Petrișor Peiu, noul număr doi în AUR. Poziție-cheie imediat după George Simion
0Senatorul Petrișor Peiu a fost votat președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR, poziția numărul 2 în partid după George Simion. AUR a finalizat votul intern pentru conducerea Consiliului Național și pentru desemnarea vicepreședinților.

Senatorul Petrișor Peiu, liderul grupului AUR din Senat și propunerea partidului pentru funcția de premier, a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Național de Conducere (CNC). Votul s-a desfășurat în perioada 24–27 noiembrie, rezultatul fiind anunțat printr-un comunicat al partidului. Funcția îl plasează fix pe poziția numărul 2 în partid, imediat după George Simion, care rămâne președintele AUR.
Alți candidați la această poziție au fost europarlamentarul Gheorghe Piperea și deputatul Sorin Muncaciu. Membrii au votat pentru Peiu, fiind unul din principalii comunicatori ai AUR, obținând din partea partidului poziția de candidat pentru funcția de prim ministru.
Conform statului partidului, CNC decide candidatul AUR la funcția de președinte al României, stabilește candidatul la funcția de prim ministru, poate modifica programul politic, statutul, denumirea, sigla și semnul electoral, coordonează activitatea partidului între congrese și poate prelua atribuțiile Congresului atunci când situația o impune, cu excepția alegerii președintelui partidului.
Partidul și-a ales și restul vicepreședinților validați intern, astfel noile poziții au fost ocupate de Adrian Axinia, Răzvan Biro, Ramona Bruynseels, Mihai Enache, Andrei Gușă, Ramona Lovin, Mugur Mihăescu, Dumitrina Mitrea, Sorin Muncaciu, Valeriu Munteanu, Gianina Șerban, Dan Tanasă, Georgiana Teodorescu și Nicolae Vlahu.























































