Iohannis, întrevedere cu Manfred Weber. Discuțiile au privit importanţa strategică a viitoarelor alegeri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Klaus iohannis a discutat cu șeful PPE, Manfred Weber, privind importanța alegerilor europarlamentare care urmează să aibă loc pe 9 iunie. 

Cei doi lideri au discutat cu privire la alegerile din iunie FOTO Administrația Prezidențială
Cei doi lideri au discutat cu privire la alegerile din iunie FOTO Administrația Prezidențială

„Excelenta intalnire astăzi cu preşedintele PPE Manfred Weber, în marja Congresului PPE de la Bucureşti, România. Am discutat despre importanţa strategică a viitoarelor alegeri europene, despre interesul nostru comun de a consolida proiectul european, de a ne apăra valorile şi unitatea”, a scris Klaus Iohannis, marţi pe reţeaua X, fostă Twitter.

Congres PPE la București 

Șeful PPE se află în România, în contextul Congresului Partidului Popular European, care se desfăşoară la Bucureşti în zilele de 6 şi 7 martie, reunind lideri din familia politică a popularilor europeni.

La eveniment vor participa mii de persoane, printre care și 14 șefi de stat și de guvern, dar și lideri ai instituțiilor europene precum Ursula von der Leyen (șefa Comisiei Europene), Roberta Metsola (șefa Parlamentului European), precum și comisarii europeni din familia lor politică, pe lângă întreaga conducere liberală și garnitura de lideri din teritoriu. Inclusiv Karl Nehammer, cancelarul Austriei și politician antipatic pentru clasa politică din România, este așteptat la eveniment.

În cadrul Congresului va fi adoptată și strategia electorală pentru anul electoral 2024.

Manfred Weber a arătat că „unul dintre principalele motive pentru care au ales România pentru a organiza congresul PPE este pentru că aici PPE are doi lideri extrem de importanti, Nicolae Ciucă şi Klaus Iohannis”. Weber a mai spus că al doilea motiv pentru care au ales să vină la Bucureşti este pentru că PPE se defineşte un partid de centru dreapta şi al ţărilor est-europene.

Al treilea motiv este că România este aproape de Ucraina. Suntem partidul care sprijină Ucraina atât cât putem şi urmărim şi situaţia din Moldova”, a completat Weber.

Și cancelarul Austriei, Karl Nehammer, se va afla miercuri și joi la București pentru Congresul PPE. Cu acest prilej, liderul de la Viena va fi primit și la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, susțin surse din zona liberală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite