Trump a strâns cu ușa Iranul, dar regimul de la Teheran nu cedează. Schimbă Statele Unite strategia?

Blocada și sancțiunile impuse de Statele Unite au lovit puternic economia Iranului. Exporturile de petrol s-au prăbușit, producția de țiței a fost redusă la jumătate, iar inflația a ajuns la niveluri extreme. Cu toate acestea, regimul de la Teheran nu pare pregătit să cedeze.

Președintele SUA, Donald Trump Foto: EPA-EFE

Iranul refuză în continuare să facă concesii în privința programului său nuclear, iar negocierile privind libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz au ajuns în mod repetat în impas.

Situația ridică o întrebare esențială: dacă autoritățile iraniene recunosc amploarea crizei economice, de ce continuă să reziste?

Răspunsul poate fi legat de experiența acumulată în decenii de sancțiuni, de capacitatea regimului de a reprima protestele interne și de costurile tot mai mari pe care Statele Unite trebuie să le suporte pentru a menține actuala strategie, relatează CNN.

Iranul ar putea fi, astfel, într-o poziție mai solidă decât lasă să se vadă indicatorii economici.

Blocada lovește exporturile de petrol

În septembrie, Iranul nu a mai încărcat niciun vas cu petrol în porturile sale.

A fost prima lună fără încărcări de țiței de când serviciul de monitorizare maritimă Kpler a început să urmărească exporturile iraniene, în 2013. Ultima încărcare reușită de petrol iranian a avut loc pe 25 august.

În același timp, rezervele de țiței disponibile pentru export în afara zonei de blocadă americană au scăzut dramatic.

Potrivit Kpler, cantitatea de petrol aflată în afara zonei de blocadă a coborât la aproximativ 10 milioane de barili, de la 100 de milioane în iulie.

Dacă Iranul continuă să găsească cumpărători în ritmul actual, aceste rezerve ar putea fi epuizate până la sfârșitul lunii octombrie.

Nici situația internă nu este mai bună.

Pentru că are dificultăți în a-și vinde petrolul nou extras, Iranul acumulează tot mai mult țiței pe uscat. Stocurile au ajuns la aproximativ 70 de milioane de barili, aproape de nivelul maxim atins în timpul pandemiei, potrivit lui Matt Smith, director pentru cercetarea piețelor de mărfuri la Kpler.

Producția iraniană de petrol a coborât la aproximativ jumătate din nivelul de dinaintea războiului, la circa 2 milioane de barili pe zi. Este suficient, în linii mari, pentru acoperirea consumului intern.

Economia Iranului intră într-o perioadă critică

Sancțiunile americane au avut un impact major asupra economiei.

Potrivit datelor guvernului iranian, economia s-a contractat cu o rată anualizată de 10% între martie și iunie.

Inflația anuală a urcat luna trecută la aproximativ 90%, iar media ultimului an a fost de 73% – cel mai ridicat nivel înregistrat de Iran de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pentru populație, efectele sunt directe.

Adnan Mazarei, cercetător principal la Peterson Institute for International Economics, spune că iranienii care primesc bani încearcă să îi cheltuiască imediat pe lucrurile esențiale, deoarece valoarea monedei poate scădea rapid.

Guvernul are dificultăți în a-și finanța cheltuielile și recurge tot mai mult la tipărirea de bani, ceea ce alimentează și mai mult inflația.

În același timp, sancțiunile au redus drastic importurile, provocând închiderea unor fabrici și creșterea șomajului.

Mohsen Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, a recunoscut recent că situația economică a țării se numără printre cele mai grave din istoria sa.

Dar o economie aflată în dificultate nu înseamnă automat că regimul se apropie de colaps, subliniază CNN.

„Economia se descurcă foarte prost”, spune Mazarei. „Dar nu există un punct mecanic la care să poți spune că temperatura corpului a ajuns la un nivel critic și pacientul va muri.”

Regimul iranian a învățat să reziste sancțiunilor

Unul dintre motivele pentru care Iranul continuă să reziste este experiența acumulată în decenii de sancțiuni.

Regimul dispune de mecanisme pentru a absorbi o parte din presiunea economică, iar represiunea internă a redus capacitatea protestelor de a se transforma într-o amenințare imediată la adresa puterii.

„Oamenii devin tot mai nefericiți, dar regimul are o răbdare și o toleranță extraordinare față de suferința populației”, spune Mazarei.

Iranul are, de asemenea, o experiență îndelungată în eludarea sancțiunilor.

Totuși, această strategie pare să fie mai dificilă decât în trecut.

