Mici secrete pentru un păr sănătos: nu-l spăla cu apă fierbinte şi nu-l strânge prea tare în coadă

Mici secrete pentru un păr sănătos: nu-l spăla cu apă fierbinte şi nu-l strânge prea tare în coadă

Părul vopsit trebuie tratat cu şampoane speciale FOTO Shutterstock

Oamenii se plâng des de sănătatea părului lor, ba de fragilitatea lui, ba de vârfurile despicate sau de distrugerile cauzate de vopsea. Uscătorul, periatul prea des, schimbarea radicală a culorii şi şamponul nepotrivit ne pot distruge podoaba capilară.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Există câteva trucuri pentru a avea un păr sănătos. În primul rând să ţinem seama de culoarea şi tipul lui, de ce i se potriveşte mai bine (o perie sau un pieptăn?) şi chiar să avem grijă ce mâncăm. „WebMD“ ne oferă câteva sfaturi pentru a avea un păr sănătos.
 
1. Părul subţire poate fi tratat cu silicon
 
Un fir de păr subţire, fără viaţă, este o problemă des întâlnită, şi totuşi, puţin oameni ştiu care e cel mai bun remediu pentru asta. Balsamurile de păr vor „pleoşti“ şi mai rău un păr subţire şi fără viaţă. Cea mai bună soluţie sunt produsele de îngrijire cu silicon. Stratul de silicon va proteja firul de păr, făcându-l în acelaşi timp mai voluminos, însă fără a-i da aparenţa de păr gras. Siliconul rămâne pe firul de păr chiar şi după ce te-ai clătit.
 
2. Nuci şi peşte pentru un păr sănătos
 
Aceleaşi alimente care sunt bune pentru sănătatea organismului, sunt bune şi pentru sănătatea părului. Peştele şi nucile vor ajuta părul să fie mai puternic, mai sănătos. Proteinele şi Omega-3 ajută la sănătatea scalpului. Legumele verzi, fasolea şi morcovii sunt şi ei foarte buni pentru păr. Ai grijă la dietele care promovează o pierdere rapidă în greutate, îţi vor priva organismul de nutrienţi importanţi, fapt care va conduce la fire despicate şi chiar la pierderea părului.
 
3. Strălucirea părului se obţine cu apă călduţă
 
Apa fierbinte va „dezbrăca“ firul de păr de uleiurile protectoare care funcţionează ca un balsam natural. Astfel, luciul natural al părului poate dispărea. Asta nu înseamnă că trebuie să te chinui cu duşuri reci. În loc de apă fierbinte sau rece ca gheaţa, spală-ţi părul cu apă călduţă şi masează-ţi delicat scalpul în timp ce foloseşti şamponul.
 
4. Repară firele despicate cu proteine
 
Dacă foloseşti multe produse cosmetice pentru a-ţi face o coafură de invidiat, sau dacă îţi decolorezi, vopseşti sau îţi încreţeşti părul, poţi distruge stratul protector al firului de păr. Rezultatul acestei distrugeri sunt firele de păr despicate. Din fericire, există produse cosmetice care ajută la repararea dezastrului. Caută balsamuri de păr pe bază de proteine. Problema este că această reparare este temporară, va dura până la următoarea spălare. Aşa că, s-ar putea să fii nevoit să foloseşti acest balsam regulat.
 
5. Sănătatea părului stă şi în gene
 
Volumul şi grosimea firului de păr ţin foarte mult de gene. Dar şi de stilul tău de coafat. Roşcatele naturale au păr mai gros, iar blondele au firul de păr subţire, însă des. Din fericire, poţi avea un păr cu volum indiferent de culoarea lui. Foloseşte un balsam care nu trebuie clătit sau o spumă de păr şi usucă zona pe care o vrei înfoiată prima. Sau usucă-ţi părul cu capul în jos pentru un plus de volum.
 
6. Nu trata mătreaţa cu uleiuri
 
Mătreaţa nu este o reacţie la pielea uscată, în ciuda „fulgişorilor“ care îţi plutesc pe umeri. De vină este o mică tulburare a scalpului. Dacă freci uleiuri de scalp vei înrăutăţi situaţia. Cea mai la îndemână „vindecare“ este şamponul special contra mătreţii, eventual recomandat de un medic dermatolog sau de farmacist. Lasă şamponul timp de cinci minute pe păr pentru a acţiona, apoi clăteşte-l bine.
 
7. Piaptănă-te mai rar pentru a limita pierderea părului
 
Să nu crezi mitul conform căruia părul trebuie periat de 100 de ori pe zi. Prea mult pieptănat va rupe firele de păr. Câteva fire de păr pierdute pe zi reprezintă un lucru normal, mulţi oameni pierd în jur de 50-100 de fire. Aceste fire căzute s-au oprit din creştere şi au ajuns la o stare de „odihnă“. Pentru a nu pierde mai mult păr decât e normal, foloseşte-te de o perie cu vârfurile protejate. Şi niciodată să nu perii părul ud, ci mai bine piaptănă-l.
 
