Proiect pentru un pașaport european destinat copiilor cu boli cronice, desemnat câștigător la Universitatea de Vară PES activists România | adevarul.ro

Proiect pentru un pașaport european destinat copiilor cu boli cronice, desemnat câștigător la Universitatea de Vară PES activists România

Publicat:
0
1 live

Un proiect dedicat copiilor cu boli cronice a fost desemnat câștigător la Universitatea de Vară PES activists România. Inițiativa propune crearea unui pașaport european care să faciliteze accesul la informațiile medicale importante și continuitatea îngrijirii atunci când copiii se află într-un alt stat european.

image
Foto: Facebook

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat rezultatul într-o postare pe Facebook, în care a vorbit despre proiectele dezvoltate de participanți în cadrul evenimentului.

„Anul acesta am vrut ca participanții să nu vină doar să asculte, ci să construiască. Au lucrat în echipe, au dezvoltat proiecte și le-au prezentat în fața unui juriu format din oameni cu experiență din politică, administrație, mediul de afaceri, comunicare și afaceri europene”, a transmis Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, proiectul câștigător propune realizarea unui pașaport european pentru copiii cu boli cronice, document care ar putea ajuta la accesul rapid la informațiile medicale esențiale și la menținerea continuității tratamentului și îngrijirii în timpul deplasărilor în alte țări europene.

„Este genul de idee concretă care poate deveni o inițiativă europeană”, a precizat Negrescu.

Vicepreședintele Parlamentului European a subliniat că proiectele dezvoltate în cadrul Universității de Vară nu vor rămâne doar la nivel de exercițiu. „Proiectele bune nu rămân la Universitatea de Vară. Continuăm să lucrăm la ele și să le transformăm în soluții și politici publice”, a mai spus acesta.

Proiectele au fost analizate de un juriu format din persoane cu experiență în politică, administrație, mediul de afaceri, comunicare și afaceri europene. Printre membrii juriului s-au numărat Florin Manole, Florin Jianu, Marius Budăi, Radu Magdin, Sarmiza Andronic, Robert Cazanciuc, Robert Lupițu, Alexandru Coita și Mihai Ghigiu.

La final, Victor Negrescu i-a felicitat pe participanți și a transmis un mesaj privind continuarea proiectelor: „Ideile bune merită o șansă să devină realitate.”

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite