Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA în Grecia provoacă agitație în România. Guilfoyle a vorbit despre înlăturarea guvernelor
Ziarul american Financial Times a relatat, la rândul său, despre declarațiile controversate ale ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, care a sugerat că Statele Unite ar putea înlătura guverne, făcând referire la Grecia și la criza politică din România.

Guilfoyle, fosta logodnică a lui Donald Trump Jr., numită în funcția de ambasador anul trecut, a făcut declarațiile pe 18 martie, în timpul unei cine oficiale organizate la Ambasada SUA din Atena. La eveniment au participat zeci de persoane, inclusiv politicieni, membri ai personalului ambasadei și militari, potrivit unei persoane familiarizate cu situația, citată de Financial Times.
Ambasadele SUA de la Atena și București au refuzat să comenteze.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat că Washingtonul „apreciază parteneriatul strategic cu România, care rămâne solid în toate domeniile de interes comun, inclusiv securitatea energetică și împărțirea responsabilităților în domeniul apărării”.
Guvernul elen a declarat: „Nu s-a pus niciodată problema unei amenințări la adresa guvernului grec (...) și nici nu ar fi tolerat vreodată așa ceva.”
Executivul de la Atena a adăugat că relațiile cu SUA sunt „mai apropiate și mai stabile ca niciodată”.
După cina de la Ambasada SUA din Atena, Kimberly Guilfoyle a venit la București și s-a întâlnit, la sfârșitul lunii martie, cu lideri ai PSD, printre care Sorin Grindeanu și Bogdan Ivan.
Financial Times precizează că nu este clar dacă ambasadoarea i-a sfătuit pe social-democrați să se retragă din coaliția de guvernare.
Mureșan pentru FT: „Este o chestiune extrem de serioasă”
Contactat de publicație, europarlamentarul Siegfried Mureșan a descris întâlnirea drept una care „a părut conspirativă” și a spus că aceasta ar trebui verificată, cerându-le președintelui PSD, Sorin Grindeanu, și colegilor săi să explice ce au discutat.
„Este o chestiune extrem de serioasă. Evident, domnul Grindeanu și colegii săi din PSD trebuie să ne spună ce au făcut, ce au discutat și ce obiective au urmărit în cadrul acelor întâlniri”, a declarat Mureșan pentru Financial Times.
FT scrie că retragerea PSD din coaliție a lăsat partidele de centru-dreapta fără majoritate, iar încercările de formare a unui nou guvern au eșuat.
Publicația notează că, dacă Mureșan nu obține voturile Parlamentului, Nicușor Dan poate apela la PSD pentru formarea guvernului sau poate convoca alegeri anticipate. În acest context, FT leagă vizita lui Guilfoyle la București de discuțiile privind promovarea coridorului de gaze Grecia–Bulgaria–România–Ucraina și achiziția de gaz natural lichefiat (GNL) american.
Potrivit unor surse citate de publicație, Bolojan nu ar fi vrut să cumpere cantități mai mari de GNL din SUA, iar divergențele pe această temă s-ar fi numărat printre motivele retragerii PSD din coaliție. Grindeanu respinge, însă, acuzațiile privind o înțelegere cu SUA.
Simion, Grindeanu și Ivan, vizați de plângeri penale pentru trădare după afirmațiile atribuite ambasadoarei SUA despre căderea Guvernului. Liderul PSD: „Pure fabulații”„Ilie Bolojan nu a fost dat jos de americani, nici de monstrul din Loch Ness, nici de Bigfoot, ci de (...) români care au spus că guverna prost”, a declarat el luni.
El a adăugat însă că presupusa atitudine antiamericană a zonei de centru-dreapta demonstrează „că avem urgent nevoie de un guvern care să readucă relația cu SUA pe drumul cel bun”.
FT notează că România a încercat să își refacă relațiile cu administrația Trump după criticile SUA din 2025 privind anularea alegerilor prezidențiale.
Nicușor Dan a pledat pentru un guvern stabil, în timp ce Bogdan Ivan a acuzat foștii parteneri de coaliție că promovează „conspirații” și că mint în contextul crizei politice.
„Sunt disperați pentru că pierd puterea, au halucinații”, a declarat el. „Sunt disperați când văd că (n. r. Mureșan) nu are nicio șansă să treacă.”
FT relatează că acuzațiile privind ingerința SUA au accentuat tensiunile politice, iar formarea unei majorități în jurul lui Siegfried Mureșan este considerată dificilă de strategul Radu Magdin.
Scandalul a pornit de la o anchetă publicată de WSJ
Totul a pornit după ce sâmbătă, 26 martie, Wall Street Journal (WSJ) a publicat o anchetă despre activitatea lui Guilfoyle în sud-estul Europei și despre promovarea unor acorduri pentru importul gazelor naturale lichefiate americane.
Ambasadoarea, fostă prezentatoare Fox News, a devenit unul dintre principalii promotori ai proiectului cunoscut drept „Coridorul Vertical”.
Acesta urmărește aducerea gazelor americane în Grecia și transportarea lor spre nord, până în Ucraina, pentru reducerea dependenței regiunii de energia rusească.
Ulterior, ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, a transmis că „România trebuie să rezolve singură” această situație, subliniind că „democrația poate fi complicată”.
„Pot spune că, încă de la începutul problemelor interne cu care s-a confruntat acest guvern, Statele Unite și-au exprimat deplina încredere în democrația din România și în capacitatea acesteia de a rezolva această situație, precum și celelalte provocări care vor apărea. Este o problemă pe care România trebuie să o rezolve singură”, a spus ambasadorul SUA la București.
La rândul său, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că vizita ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în România a avut loc în cadrul unui eveniment al mediului de afaceri.
„În ceea ce privește vizita ambasadoarei SUA în Grecia, în România, a fost o vizită în cadrul unui format de eveniment al mediului de afaceri, deci practic în afara unui mandat de reprezentare, de negociere sau în relație cu instituțiile statului român.
De altfel, evenimentul la care se face referire e un eveniment de ordin privat, nu de ordin public”, a transmis Oana Țoiu.




















































