Nicușor Dan neagă existența unui scandal privind trecutul șefului SPP: „Un titlu care nu este justificat de conținut”
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi seară, că nu a făcut o evaluare managerială a șefului SPP, Lucian Pahonțu, și nu consideră că dezvăluirile recente justifică un scandal, precizând că are alte restanțe mai importante.

Întrebat dacă va solicita schimbarea lui Lucian Pahonțu după dezvăluirile Recorder, Nicușor Dan a oferit un răspuns evaziv.
„Să vă răspund la întrebarea cu domnul Pahonțu, răspunsul este următorul: reprimarea manifestațiilor de la Revoluție și Mineriadă este o pată în istorie, este regretabil că parchetele nu au elucidat misterul ăsta. Îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuși să o facă, trecând așa de mult timp”, a declarat președintele.
Nicușor Dan a adăugat că, din punct de vedere moral, persoanele care au participat la reprimarea manifestațiilor de la Revoluție sau Mineriadă nu ar trebui să ocupe funcții înalte.
„Doi, orice persoană care a reprimat, participând la una dintre aceste acțiuni, din punct de vedere moral, nu are ce să caute într-o funcție înaltă. Și trei, domnul Pahonțu nu este în această situație”, a spus șeful statului.
Întrebat dacă a făcut o evaluare privind activitatea lui Lucian Pahonțu, Nicușor Dan a spus că, deși și-a format o impresie despre activitatea serviciului, nu a realizat o evaluare managerială dedicată șefului SPP.
„O evaluare a serviciilor am făcut-o cu propriile simțuri. Se pare că serviciul ăsta funcționează din interacțiunea pe care am avut-o cu diverși ofițeri. Și reacțiile serviciilor externe cu care tangențial m-am intersectat sunt în aceeași direcție”, a declarat președintele.
Nicușor Dan a precizat că nu a făcut însă o evaluare managerială special pentru Pahonțu.
„O evaluare managerială nu am făcut special pentru domnul Pahonțu, sunt multe alte restanțe mai importante”, a afirmat șeful statului.
Întrebat dacă, în contextul acuzațiilor aduse șefului SPP în urma investigației jurnalistice, nu se impune totuși o evaluare a directorului SPP, Nicușor Dan a pus sub semnul întrebării chiar existența unui „scandal”.
„Nu știu care-i scandalul. Eu am văzut un articol de presă care are un titlu care nu este justificat de conținut. Nu știu care este scandalul”, a răspuns președintele.
Afirmațiile vin după ce o investigație Recorder a arătat că Lucian Pahonțu și-a început cariera militară în cadrul Trupelor de Securitate și a fost prezent în dispozitivele de forțe mobilizate în București în timpul Revoluției din decembrie 1989. Potrivit documentelor consultate de jurnaliști, Pahonțu a fost comandant de pluton la UM 0305 Băneasa și a ajuns, în seara de 21 decembrie 1989, în zona Universității și a hotelului Intercontinental.
Investigația arată, de asemenea, că aceeași unitate din care făcea parte Pahonțu a fost implicată în acțiunile împotriva protestatarilor din Piața Universității. În zilele de 13 și 14 iunie 1990, militarii au participat la evacuarea pieței, iar un ofițer citat în investigație l-a menționat explicit pe Pahonțu printre cei care au acționat în zona Universității.




















































