Interviu De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog

Cine a dat jos Guvernul Bolojan - românii sau americanii? Întrebarea a explodat în spațiul public după ce The Wall Street Journal a scris că ambasadoarea SUA la Atena s-ar fi lăudat că a fost implicată în căderea executivului român. Politologul Mihnea Stoica spune că, dincolo de adevărul sau falsitatea informației, povestea în sine face rău: ne confirmă un reflex vechi și păgubos - acela de a căuta în străinătate explicații pentru eșecurile noastre interne.

Donald Trump și Nicușor Dan Foto: Presidency.ro

Ambasadoarea SUA la Atena, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, într-o discuție cu ministrul grec al Energiei, că ar fi implicată în demiterea Guvernului Bolojan, a scris The Wall Street Journal. Discuția ar fi avut loc în martie, cu o lună înainte de căderea guvernului în România. Ambasadoarea americană ar fi amenințat, potrivit aceleiași surse, că ar putea provoca oricând căderea altor guverne din Estul Europei, inclusiv în Grecia.

Politologul Mihnea Stoica, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, analizează pentru „Adevărul” acest caz.

Adevărul: În spațiul public au apărut speculații privind presupuse ingerințe externe în politica românească, pornind de la acuzațiile formulate de The Wall Street Journal la adresa ambasadoarei SUA din Grecia. Cum ar trebui să privim astfel de informații neconfirmate?

Mihnea Stoica: În primul rând, nu știm exact cum au ajuns aceste informații la presă, cine le-a dat, în ce context și de ce. Și nu știm dacă sunt reale, așa cum nu putem ști exact de unde a ajuns informația asta la cei de la The Wall Street Journal. Cred că ne-am hazarda să facem o analiză foarte detaliată pe tema aceasta, pentru că suntem într-un climat politic foarte tensionat în România. De asemenea, este un climat politic foarte tensionat în acest moment și în Statele Unite ale Americii. Să nu uităm că în America este campanie electorală și că peste aproximativ o lună au acele alegeri de jumătate de mandat, midterms. Practic, doar o lună ne mai desparte de momentul în care americanii își vor spune cuvântul privind compoziția politică a Congresului. Este însă regretabil că apar în spațiul public narațiuni de acest fel la nivel sau statut de zvon, așa cum apar să fie sau cum par să fie în acest moment.

Jocuri electorale și efecte toxice

Cui i-ar servi în acest moment tot acest scandal? Democraților, care au fost acuzați, vă amintiți, chiar de Republicani că au anulat alegerile din 2025 din România sau altor forțe politice din SUA, România sau din altă parte?

Nu știu cui îi servește exact, dar tot acest scandal aduce cu siguranță deservicii enorme democrației în general. Indiferent că este sau nu reală informația. Iar dacă este reală toată povestea, deserviciile sunt clare la adresa democrației, cu atât mai mult. Eu vorbesc aici, sigur, despre deteriorarea, hai să spunem, nu chiar subminarea, dar ideii de democrație. Dacă nu sunt reale și sunt doar zvonuri, contribuie chiar și așa deteriorarea percepției privind democrația. Deci, oricum, narațiuni de acest fel produc efecte clar negative. Cui i-ar aduce servicii sau cine ar beneficia? Sigur, poate fi citit într-o cheie electorală. Știți cum, atât e de polarizată opinia publică, încât cei care sunt de partea democraților ar putea să spună: „Uite cât de rău e Trump, cât de răi sunt republicanii” sau, să găsim formularea și mai potrivită. „Cât de periculoasă poate să fie puterea exercitată în acest fel”, da?

Dar susținătorii lui Donald Trump pot să spună: „Uite, ați văzut cât de puternic este președintele Donald Trump? Este minunat! Avem încredere în el, asta arată că este influent, că poate face orice pentru America...” Deci unii vor avea și mai multă încredere în el, asta arată că este influent, că putem să facem lucruri serioase, putem impune America în lume într-adevăr. Așa își vor spune unii. Depinde din ce perspectivă privim lucrurile. Nu cred că vom găsi în spațiul public doar indivizi oripilați de această situație și s-ar putea să găsim chiar și indivizi care privesc cu admirație situații de felul acesta.

Iluzia că alții ne decid soarta

Lideri politici americani, precum JD Vance, au acuzat în trecut europenii și democrații din SUA de ingerințe în România. Nu riscă însăși imaginea Statelor Unite și cea a României să fie afectate de aceste narațiuni repetate?

Da, putem spune și asta, însă eu cred că mai este ceva. Să remarcăm și că, indiferent cum am privi lucrurile, proiecția asupra României este una nefastă, pentru că ideea la baza întregii povești este aceea că noi nu ne putem decide singuri soarta. Ori au de-a face ceva democrații din Statele Unite, ori au de-a face ceva republicanii, în ambele povești noi suntem acolo și ne-am afla în situația în care nu suntem în stare să ne ținem pe propriile noastre picioare, iar alții ne dau ordine și fac ce vor la noi. Deci asta este, de fapt, ideea care se desprinde de aici, din ambele puncte de vedere.

