Analiză Ce se întâmplă după o amenințare cu bombă și ce nu le spun autoritățile românilor

Valul de amenințări cu bombă care a vizat mai multe zboruri europene, inclusiv curse cu destinația București, a provocat evacuări de pasageri, verificări de securitate și perturbări ale traficului aerian. Aceste situații de panică sunt tot mai întâlnite, însă oamenii nu știu ce se întâmplă, cum sunt evaluate aceste amenințări și ce ar trebui să facă în astfel de situații. Expertul în securitate și comunicare militară Hari Bucur a vorbit pentru  „Adevărul” despre datoria unui stat de a informa cetățenii și cum ar arăta asta în practică.

Valul de amenințări cu bombă a vizat mai multe zboruri europene Foto: captură video

În ultimele zile, mai multe zboruri comerciale care au tranzitat spațiul aerian românesc sau au avut escale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni au fost vizate de amenințări cu bombă. Printre aeronavele vizate s-au numărat două curse sosite de la Milano și Belgrad. Pasagerii au fost debarcați, iar aeronavele au fost verificate de specialiști. În urma controalelor nu au fost descoperite dispozitive explozive. 

Incidentele fac parte dintr-un val mai amplu de alerte care a afectat zeci de zboruri europene în ultimele zile. Serviciul Român de Informații a precizat că amenințările nu s-au confirmat, iar identitatea persoanelor responsabile este în curs de investigare.

Informarea populației nu înseamnă doar anunțarea incidentelor

Expertul în securitate și comunicare militară Hari Bucur-Marcu critică această abordare și spune că statul nu își îndeplinește obligația de a garanta dreptul populației la informare. Mai exact, amenințările cu bombă, incidentele cu drone și alte evenimente care pot afecta siguranța populației sunt comunicate de autorități mai degrabă ca simple informări despre ceea ce s-a întâmplat, fără explicații despre riscuri și despre modul în care ar trebui să reacționeze cetățenii. 

„Dreptul la informație spune că autoritățile sunt obligate să informeze cetățenii cu toate problemele legate de ceea ce interesează, de mersul vieții în general. Ori noi vedem și în privința dronelor, și în privința amenințărilor cu bombă și așa mai departe, cum guvernanții nu fac treaba asta. Ei doar spun că s-a întâmplat. Asta nu e informare”, a declarat Hari Bucur.

O comunicare publică eficientă presupune mai mult decât anunțarea unui incident: populația trebuie să înțeleagă ce s-a întâmplat, cât de mare este pericolul și ce măsuri trebuie să ia. În lipsa acestor explicații, autoritățile riscă să lase loc incertitudinii și panicii.

Ce înseamnă o amenințare cu bombă și de ce sunt verificate toate alertele

Expertul a explicat care sunt pașii urmați de autorități după primirea unei amenințări cu bombă și cum este evaluată credibilitatea unei astfel de alerte. O sesizare nu înseamnă automat că există un dispozitiv exploziv, însă trebuie verificată indiferent dacă vizează o aeronavă, un autoturism sau un alt obiect.

„Există protocoale foarte clare prin care se identifică nivelul de credibilitate al unei amenințări cu bombă, indiferent că vorbim despre avion sau despre o mașină-capcană sau despre o pubelă care găzduiește o bombă”, a explicat expertul.

În cazul unei avertizări, primul pas este evaluarea credibilității acesteia. O amenințare poate fi reală, dar poate proveni și de la o persoană care urmărește doar să provoace panică sau să declanșeze o intervenție a autorităților.

„În momentul în care se face o avertizare printr-un telefon primul lucru care se face este calcularea nivelului de credibilitate. Cât de credibilă este această amenințare? Poate să fie la fel de binecineva ce vrea să se amuze și să spună că a găsit pe stradă un telefon, iar să-l folosească să dea o amenințare cu bombă, că nu-l prinde nimeni, nefiind telefonul lui”, a detaliat Hari Bucur.

Chiar și atunci când credibilitatea unei amenințări este redusă, verificările nu pot fi ignorate, mai ales în cazul aviației civile.

„Chiar și cu un grad minim de credibilitate, amenințarea este luată în considerare. Nu riscă nimeni să lase un avion să zboare cu o bombă la bord până când nu e sigur că nu e bombă acolo”, a subliniat acesta.

Astfel, evacuările, verificarea bagajelor și oprirea temporară a unor operațiuni sunt măsuri de precauție, nu dovezi că autoritățile au identificat un dispozitiv exploziv.

Între intimidare și amenințări reale

Un alt aspect semnalat de Hari Bucur Marcu este efectul pe care îl poate avea repetarea amenințărilor neconfirmate asupra percepției publice. Dacă oamenii se confruntă în mod repetat cu alarme care nu se concretizează, există riscul să ajungă să le considere lipsite de importanță.

Autoritățile ar trebui să explice dacă frecvența acestor incidente indică o simplă succesiune de amenințări individuale sau dacă există posibilitatea unei acțiuni coordonate, menite să suprasolicite sistemele de securitate. „Noi ar trebui ca public să înțelegem în ce stadiu ne aflăm, mai ales când se multiplică foarte mult asemenea amenințări”.

În acest context, diferențierea între o acțiune de intimidare, o tentativă de suprasolicitare a sistemului și un pericol real devine esențială. Populația trebuie să știe cum să reacționeze în fiecare dintre aceste situații, fără să intre în panică, dar nici să ignore avertizările atunci când există un risc concret.

Lipsa explicațiilor din partea autorităților îl determină pe expert să pună sub semnul întrebării inclusiv motivele pentru care statul evită o comunicare publică adecvată. În opinia sa, cetățenii sunt lăsați să gestioneze singuri teama și incertitudinea, fără să primească informațiile necesare pentru a înțelege ce se întâmplă.

„De la președintele României în jos, refuză să facă comunicarea publică, să garanteze și să satisfacă dreptul la informație al cetățeanului”.