Cât de sigur este USR de colaborarea cu Bolojan. Radu Miruță, la „Interviurile Adevărul”: „Pot să fiu sigur doar de mine” | adevarul.ro

Video Cât de sigur este USR de colaborarea cu Bolojan. Radu Miruță, la „Interviurile Adevărul”: „Pot să fiu sigur doar de mine”

Publicat:
0
1 live

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, a vorbit, în cadrul „Interviurilor Adevărul”, despre colaborarea dintre USR și premierul Ilie Bolojan, dar și despre poziția partidului față de PSD.

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor.
Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor. Foto: Adevărul

Întrebat cât de sigur este că USR va continua colaborarea cu Ilie Bolojan, Radu Miruță a evitat să ofere o garanție în numele întregului partid.

„Eu pot să fiu sigur doar de mine. Pot să vă spun că este o colaborare bună”, a declarat ministrul.

Legat de poziția partidului USR față de colaborarea cu Bolojan, Miruță a spus: „USR este format și el din oameni care nu sunt sfinți de pe catapeteasma bisericii și completați cu adeziune de partid, scuzați-mă, fie blasfemia”.

În ceea ce privește o eventuală colaborare între USR și PSD, Miruță a avut însă un răspuns categoric. Ministrul susține că formațiunea nu intenționează să intre într-o astfel de înțelegere politică.

„Deci noi în aceeași cameră cu PSD nu vom sta. Pentru că ceea ce PSD a făcut bătându-și joc de această țară, noi considerăm că este o prefăcătorie să mai dansăm această horă din care românii într-un mod evident au avut de pierdut”, a afirmat Radu Miruță la „Interviurile Adevărul”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite