Trei scenarii pentru viitorul Guvern. Luca Niculescu a clarificat dacă va negocia cu AUR pentru susținerea Executivului său
După trei zile de consultări oficiale cu partidele parlamentare, premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat marți, 13 octombrie, că niciuna dintre variantele analizate pentru formarea viitorului Executiv nu a fost exclusă.

Potrivit premierului interimar, în acest moment, pe masa negocierilor se află trei scenarii: un guvern politic, un executiv mixt format din politicieni și specialiști independenți sau un cabinet alcătuit exclusiv din tehnocrați, relatează Mediafax.
„Toate opțiunile pe care le-am evocat și ieri rămân în picioare”, a declarat Niculescu, precizând că sunt luate în calcul atât formula unui „guvern politic”, cât și cea a unui „guvern hibrid, politic și tehnic” sau a unui „guvern tehnocrat”.
Deși a evitat să spună dacă dispune deja de cele minimum 233 de voturi necesare pentru învestirea Cabinetului, premierul desemnat s-a declarat încrezător în șansele de reușită ale negocierilor.
„Sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun”, a afirmat Luca Niculescu
Lista pentru un guvern tehnocrat este pregătită
Luca Niculescu susține că poate prezenta într-un timp foarte scurt componența unui eventual guvern tehnocrat, însă subliniază că negocierile politice continuă.
„Am spus că pentru un guvern tehnocrat am o listă pe care o putem prezenta chiar mâine, chiar astăzi. Dar încă discuțiile sunt în curs”, a declarat premierul desemnat.
Întrebat despre posibila includere a lui Alexandru Nazare într-un astfel de Executiv, Niculescu a reiterat aprecierile făcute anterior la adresa acestuia, însă a refuzat să ofere alte nume.
Potrivit premierului desemnat, există „oameni competenți care ar putea face parte dintr-un guvern tehnocrat”, însă nominalizările premature ar genera noi dispute politice.
De ce nu a negociat cu AUR și ce intenționează să facă
Premierul desemnat a explicat și absența unor discuții cu reprezentanții AUR. Potrivit acestuia, negocierile au fost purtate cu partidele care și-au exprimat disponibilitatea de a susține o formulă guvernamentală.
„Am discutat cu partide care și-au arătat deschiderea de a vota un astfel de guvern”, a precizat Niculescu, adăugând că formațiunea condusă de George Simion nu și-a manifestat intenția de a acorda sprijin pentru învestire.
Totuși, premierul desemnat a subliniat că, în cazul în care va obține votul Parlamentului, membrii viitorului Cabinet vor avea obligația de a dialoga cu toate partidele reprezentate în Legislativ, indiferent dacă acestea au votat sau nu pentru învestire:
„Nu înseamnă că, odată ce voi fi învestit în funcție, nu voi veni în Parlament și nu le voi cere miniștrilor să vină în Parlament, să stea de vorbă, conform responsabilităților instituționale, cu reprezentanții Parlamentului, pentru că ei sunt reprezentanți poporului. Deci va fi un fel de deschidere foarte firească, aș spune, față de această instituție extrem de reprezentativă pentru democrație, care este Parlamentul”
„Trebuie să ne hotărâm destul de repede”
În final, Luca Niculescu a transmis că perioada de analiză se apropie de sfârșit și că o decizie privind structura viitorului Executiv trebuie adoptată într-un termen scurt.
„Am spus că sunt toate opțiunile pe masă”, a declarat premierul desemnat, adăugând că „trebuie să ne hotărâm totuși destul de repede asupra uneia dintre ele”.
Potrivit acestuia, discuțiile cu liderii formațiunilor politice continuă zilnic, iar obiectivul rămâne găsirea unei formule capabile să obțină sprijinul necesar în Parlament.
Pentru învestirea noului Guvern este nevoie de cel puțin 233 de voturi, reprezentând majoritatea parlamentarilor din Camera Deputaților și Senat. Până atunci, negocierile politice rămân deschise, iar toate cele trei variante de Executiv sunt încă în joc.




















