8. Ai grijă cum îţi prinzi părul
 
Codiţele şi împletiturile sunt foarte drăguţe, însă atunci când părul e prins prea strâns, firul se va rupe şi rădăcinile părului vor avea de suferit. Optează pentru o coafură mai largă, desfă-ţi părul noaptea şi, dacă porţi extensii, oferă-i coafurii o pauză o dată la trei luni.
 
9. Nu te lăsa condus de preţ – mai scump nu înseamnă mai bun
 
Ce primeşti cu adevărat din produsele foarte scumpe? Mai nimic. Un studiu realizat de „Consumer Report“ a descoperit că şampoanele scumpe nu erau cu nimic mai bune decât cele ieftine. Alege-ţi şamponul şi balsamul potrivit pentru tipul de păr, cum ar fi cele pentru păr gras, pentru păr fin sau pentru păr vopsit.
 
10. Culori blânde pentru firele albe
 
Părul nu-şi schimbă doar culoarea pe măsură ce îmbătrânim, va deveni şi mai fragil şi va creşte mai încet. Asta înseamnă că părul distrus nu va mai putea fi reparat printr-o simplă tunsoare. Aşa că nu-l traumatiza cu o culoare puternică care îţi va distruge şi mai rău părul.
 
11. Ai părul creţ? Nu-l peria!
 
Părul creţ este mai predispus la rupere, la uscare şi la fire despicate. Piaptănă-l cât mai puţin, mai degrabă foloseşte-te de coada ascuţită a pieptănului pentru a păstra buclele frumos formate. Balsamul de păr cu polimeri îl poate îmblânzi. Şi, mai ales, nu exagera cu placa de păr pentru a-l întinde, pentru că îl distrugi.
 
12. Evită schimbările extreme de culoare
 
Poate că eşti o brunetă care şi-a dorit dintotdeauna să fie blondă, sau o blondă care se vrea brunetă. Însă, ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că rişti să-ţi strici părul cu schimbările extreme de culoare. Dermatologii recomandă să te menţii în limita a trei tonuri faţă de culoarea ta naturală.
 
13. Mai lasă uscătorul de păr, nu e sănătos
 
Uscatul forţat al părului te „ajută“ de fapt să-l pierzi. Atunci când chiar trebuie să-ţi usuci părul cu foehnul, renunţă la aerul fierbinte. Părul fin, în special, este sensibil la căldură, dar chiar şi cel des şi gros va suferi de pe urma folosirii excesive a uscătorului. 
 
14. Înainte să înoţi, udă-ţi părul
 
Dacă te duci la piscină, evită distrugerile cauzate de clorul din apă printr-o simplă udare a părului înainte de a intra în apă. Dacă părul este deja „sătul“ de apă, nu va absorbi la fel de multe chimicale.
 
15. Fii atent la schimbările în sănătatea părului
 
Schimbările bruşte în calitatea părului tău, cum ar fi deteriorarea rapidă, sau pierderi semnificative de peste 100 de fire pe zi sunt un semn al unei probleme de sănătate generale. E posibil chiar ca anumite medicamente să cauzeze pierderea părului. Dacă observi schimbări importante în sănătatea părului tău, consultă, pentru început, un dermatolog.
 

Citeşte şi:
 
 
Medicul dermatolog Oana Clătici ne învaţă, la Adevărul Live, cum să ne alegem produsele cosmetice astfel încât acestea să nu devină inamici ai tinereţii pielii şi chiar ai sănătăţii.
 
 
Exfolieri chimice care ard straturi de piele de pe faţă, inhibitoare de apetit care cauzează atacuri de cord, chirurgie pentru zonele intime pentru a semăna cu cele ale unei păpuşi Barbie sau pungi cu lichid îndoielnic vârâte în sâni pentru a-i face mai mari - acestea sunt metode de înfrumuseţare acceptate în zilele noastre. Dar şi în trecut, alte metode considerate sigure au cauzat mutilări îngrozitoare femeilor.
 
 
De la şampon la loţiunea de corp şi fardul de obraz, majoritatea produselor cosmetice au în compoziţie şi substanţe chimice care pot pune în pericol sănătatea, avertizează specialiştii.
 
 
Organizaţia americană de mediu Environmental Working Group propune marilor companii producătoare de cosmetice o rezoluţie importantă pentru noul an: să excludă de pe listele de ingrediente substanţele care afectează dramatic activitatea hormonală a organismului, produc reacţii alergice şi care pot declanşa cancerul de piele.
 
 
Excentricităţile din industria frumuseţii şochează tot mai puţin, mai puţin când vine vorba de animale vii. Melcii vii şi nevătămaţi folosiţi în tratamentele faciale vor fi tot mai prezenţi, de vreme ce mucusul acestora va fi folosit în tot mai multe produse cosmetice.
 
 
Ca urmare a studiilor care demonstrează cât de nocive sunt unele ingrediente din cosmetice, mai multe companii le-au eliminat din compoziţia produselor lor. Mai sunt, însă, companii care le folosesc în continuare, cum sunt L’Oréal şi Revlon, iar organizaţia americană Environmental Working Group a lansat o campanie de somare a producătorilor să le înlocuiască.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: