Nicușor Dan anunță o nouă miză strategică pentru România: legătura dintre Marea Neagră și Arctica
România susţine consolidarea mobilităţii militare între Marea Neagră şi Europa de Nord, precum şi dezvoltarea unui dialog structurat între regiunea Mării Negre şi zona arctică, afirmă preşedintele Nicuşor Dan. Şeful statului a participat, în 13 şi 14 septembrie, la Summitul European privind Arctica, desfăşurat la Rovaniemi, în Finlanda.

Nicuşor Dan a mulţumit premierului finlandez Petteri Orpo pentru găzduirea reuniunii şi a vorbit despre importanţa cooperării europene în domeniul securităţii.
„Securitatea europeană este o securitate comună. Ceea ce se întâmplă într-o parte a continentului nostru are consecințe directe pentru noi toți, iar acest lucru este cel mai evident de-a lungul axului care se întinde de la Arctica, prin Marea Baltică, până la Marea Neagră”, a transmis preşedintele, într-o postare publicată pe X.
Potrivit lui Nicuşor Dan, Uniunea Europeană are un rol important în consolidarea capacităţii de apărare, a rezilienţei, infrastructurii, securităţii economice şi conectivităţii dintre aceste regiuni.
România susţine, în acest context, dezvoltarea mobilităţii militare care să lege Marea Neagră de nordul Europei. Preşedintele pledează şi pentru un dialog structurat între Marea Neagră şi Arctica, care să completeze această conectivitate printr-o înţelegere strategică comună.
Nicuşor Dan consideră că atingerea acestor obiective presupune o cooperare strânsă între Uniunea Europeană şi NATO, o abordare coerentă în privinţa comerţului şi mediului, precum şi colaborarea cu parteneri-cheie, inclusiv Statele Unite.
„România este pregătită să îşi asume partea sa de responsabilitate şi să aducă o contribuţie concretă la eforturile colective”, a mai transmis şeful statului.
Nicuşor Dan a subliniat că aceste priorităţi ar trebui să se regăsească în viitoarea strategie revizuită a Uniunii Europene privind Arctica.




















































