Lovitură DNA pentru liberali: percheziții la Iulian Dumitrescu, unul dintre liderii PNL și președinte al CJ Prahova. Reacția liberalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA fac, joi, percheziții la locuința șefului Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au declarat surse judiciare pentru Adevărul. Liberalul a transmis într-o reacție pe Facebook că nu are nimic de ascuns, menționând că va colabora cu instituțiile statului pentru a lămuri cât mai repede situația.

Iulian Dumitrescu, liderul liberal al CJ Prahova Foto Inquam Photos
Iulian Dumitrescu, liderul liberal al CJ Prahova Foto Inquam Photos

UPDATE Comunicatul oficial al DNA:

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 - prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. În cursul zilei de 01 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare".

Dosarul ar viza posibile fapte de luare de mită și fals, iar percheziții ar fi avut loc și la rude ale liderului liberal, la sediul CJ Prahova, dar și la Hidro Prahova, societate de servicii publice pentru alimentare cu apa, potrivit Agerpres. Ancheta ar viza, printre altele, modul în care ar fi fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Mizil, arată sursa citată.

Contractul pentru centura Mizil, peste 85 de milioane de lei

Contractul de proiectare și execuție a variantei ocolitoare Mizil a fost semnat pe 7 iunie 2023 de preşedintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, cu asocierea S.C. VALLYS DECO S.R.L. – S.C. DRUM CONCEPT S.R.L. – S.C. ROSOCONS CONSTRUCT S.R.L. – S.C. DINENG DEV S.R.L., care a câștigat licitația în valoare de 85.542.513,31 lei fără TVA.

Proiectul este finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny“, și din bugetul propriu al Consiliul Județean Prahova, care a alocat suma de 44.198.476,70 lei pentru acest obiectiv de investiții. Termenul de execuție al lucrărilor este de 24 de luni, potrivit CJ Prahova.

Sursa citată transmitea, la semnarea contractului, că "centura va trece prin nordul orașului Mizil, conectând, prin intersecții cu sens giratoriu, DJ 102 K, în zona limitei administrative a orașului, cu DN1B (E577), la ieşirea din oraș dinspre Buzău. Viitorul drum se va intersecta, de asemenea, și cu DJ 100 H. Proiectul include și două poduri, unul peste râul Tohănenca și altul peste râul Ghighiu. Lungimea totală a centurii orașului Mizil este de aproape 7,5 km, iar traseul se va desfășura preponderent în zona drumului de exploatare existent, pe zone neconstruite".

"De prea mult timp, traficul din oraşul Mizil este unul de coşmar. Prin construcția centurii, scoatem traficul greu din zona centrală a oraşului şi încurajăm dezvoltarea economică a zonelor limitrofe. Pentru locuitorii Mizilului, centura înseamnă reducerea timpului de transport, diminuarea blocajelor rutiere şi siguranță a circulației", afirma atunci Dumitrescu.

Reacția șefului CJ Prahova 

Iulian Dumitrescu este unul dintre liderii PNL, fiind prim-vicepreședinte pentru mediul de afaceri. În 2020 a fost ales președinte al CJ Prahova, anterior fiind parlamentar. După descinderile DNA, liberalul a transmis un mesaj pe Facebook:

„În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări:

Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie.

Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.

În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, a transmis Iulian Dumitrescu.

Înregistrat de DNA în biroul lui Drulă

Iulian Dumitrescu a mai fost în antenția autorităților și în trecut, fiind unul dintre cei doi liberali înregistrați de Cătălin Drulă în timp ce îi cereau să îi păstreze în funcţie pe şefii Agenţiei Române de Salvare a Vieţilor Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi.

Cei doi au fost atunci înregistrați de DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă. 

Dumitrescu este prim-vicepreșdinte PNL și a fost parlamentar până în 2020, iar în 2020 a fost ales șef al CJ Prahova. 

În 2012, România Curată scria că Iulian Dumitrescu a derulat contracte de sute de milioane de lei cu statul.

Fostul senator PNL a făcut afaceri în Călărași din 2007 până în 2009, alături de asociatul său, semnând contracte în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, potrivit PRO TV.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite