Analiză De ce vorbesc Finlanda și Norvegia cu Putin, iar România evită orice contact? Analist: „Diplomația nu o folosești doar cu prietenii”

Războiul din Ucraina și tensiunile de la Marea Neagră au dus relațiile dintre Occident și Moscova la cel mai jos nivel de la Războiul Rece încoace. Cu toate acestea, în spatele retoricii dure, lideri din Finlanda, Norvegia, Germania sau Statele Unite continuă să folosească canalele diplomatice pentru a influența viitoarele scenarii de pace. În acest peisaj dominat de prudență, analistul de politică externă Ștefan Popescu atrage atenția că România, statul cel mai afectat geostrategic, riscă să fie exclusă de la masa negocierilor viitoare din cauza unei diplomatii timorate.   

Bulgaria a propus deja discuții cu Rusia în ce privește problema Mării Negre Foto: Ai / Gemini

Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, relațiile dintre Moscova și Bruxelles au ajuns la minime istorice, comparabil cu cele din perioada Războiului Rece. În același timp cu Bruxelles-ul, majoritatea statelor din Uniunea Europeană au renunțat la proiectele comune cu Federația Rusă.

Între Războiul Rece și dialogul de culise

Semnalul a fost dat de la Paris și Berlin, iar în scurt timp cele mai multe țări s-au conformat, cu excepția Ungariei lui Viktor Orban, a Slovaciei, Bulgariei și Cehiei. Cu toate acestea, relațiile bilaterale cu Moscova și contactele nu au fost întrerupte, iar așa au ajuns în atenția presei discuțiile dintre emisari ai Franței și diplomați ruși sau celebra întâlnire de la Baku dintre reprezentanți ai Germaniei și Rusiei, urmată de întâlnirea la nivel înalt de la ONU dintre miniștrii de externe ai celor două state, chiar în această toamnă.

Mai puțin mediatizate au fost însă alte contacte, ale unor state precum Belgia, care nu au rupt în totalitate legătura.

Aruncând o privire în istorie, contactele diplomatice și discuțiile oficiale au avut loc chiar și între state aflate în război direct. Nu în ultimul rând, chiar și în cele mai tensionate momente ale Războiului Rece, inclusiv în timpul crizei rachetelor din Cuba, care ar fi putut duce la un război mondial nuclear, Statele Unite și fosta Uniune Sovietică au reușit să evite o catastrofă planetară chiar apelând la diplomație. Și nu au fost singurele momente de acest fel.

Arc peste timp, revenind la prezent, cea mai recentă discuție la nivel înalt a avut loc însă chiar la începutul săptămânii, marți, 27 octombrie, când președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au discutat la telefon cu Vladimir Putin. 

De ce discută Finlanda și Norvegia direct cu Putin

A fost o convorbire telefonică „sinceră și substanțială”, a anunțat cabinetul președintelui finlandez, citat de Reuters. La rândul său, premierul norvegian a explicat că discuția a avut ca scop să prezinte Kremlinului poziția europenilor, înainte ca negocierile dintre Rusia și Ucraina să fie reluate la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, la începutul lunii noiembrie.

„Discuția a fost sinceră și substanțială. Suntem țări vecine cu Rusia. Rezultatul acestui război va avea un impact direct asupra noastră și asupra securității europene în ansamblu. Încheierea războiului necesită discuții directe”, a declarat Stubb în comunicat, potrivit sursei citate.

Apoi, în discuțiile cu jurnaliștii din țara sa, președintele finlandez a confirmat că toți aliații occidentali au fost consultați cu privire la inițiativă, dar și că Ucraina a solicitat deschiderea unui nou canal de comunicații și că Europa nu mai poate fi martoră la eforturile de pace, acordând Rusiei „un tratament tăcut”.

Și vecinii noștri de la Sud de Dunăre, bulgarii, spun că a sosit momentul să discute cu Rusia. Sofia solicită o inițiativă diplomatică care să implice toate cele șase țări de la Marea Neagră, inclusiv Rusia și Ucraina, pentru a stabili un eventual moratoriu privind utilizarea dronelor în regiunea maritimă.

România rămâne astfel, alături de câteva state europene precum Danemarca, printre puținele care au evitat până acum orice discuții oficiale cu partea rusă, în afară convocării ambasadorului Rusiei la București și de înaintarea unor proteste oficiale.

Există însă voci care consideră că România ar trebui să se înscrie în rândul țărilor care au canale de comunicare deschise cu această țară, mai ales în contextul în care situația de la nivelul regiunii Mării Negre a cunoscut o continuă degradare, culminând cu atacurile reciproce ale Rusiei și Ucrainei care au vizat inclusiv nave sub pavilion străin.

Costuri strategice uriașe și o diplomație de un pas în spatele aliaților

Analistul de politică externă Ștefan Popescu este printre cei care consideră că România are nevoie să fie pro activă și să păstreze anumite canale oficiale pentru discuții cu Federația Rusă. Acest lucru nu ar trebui perceput ca o trădare a coaliției de voință din care face parte România și nici ca o abandonare a Ucrainei sau o politică colaboraționistă cu Putin.

„Diplomația, se știe, nu o folosești doar în relațiile cu prietenii, ci chiar și cu dușmanii. Iar măsurile de apărare nu exclud folosirea capacității diplomatice. Dimpotrivă, acest lucru arată o anumită maturitate în gestionarea raporturilor cu un adversar. Nu întâmplător și Statele Unite ale Americii, dar și alte state discută oficial cu Rusia”, spune Ștefan Popescu.

Referitor la propunerea bulgară, care ar avea în vedere discuții între toate statele riverane ale Mării Negre, analistul crede că ar putea aduce la o masă a discuțiilor România și Rusia. Scopul ar fi încercarea detensionării situației la nivelul Mării Negre și reducerea riscurilor unor incidente și evitarea escaladărilor.

„Orice cadru, orice inițiativă diplomatică care își propune, nu spun că reușește, care își propune să mențină cât de cât funcționalitatea Mării Negre și să reducă riscurile din Marea Neagră cu privire la navigație, cu privire la investițiile pe care le avem, trebuie sprijinită și este binevenită”, mai spune Popescu.

Analistul de politică internațională Ștefan Popescu crede că România ar trebui să fie mai proactivă Foto: Arhivă personală

Însă discuțiile nu are trebui să se reducă numai la dosarul navigației și ar trebui să abordeze găsirea unor soluții și în cazul altor probleme stringente, crede expertul.

„Diplomația nu înseamnă capitulare”

„România ca stat riveran la Marea Neagră are foarte multe subiecte pe care subiecte de pus pe o agendă, eventuala agendă a discuțiilor cu Federația Rusă, începând cu situația de la Marea Neagră, începând cu războiul în Ucraina și necesitatea găsirii unei soluții diplomatice și a care să meargă, care să aibă ca prealabil încetarea focului. România are de discutat cu Federația Rusă problema atacurilor cibernetice din Europa și cele care au vizat-o, România are de discutat ți problema infrastructurilor energetice, deci are foarte multe subiecte de discutat cu Federația Rusă, bineînțeles. Ca orice alt stat riveran la Marea Neagră pentru că densitatea subiectelor decurge din costurile strategice pe care le suportă România ca urmare acestui război de agresiune”, punctează Ștefan Popescu.

În comparație cu România, mai spune el, alte state, precum cele nordice, sunt mult mai vocale și au o disponibilitate pentru menținerea și deschiderea unor canale de comunicare cu Rusia. În același timp, România, deși are de suportat costuri infinit mai mari și împarte cea mai lungă graniță cu Ucraina, a evitat până acum și simpla idee de a purta astfel de discuții.

„Este regretabil că țările cele mai vocale sunt tocmai cele care suportă mai puține costuri strategice decât România. Cu alte cuvinte, problema ucraineană este abordată de țări nordice, de țări care nu se află neapărat în vecinătatea imediată a războiului din Ucraina. Și, mare atenție, diplomația nu înseamnă capitulare. Avem exemplul acestor state care discută cu Moscova, vedem și exemplul Finlandei, una dintre cele mai apreciate țări NATO și care se opune Rusiei, dar discută cu Putin. Și vedem și exemple din Orientul Mijlociu, unde a discuta cu Iranul nu înseamnă capitulare, ci înseamnă o gestionare a unei situații, o încercare de gestionare a unei relații conflictuale. Iată ce fac acum reprezentanții pactului de la Mecca, care s-au deplasat la nivel de ministru, delegații ministeriale în capitala Iranului, Teheran. Aceasta nu înseamnă o stingere a conflictului ci o încercare de rezolvare și pe cale diplomatică a unui conflict foarte complex”, explică Ștefan Popescu.

Ce riscă Bucureștiul dacă pierde trenul viitoarelor negocieri de pace 

Analistul admite că nu există garanții că discuțiile ar aduce rezultate concrete, dar ar putea duce cel puțin la atenuarea tensiunilor.

„Nu știu care ar fi rezultatele, dar până nu le ai astfel de discuții nu ai cum să vorbești despre rezultate. Iar atunci când decizi și le ai, măcar arăți, inclusiv aliaților, că ai anumite inițiative. Pentru că asemenea discuții nu sunt să le arătăm rușilor ceva, este să le arătăm și aliaților că România este un stat care poate fi cuprins în procesul de negociere care se va pregăti la un moment dat. Pentru că este o certitudine, la un moment dat, ca orice lucru în viață și acest război se va sfârși, vor exista discuții, iar țările care au deja canale unse vor fi în pole-position. România trebuie să ia în calcul și această situație în momentul în care dacă s-ar relua discuțiile, țările care deja au canale oficiale funcționale vor fi avantajate”, mai afirmă el.

Spre deosebire de România, susține expertul, țări ca Franța, Germania și Finalanda și Norvegia au arătat deja inițative. Este exact ceea ce îi lipsește României, diplomației române care este timorată și consideră că simpla discuție cu Moscova ar arunca-o într-o lumină proastă.

„Numai în ultimele două luni observăm cum procedează țări ca Germania. Berlinul a avut o bilaterală, sigur, în care s-au spus cuvinte grele, adevăruri cu Federația Rusă, la nivel de ministru de externe în marja sesiunii Adunării Generale ONU. Mai recent avem exemplele Finlandei și a Norvegiei și, bineînțeles, peste toate acestea, exemplul partenerului nostru strategic american”, punctează Ștefan Popescu.

Un alt exemplu este cel al Poloniei, care a ales să discute cu Federația Rusă fie și prin intermediul Belarusului.

„Avem exemple și din Polonia, chiar dacă Varșovia a ales cumva o cale mai puțin directă. Și aici știm că ministrul de Externe polonez, domnul Sikorski, a avut o bilaterală cu omologul său din Belarus. Pentru că această țară, să nu uităm, este direct conectată cu Federația Rusă”, conchide Ștefan Popescu.