Nicușor Dan, primele declarații despre Guvernul Luca Niculescu: când ar putea fi învestit | adevarul.ro

Nicușor Dan, primele declarații despre Guvernul Luca Niculescu: când ar putea fi învestit

Publicat:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan a declarat joi, 15 octombrie, la Bruxelles, că sunt șanse mari ca România să aibă un nou guvern marți, după ce partidele au ajuns la acorduri politice cu premierul desemnat Luca Niculescu. 

Nicușor Dan Luca Niculescu
Nicușor Dan și premierul desemnat Luca Niculescu Foto: Presidency

„Eu cred că demersurile partidelor sunt extrem de serioase. Adică e prima oară când vorbim de acorduri politice cu primul ministru desemnat. Deci eu cred că ne îndreptăm către formarea unui grup, către votarea de către Parlament a unui guvern”, a declarat Nicușor Dan, la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European.

Întrebat de un reporter dacă România ar putea avea un nou guvern marți, președintele a răspuns: „Sunt șanse mari de a avea marți un guvern”.

Șeful statului a afirmat că discuțiile dintre partide au ajuns într-o etapă avansată și a salutat acordul dintre formațiunile pro-occidentale pentru menținerea direcției europene și euroatlantice a României. El a menționat, în acest context, și progresele înregistrate în programul SAFE.

Nicușor Dan, despre întâlnirea cu Ilie Bolojan

Președintele a vorbit și despre discuția pe care a avut-o miercuri seara, 14 octombrie, cu premierul interimar Ilie Bolojan, în jurul orei 23.00. Nicușor Dan a descris întâlnirea drept una „absolut cordială, relaxată”, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte, fără negocieri sau tranzacții politice.

„Cu domnul Bolojan a fost o întâlnire la 11 seara absolut cordială și relaxată, în care subiectele au fost atinse, dar nu negociate, tranzacționate”, a precizat președintele.

Discuția a avut loc în contextul reuniunii europene de la Bruxelles, pe agenda căreia se află și viitorul buget al Uniunii Europene. Nicușor Dan a transmis că întâlnirea cu premierul interimar nu a reprezentat o negociere politică.

Lista miniștrilor, depusă în Parlament

Premierul desemnat Luca Niculescu urmează să depună în Parlament programul de guvernare și lista viitorului Cabinet, după consultările cu partidele și grupurile parlamentare. PSD a decis să participe la guvernare cu 11 reprezentanți, în timp ce pentru alte ministere au fost vehiculate nume de tehnocrați. UDMR și-a exprimat disponibilitatea de a susține învestirea Guvernului, iar PNL a analizat posibilitatea unui acord politic cu premierul desemnat.

Printre numele vehiculate pentru portofoliile care ar urma să revină tehnocraților se numără Dumitru Chisăliță, președintele Asociației pentru Energie Inteligentă, pentru Ministerul Energiei, Alexandru Nazare pentru Ministerul Finanțelor, Dan Neculăescu pentru Ministerul Afacerilor Externe și Sorin Costreie pentru Ministerul Educației.

După depunerea listei miniștrilor și a programului de guvernare, urmează procedura parlamentară pentru învestirea noului Executiv. Votul Parlamentului va decide dacă echipa propusă de Luca Niculescu va putea prelua guvernarea.

Top articole

Partenerii noștri