Momentul în care nava turcească este lovită de drone în zona economică a României. Vasul s-a scufundat complet | adevarul.ro

Video Momentul în care nava turcească este lovită de drone în zona economică a României. Vasul s-a scufundat complet

Publicat:
0
1 live

Au apărut primele imagini cu momentul în care nava turcească încărcată cu cereale, care s-a scufundat luni în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, a fost lovită de drone. Nava s-a scufundat, iar 11 membri ai echipajului au fost salvați; două persoane au murit, iar trei marinari răniți au fost transportați la Spitalul Județean Constanța.

Incidentul s-a produs la aproximativ 20 de mile marine de țărm, în zona platformei Pescăruș. În urma loviturilor, la bordul navei a izbucnit un incendiu, iar vasul s-a scufundat ulterior în totalitate.

Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) Constanța a solicitat intervenția Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) la ora 10:37.

Spre zona incidentului au fost trimise navele de salvare SAR APOLLO, din Sulina, și SAR ARTEMIS, din Constanța. Ulterior, a fost solicitată și nava SAR ARES. La operațiunea de salvare a participat și Garda de Coastă.

Amintim că marți, două nave comerciale au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei. Una dintre acestea s-a scufundat, în timp ce cei 18 membri ai echipajului celeilalte nave au fost salvați, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile bulgare și române.

Experții avertizează că seria de atacuri ar putea marca o nouă etapă a războiului din Marea Neagră și susțin că navele deținute sau operate de companii turcești au devenit o țintă. Potrivit informațiilor prezentate în acest context, toate cele trei nave atacate și cele două care s-au scufundat sunt deținute și operate de companii din Turcia.

Atacul asupra celor două nave din apele bulgare ale Mării Negre a implicat atât o dronă maritimă, cât și una aeriană, a declarat marți premierul Bulgariei, Rumen Radev. El a precizat că, în cursul zilei, a participat la o videoconferință cu membri ai Consiliului UE. Reuniunea fusese convocată pentru un alt subiect, însă premierul i-a informat pe participanți cu privire la situația din Marea Neagră, relatează presa bulgară.

„Este extrem de îngrijorător. Acesta este un fapt. Nu vă pot spune încă de unde au provenit dronele care au atacat navele. Una dintre nave se deplasa spre nord – cea care s-a scufundat – și încă nu avem informații despre ce se afla la bord. Cealaltă navă se deplasa spre sud și transporta grâu”, a explicat premierul Rumen Radev.  

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană nu a desfășurat nicio operațiune în zona în care au fost atacate navele. „S-a stabilit că acesta este un atac rusesc combinat, cu drone navale și aeriene”, a afirmat Zelenski.

Potrivit declarațiilor oficiale ucrainene, Rusia ar urmări prin astfel de acțiuni să facă partea de vest a Mării Negre improprie navigației, ceea ce ar putea afecta inclusiv transportul comercial și exporturile de cereale din regiune.

Top articole

Partenerii noștri