Olanda susține aderarea României la spațiul Schengen. Aurescu, întrevedere cu omologul din Țările de Jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Olandei, Wopke Bastiaan Hoekstra, a reiterat sprijinul Țărilor de Jos în privința aderării României la spațiul Schengen. Afirmația a fost făcută în timpul unei întrevederi bilaterale dintre Bogdan Aurescu și omologul său olandez, la Sibiu.

Aurescu s-a întâlnit cu omologul olandez FOTO: Mediafax
Aurescu s-a întâlnit cu omologul olandez FOTO: Mediafax

Cei doi diplomați au discutat în mod prioritar subiectul aderării României la spațiul Schengen și demersurile în curs pentru avansarea acestui dosar. 

„Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit omologului olandez pentru poziția de susținere a Regatului Țărilor de Jos în favoarea României și a reiterat că aderarea României va contribui la consolidarea securității întregii UE și va conferi credibilitate Uniunii. La rândul său, ministrul Hoekstra a reiterat susținerea activă a Țărilor de Jos pentru aderarea României, care este pregătită pentru aderare”, se arată într-un comunicat al MAE.

Bogdan Aurescu a subliniat deschiderea României de a lucra alături de partenerii europeni pentru găsirea unor soluții eficiente la problema migrației ilegale. În replică, ministrul olandez a exprimat aprecierea pentru poziția României și pentru modul corect în care aplică regulamentul Dublin.

„Cei doi miniștri au convenit să coopereze strâns pe subiectul soluțiilor la nivel european privind gestionarea mai eficientă a problemei migrației ilegale, inclusiv din perspectiva dimensiunii externe a acesteia, în relația cu statele terțe - surse ale migrației de acest tip”, se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, cei doi miniștrii de externe „au discutat stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale româno-olandeze, marcate de un dialog dinamic și substanțial la nivel politic și de o solidă componentă economică, Olanda fiind primul investitor străin în România, cu investiții de aproximativ 9 miliarde EURO în economia țării noastre”.

La finalul discuției, ministrul Hoekstra a reconfirmat angajamentul Țărilor de Jos în consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, în contextul războiului din Ucraina, prin participarea cu trupe la Grupul de Luptă NATO din România.

Întâlnirea dintre cei doi diplomați a avut loc înainte de vizită comună, alături de Franța, la baza militară Cincu

„Foarte bucuros să îl primesc pe Wopke Bastiaan Hoekstra în România, înainte de consultările trilaterale, între România, Olanda și Franța, care vor fi precedate de o vizită comună la Cincu. Relația solidă dintre România și Olanda stă la baza unei coordonări eficiente la nivel NATO și UE, inclusiv pe aderarea României la Schengen, susținută de Olanda”, susține Bogdan Aurescu, într-o postare pe Facebook.

Contradicții între Olanda și Austria

Premierul Olandei l-a contrazis pe cancelarul austriac în privința finanțării din partea Comisiei Europene a construirii unui nou gard la frontiera dintre Bulgaria și Turcia. Mark Rutte susține că Comisia Europeană este cea care decide ce proiecte finanțează. 

”În privința frontierelor, este la latitudinea Comisiei să decidă ce va finanța și ce nu va finanța.(...) Dar nu cred că trebuie să spunem noi Comisiei ce trebuie să finanțeze este clar că există o problemă și, cumva, în triunghiul dintre Bulgaria, UE ca tot unitar și Comisia Europeană, trebuie să ne asigurăm că rezolvăm problema”, a declarat Mark Rutte. 

Cancelarul Karl Nehammer a afirmat, în urma vizitei în Bulgaria, că Viena dorește că Sofia să primească asistență în valoare de două miliarde de euro pentru întărirea securității la granița cu Turcia.

„Austria susţine eforturile Bulgariei şi vom face lobby să fie furnizate aceste două miliarde de euro necesare”, a afirmat Karl Nehammer, în cadrul conferinței de presă comune cu președintele Bulgariei.

În replică, comisarul european pentru afaceri interne a respins solicitarea cancelarului austriac. Ylva Johansson susține că „în bugetul Uniunii Europene nu sunt prevăzute fonduri pentru așa ceva”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite