Primarul Constantin Toma crede că „Guvernul Mureşan are şanse zero”. „Partidul meu, PSD, nu este conştient de situaţia în care a ajuns ţara”
Primarul Buzăului critică dur conducerea PSD și spune că partidul riscă să ajungă la aproximativ 10% dacă își continuă actuala politică. În acelaşi timp, el nu dă nicio șansă unui guvern condus de Siegfried Mureșan.

Constantin Toma a ajuns să își critice deschis propriul partid, iar viitorul său în PSD este tot mai nesigur. În iunie, el a renunțat la funcțiile de președinte al organizației municipale PSD Buzău și de prim-vicepreședinte al organizației județene, după ce mai mulți consilieri locali PSD au votat împotriva unor proiecte propuse el. La acea vreme, Constantin Toma declara că este aboslut convins că atitudinea conducerii locale și a consilierilor este legată de criticile sale la adresa conducerii centrale a partidului. El a rămas, însă, membru PSD.
În contextul discuţiilor legate de cel mai nou candidat la funcţia de premie, Constantin Toma spune că Siegfried Mureșan nu are șanse să treacă de Parlament și consideră că această variantă a fost aleasă tocmai pentru a nu obține voturile necesare.
Într-o intervenție la RFI, primarul Buzăului a criticat atât această soluție, cât și propriul partid, pe care îl acuză că încearcă să evite responsabilitatea într-un moment dificil pentru România.
„Guvernul Mureşan are şanse zero. În condiţiile în care domnul preşedinte Nicuşor Dan spune că «Eu nu voi arăta pisica pentru alegeri anticipate», este evident că această nominalizare este făcută ca să nu treacă. Cel puţin partidul meu, PSD, nu este conştient de situaţia în care a ajuns ţara. Încearcă să fugă de această răspundere”, a declarat Constantin Toma.
Primarul crede că blocajul politic nu poate fi rezolvat printr-o soluție miraculoasă și spune că prelungirea crizei împinge România spre alegeri anticipate.
„Nu există o soluţie magică. Şi din acest motiv nu-l înţeleg şi nu-l înţelege foarte multă lume pe domnul preşedinte Nicuşor Dan, care a ales să lungească această boală. Şi ştiţi cum se spune în popor: «Boală lungă, moarte sigură». Şi spre asta ne îndreptăm. Vrem, nu vrem, ne ducem spre anticipate”, a explicat edilul Buzăului.
„Probabil vor ajunge spre 10%”
Întrebat ce scor ar putea obține PSD în caz de alegeri alegeri anticipate, Constantin Toma a spus că partidul ar fi mult sub nivelul pe care și-l atribuie în prezent. El estimează că social-democrații sunt acum la aproximativ 15% și avertizează că ar putea coborî și mai mult dacă liderii partidului continuă pe aceeași linie.
„Dacă ar lua 15%, părerea mea este că ar fi mult şi nu-i numai părerea mea. PSD-ul nu este la 25%. Eu zic că este în jur de 15% în momentul ăsta. Dar, dacă vor insista să facă greşelile pe care le fac şi acum, probabil vor ajunge spre 10%”, a afirmat primarul Buzăului, explicând faptul că numărul mare de primari și de președinți de consilii județene ai PSD nu garantează automat voturi la alegerile parlamentare. În opinia sa, influența pe care aleșii locali o au în comunitățile lor se simte mai puțin atunci când alegătorii votează pentru Parlament, mai ales în orașele mari.
„Sunt comune care nu mai au bani nici să aprindă lumina”
Primarul Buzăului spune că efectele crizei politice se văd deja în administrațiile locale. Municipiile mari au încă suficiente resurse pentru a-și achita cheltuielile, însă multe dintre celelalte localități depind de alocările de la bugetul de stat.
„Restul judeţului, inclusiv oraşele, stau cu mâna întinsă. N-au mai primit bani consiliile judeţene şi situaţia este dramatică. Sunt comune care nu mai au bani nici să aprindă lumina noaptea. Deci asta este situaţia şi nu e numai la Buzău, este în toată ţara”, a declarat primarul.
„Prizonier în cadrul PSD-ului”
Întrebat de un ascultător RFI cum își vede viitorul politic, primarul Constantin Toma a întârit idea că deciziile luate de actuala conducere a partidului l-au îndepărtat deja de PSD.
„Deciziile luate de partid m-au făcut să fiu liber deja, chiar dacă sunt în momentul ăsta ţinut prizonier în cadrul PSD-ului. Pentru că ultima dată am fost ales cu 67%, penultima dată cu 78%, cred că buzoienii sunt de partea mea, în sensul în care văd faptele şi nu vorbele”, a afirmat el, precizând că intenţionează să candideze ca independent la alegerile din 2028.
Primarul Buzăului spune că, deocamdată, nu discută cu un alt partid și nu a primit o ofertă politică. El susține însă că situația din PSD este atât de proastă încât nu mai vrea să ceară votul buzoienilor sub sigla partidului.
„Deocamdată n-am nicio ofertă, nici n-am căutat, nu vorbesc cu un alt partid, dar situaţia este foarte proastă şi nu îmi place deloc să fiu într-un partid care este împotriva ţării”, a încheiat primarul Buzăului.




















































