nu au cum să acopere cheltuielile. În schimb, țara arabă va pierde turiștii care voaiu să viziteze Qatarul nu pentru Cupa Mondială. Aceștia tind să-și anuleze vacanțele în timpul turneului final, din cauza aglomerației și a prețurile umflate.

Pe termen lung, se dezvoltă economia țării

Cel puțin pe termen scurt, organizarea CM Qatar 2022 nu este rentabilă financiar. Însă unele lucruri sunt mai importante decât banii, notează Al Jazeera. Găzduirea unui turneu final oferă lumii o „fereastră” către acea țară, arătând cum noua infrastructură o transformă într-un loc propice pentru investiții și pentru afaceri. Pe termen lung, banii cheltuiți pentru găzduire, dacă sunt gestionați corect, contribuie la dezvoltarea capacității economiei țării.

În concluzie, pentru o țară gazdă, o Cupă Mondială înseamnă mai degrabă mândrie și publicitate decât câștiguri financiare imediate.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite