Andreea Tonciu, nemulțumită de numărul de proiecte din 2025: „Lumea a început să se vândă pe bani puțini, iar eu sunt scumpă”
0Andreea Tonciu a recunoscut că anul 2025 nu i-a adus câștigurile financiare pe care le aștepta, în ciuda faptului că, pe plan personal și profesional, lucrurile au mers excelent. Vedeta a vorbit despre situația ei, spunând că proiectele de anul acesta nu au fost la nivelul celor din anii trecuți.

Tonciu nu a ascuns faptul că principalul sprijin financiar vine din partea soțului ei, însă a subliniat mereu că își dorește să își câștige propriii bani pentru a-și îndeplini dorințele. Chiar și așa, suma obținută din colaborările din 2025 nu a atins obiectivul pe care și-l propusese.
Cu toate acestea, fosta asistentă TV spune că preferă să refuze proiectele care nu îi reflectă valoarea și că nu acceptă colaborări plătite sub nivelul ei de tarif. „Sunt și foarte scumpă. Lumea a început să se vândă pe bani puțini, iar eu sunt scumpă”, a explicat vedeta pentru Spynews.ro.
„Anul ăsta a fost foarte bun, extrem de bun, nici nu mă așteptam să fie atât de bun. La capitolul bani nu prea a fost bine, mă refer la faptul că nu a fost bine pentru mine. Nu prea am produs eu îndeajuns, eu personal. Eu sunt foarte norocoasă, am magnet la bani, doar că în acest an nu prea am avut proiecte atât de multe pe cât mi-aș fi dorit eu, dar sunt și foarte scumpă. Lumea a început să se vândă pe bani puțini, iar eu sunt scumpă”, a declarat Andreea Tonciu pentru Spynews.
Invitată în podcastul lui Jorge, Tonciu a povestit și despre perioadele în care cheltuie fără limite. Vedeta a dezvăluit că, în mai puțin de o săptămână, a reușit să cheltuiască 8.500 de lei, ceea ce a dus la discuții cu soțul ei.
„Fără limită. Nu știu. Numai când o iau razna, o ia cardul razna, cardul soțului, îmi zice «Hello», mă sună. «Dar pe cei ai cheltuit atâția bani?». Zic «Jur că nu știu» (…) De exemplu, a fost plecat din țară de miercuri și s-a întors sâmbătă sau de marți, nu mai știu, marți sau miercuri și am avut de marți până miercuri 8.500 de lei. (…) Dar pe ce i-am cheltuit? Motorină, mâncare, restaurante, fii-mea vrea ceva, nu pot să zic nu, am plătit o factură, bine, dar aia nu e să zici că e vreo 2.000 de lei”, a mărturisit Tonciu.























