Administrația Trump a intensificat presiunea economică, iar unele guverne care ignorau în mare măsură sancțiunile americane au început să le trateze cu mai multă seriozitate.

Un exemplu este situația mai multor petroliere iraniene ale căror echipaje se tem de capturarea de către Statele Unite sau aliații acestora.

Potrivit lui Charlie Brown, consilier principal al organizației United Against Nuclear Iran, zeci de astfel de nave au rămas blocate în largul coastelor Sri Lankăi și ar fi fost refuzate pentru acordarea de ajutor umanitar, în ciuda mai multor apeluri de urgență.

Informațiile au fost relatate inițial de The Wall Street Journal.

Cum încearcă Iranul să evite sancțiunile

În pofida presiunii, experții consideră că Iranul găsește în continuare modalități de a genera venituri.

Michelle Brouhard, responsabilă de politica și riscul geopolitic la Kpler, spune că rezistența regimului sugerează că anumite mecanisme de eludare a sancțiunilor încă funcționează.

„Regimul iranian este foarte bun la administrarea țării cu resurse limitate”, afirmă ea. „Nu cred că Iranul a ajuns la un punct de cotitură. Așadar, trebuie să primească bani dintr-o anumită sursă.”

Una dintre dificultăți este tocmai identificarea acestor surse.

Charlie Brown spune că Iranul ar putea transporta petrol pe uscat către Kazahstan și Rusia sau pe mare, prin Marea Caspică.

Teheranul a fost acuzat în trecut că își ascunde originea petrolului exportat, prezentându-l drept petrol irakian, sau că transferă țiței de pe nave iraniene pe nave ale altor state pentru a-l scoate din zona Strâmtorii Hormuz.

Regimul dispune, de asemenea, de intermediari în mai multe țări din regiune, care pot efectua tranzacții în dolari, criptomonede sau prin alte metode menite să evite detectarea.

Strâmtoarea Ormuz, posibilă sursă de venit

Una dintre cele mai interesante ipoteze privește chiar Strâmtoarea Ormuz.

Michelle Brouhard sugerează că unele state din Golf care exportă petrol ar putea plăti discret Iranului anumite taxe în schimbul trecerii în siguranță prin strâmtoare.

Nu există dovezi concrete că un asemenea mecanism funcționează.

Cu toate acestea, atât Mazarei, cât și Brown spun că au auzit informații potrivit cărora producători de petrol ar plăti Iranului un fel de taxă pentru securitate.

Iranul a continuat să atace unele petroliere care traversează strâmtoarea. Potrivit lui Brouhard, este posibil ca unele dintre navele vizate să fie cele care refuză să plătească o astfel de taxă.

Între timp, fluxul de petrol din alte state din Golf prin Strâmtoarea Ormuz a revenit aproape de normal, în pofida tensiunilor.

Acest lucru sugerează că influența Iranului asupra traficului petrolier din zonă nu mai este la fel de mare ca în trecut.

Cât pot rezista Statele Unite?

Indiferent dacă statele din Golf plătesc sau nu direct Iranului, menținerea actualei situații este extrem de costisitoare.

Marina americană trebuie să aloce resurse importante pentru blocadă și pentru escortarea navelor.

Costurile pentru contribuabilii americani se ridică la zeci de miliarde de dolari, în timp ce prețurile combustibililor au rămas ridicate.

La rândul lor, producătorii de petrol plătesc sume considerabile pentru transportul țițeiului către destinație, susține CNN.

Costurile cu echipajele, combustibilul, asigurarea și alte servicii au făcut ca operarea unui petrolier de tip Very Large Crude Carrier să ajungă la aproximativ 1,6 milioane de dolari pe zi, de 24 de ori mai mult decât în 2025, potrivit Clarksons Shipping and Maritime Services.

„Cineva este plătit”, spune Brouhard. „În acest moment, taxa este plătită companiilor de asigurări. Iar noi toți plătim pentru asta.”

Această situație ar putea explica de ce Iranul preferă să aștepte.

Regimul și-a pierdut o parte din influența asupra pieței petrolului, iar economia sa a fost grav afectată. Dar Teheranul ar putea paria pe faptul că Statele Unite nu vor fi dispuse să suporte la nesfârșit costurile uriașe ale menținerii actualei strategii.

Cu alte cuvinte, Iranul nu trebuie neapărat să câștige rapid. Ar putea încerca pur și simplu să reziste mai mult decât adversarul său.

„Vom rămâne mult timp în pragul războiului”, spune Mazarei.