PNL exclude varianta anulării reformei pensiilor speciale
0Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a subliniat pentru News că „nu se pune problema sistării” reformei pensiilor, susținând că ministrul Muncii poartă responsabilitatea întocmirii unui proiect de lege care să îndeplinească criteriile necesare.
„Reforma pensiilor speciale este un proces care continuă, conform planului şi calendarului, care au fost deja stabilite. Nu se pune problema sistării sau întoarcerii acestui proces, iar orice informaţie care indică aşa ceva este falsă”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.
Totodată, liberalul a subliniat că „PNRR este cel mai important proiect al României în prezent, iar planul este o sursă consistentă de bani europeni, pe care nu ne permitem să o pierdem, de aceste fonduri depinzând dezvoltarea şi stabilitatea ţării din anii următori”.
În ceea ce privește realizarea reformei, liberalul a subliniat că responsabilitatea este la șeful portofoliului de la Muncă, Marius Budăi. „Ministrul Muncii poartă responsabilitatea întocmirii unui proiect de lege care să îndeplinească toate cererile şi recomandările care au fost deja formulate atât instituţional, cât şi public”, a mai spus Stroe.
„Reparaţia morală şi reechilibrarea sistemului de pensii sunt strâns legate de obligaţia atragerii zecilor de miliarde provenite din PNRR. În ambele situaţii avem nevoie de soluţii, nu de pretexte, de scuze sau acuze pentru a renunţa la reformele cerute”, a mai arătat Ionuţ Stroe, potrivit sursei citate.
Declarația reprezentantului PNL vine în contextul în care șeful PSD, Marcel Ciolacu, a subliniat că în momentul întocmirii reformei și PNRR, mai multe ministere cu atribuții erau conduse de liberali.
Replica șefului PNL a venit la scurt timp. Actualul premier Nicolae Ciucă, aflat la cârma MApN atunci, a subliniat că „la nivelul MApN s-a realizat acest sistem de reformă. A fost o greşeală în momentul în care s-a considerat că pensiile militare fac parte din categoria pensiilor speciale”.
„Susţin cu toată responsabilitatea. Sunt pensii ocupaționale, de serviciu. Nu cred că este oportun absolut deloc pentru niciun partid politic să capitalizeze, să se urce pe un astfel de subiect, într-un astfel de moment", a declarat Nicolae Ciucă.