Politologul Mihnea Stoica vorbește despre complexele unei părți a societății românești Foto: Facebook

Așa că, din nou, aici situația aceasta nu poate decât să contribuie la o dezamăgire în opinia publică, dezamăgire față de modul în care funcționează lucrurile, de acolo încolo cu modul în care funcționează democrația. Și putem ajunge în situația în care unii să accepte ideea că, totuși, poate e mai bună o dictatură sănătoasă decât o democrație bolnavă, nu? Aici văd un mare pericol.

Politicienii români, etichetați ca „oameni ai străinilor”

Observăm că astfel de etichete sunt aplicate frecvent la București, de la acuzații la adresa lui Siegfried Mureșan că ar reprezenta interesele Germaniei, până la speculații similare care au vizat de-a lungul timpului diferiți lideri. Este aceasta o constantă a politicii românești?

N-aș ști exact, dar haideți să o luăm altfel. În România, cine nu a fost sau nu este acuzat că ar fi o marionetă a unor puteri din afara României? Aproape toți politicienii marcanți, ca să nu zic că toți. Ba s-au spus că ar fi ai Rusiei, ba ai Americii, ba ai Franței sau Germaniei. Dar nu sunt dovezi. Iată, președintele Nicușor Dan a fost acuzat mai întâi de o tabără că ar fi manevrat de la Paris. Acum, cealaltă tabără îl acuză că este omul lui Trump. Și tot așa... Iliescu era văzut ca marioneta Uniunii Sovietice cât a mai existat Uniunea Sovietică, după ce s-a prăbușit, a Rusiei. Însuși Rațiu era acuzat de către unii că n-a mâncat salam cu soia și a venit așa proiectat din afară, nu? Că asta însemna că n-a mâncat salam cu soia. Sau Dacian Cioloș, care era etichetat inclusiv de către germani, sau o parte a germanilor, că ar fi de fapt comisarul Franței la Bruxelles. E enorm, enorm! Putem să ne uităm la oricare dintre figurile politice ceva mai proeminente ale României din ultimii 35 de ani și vom vedea acuzații de acest fel. 

De ce ne credem speciali

Suferă societatea românească un complex de inferioritate sau o tentație spre explicații oculte când vine vorba de evoluțiile politice?

Cred că până la un anumit punct e firesc să existe anumite legături între... unii decidenți, în sensul larg al cuvântului, din România cu decidenți din alte țări, la fel cum există legături și între decidenți ai Franței cu Germania, cu Marea Britanie, cu orice altă țară. Asta arată că trăim într-o lume interconectată și, până la un anumit punct, este absolut firesc să se întâmple așa. Acum, de acolo încolo, teoriile conspirației care pot să apară sunt și o formă de a ne considera speciali, în sensul în care, să spunem: „Da, uită, suntem atât de importanți, suntem atât de bogați, suntem atât de speciali încât francezii vor să pună mâna pe resursele noastre, germanii vor să pună mâna pe industrie, olandezii vor să pună mâna pe porturile noastre, pe Portul Constanța, americanii vor să-și impună proiectele lor”. Asta arată, probabil, o nevoie de a ne considera speciali din punctul ăsta de vedere. Deci, aici eu n-aș citi într-o singură notă această poveste. Sigur, e foarte pronunțată ideea aceasta că străinii sunt răi, și alimentată de unii... Dar pe de altă parte, e și ideea aceasta conform căreia suntem atât de speciali și plini de resurse, suntem și, dacă vreți, speciali în raport cu alții încât, iată, acest statut al nostru este recunoscut și de către cei din străinătate și vor să pună mâna pe România sau pe părți a României. Acestea ar putea fi interpretările.

Care ar fi motivul pentru care am fi tentați să ne supraestimăm și să ne considerăm speciali?

Probabil că încercăm și să umplem un gol al ezitărilor decidenților noștri de-a lungul timpului, al neîmplinirilor noastre de pe parcursul ultimilor 35 de ani. Asta ar umple un gol în care zici: „OK, de ce n-au putut ai noștri să facă ceva?” E și o justificare pentru ei, dar în același timp, e și o metodă de a ne consola cumva. În fond, ne spunem că noi suntem foarte buni, foarte bogați, foarte interesanți pentru restul lumii, de asta vrea toată lumea să pună mâna pe noi. Și, sigur că, în această întreagă ecuație există unii care se erijează în salvatori, sunt unii care pornesc acest narațiune sub formă de zvonuri sau sub alte formule. Pentru că ei se pot atunci erija în salvatori, se pot erija în ceea ce în literatura anglo-saxonă se numește whistleblowers. Ei ar fi cei care arată cu degetul înspre adevărații vinovați ai situației noastre.