PNL, reacție în cazul lui Iulian Dumitrescu: „Justiția să își facă datoria”. Ce prevăd Statutul și Codul de etică al partidului

0
Publicat:

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a precizat că formațiunea lasă Justiția să-și facă datoria în cazul lui Iulian Dumitrescu, iar pentru acestea vor fi luate măsuri în funcțiile de evoluția situației. Conform statutului, suspendarea are loc dacă există măsură de arestare sau condamnare.

Iulian Dumitrescu (dreapta) este unul din greii formațiunii liberale FOTO Inquam photos
Iulian Dumitrescu (dreapta) este unul din greii formațiunii liberale FOTO Inquam photos

Întrebat de ziarul „Adevărul” cum vede partidul situația lui Iulian Dumitrescu (prim-vicepreședinte al PNL și șef al CJ Prahova), în contextul perchezițiilor DNA care au loc la domiciliul acestuia, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat: 

Referitor la informațiile apărute în presă privind situația d-lui Iulian Dumitrescu, facem următoarele precizări:  PNL consideră că justiția trebuie să își facă datoria. Ca de fiecare dată, PNL este de partea aplicării legii și nu interferează în justiție.  Totodată, PNL va aplica Codul Etic și prevederile statutare ale partidului în funcție de evoluțiile viitoare în justiție. Avem încredere în justiția din România”. 

Funcția lui Iulian Dumitrescu este una din cele mai importante, în condițiile în care sunt doar prim-vicepreședinți în PNL, aceștia și președintele, alături de secretarul general, fiind cei care participă și la toate deciziile legate de guvernare la nivelul Coaliției. Așadar, influențează agenda Coaliției și a guvernării

Ce prevăd reglementările partidului

O primă decizie ar putea fi suspendarea. „În cazul membrilor care ocupă funcţii de conducere în interiorul partidului, suspendarea din funcţie se aplică de drept în cazul dispunerii măsurilor de arestare preventivă sau de arest la domiciliu, precum și în cazul condamnării în primă instanță. Acestă sancțiune se aplică și membrilor care se află în situația descrisă la momentul adoptării prezentelor prevederi. BEx al organizației din care face parte persoana suspendată va constata acest lucru”, prevede statul PNL. 

Pe de altă parte, potrivit Codului Etic, „membrul PNL nu va folosi calitatea deţinută sau funcţia ce i-a fost încredinţată pentru a săvârşi abuzuri ori a încălca normele statului de drept”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite