Bolojan exclude ca PNL să intre într-un guvern cu PSD și propune o formulă „de bun-simț”. Ce spune despre AUR: „Are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare” | adevarul.ro

Bolojan exclude ca PNL să intre într-un guvern cu PSD și propune o formulă „de bun-simț”. Ce spune despre AUR: „Are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Premierul interimar Ilie Bolojan precizat joi seară că PNL nu își schimbă poziția privind o eventuală participare la un executiv alături de PSD și susține în continuare varianta unui „Guvern de tranziție”, pe care îl numește „de armistițiu”.

George Simion, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu
George Simion, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu Foto: Mediafax

Întrebat, la postul B1TV, dacă liberalii ar vota un guvern din care să facă parte și PSD, Ilie Bolojan a declarat că el și partidul său rămân „consecvenți la ceea ce am declarat atât în primăvară, dar și în vară”, amintind că PNL a avertizat înaintea moțiunii de cenzură că „nu vom mai face parte dintr-un guvern cu PSD-ul”.

Liderul liberal a susținut că soluția pe care o consideră în continuare viabilă este „să formăm un guvern de tranziție, i-am spus, un guvern de armistițiu”.

Bolojan vede la conducerea executivului „un guvern tehnocrat”, cu „un premier, în principal, care să se bazeze pe tehnocrați”, și respinge formula unor „proxy tehnocrați”, fără expertiză în domeniile pe care le gestionează.

Potrivit acestuia, un astfel de cabinet ar trebui „să ia măsurile necesare pentru a pregăti anul viitor”, „să închidă PNRR-ul”,să facă rectificarea de buget”, „să pregătească bugetul pentru anul viitor” și „să trecem această iarnă”.

Premierul interimar a apreciat o astfel de variantă at fi „o formulă de bun-simț” și a transmis că liberalii sunt deschiși dialogului pentru identificarea unei soluții politice, avertizând că „timpul curge în defavoarea României”.

„AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”

Comentând, în cadrul aceluiași interviu, cel mai recent sondaj de opinie, Ilie Bolojan a explicat că „există o nemulţumire a cetăţenilor ţării noastre vizavi de perspectiva pe care o avem, pe care o văd pentru ţara asta” și „un grad de neîncredere de ani de zile”, iar în acest context electoratul tinde să voteze împotriva partidelor aflate la guvernare.

„AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”, a declarat premierul interimar.

 Ilie Bolojan a făcut referire și la numirea jurnalistei Sorina Matei la conducerea interimară a TVR

„Acum au la Televiziune un reprezentant care sunt convins că va face reformele la televiziune şi îşi va demonstra competenţele ca să crească audienţa TVR, să cheltuie bugete mai mici şi să aibă, sigur, o politică, într-adevăr, de ţinuta unei Televiziuni publice naţionale, aşa cum s-ar cuveni. Deci, acesta este un avantaj", a afirmat Bolojan.

„Degeaba PSD a minţit,  oamenii nu mai identifică cine a început primul”

Ilie Bolojan consideră că disensiunile din coaliţie contribuie la erodarea încrederii publice în partidele tradiţionale.

„Degeaba PSD a încălcat toate înţelegerile, degeaba PSD a minţit, pentru că, la un moment dat, într-o dispută sau într-o ceartă, oamenii nu mai identifică cine a început primul”, a explicat premierul interimar, susţinând că astfel se accentuează percepţia de lipsă de credibilitate a clasei politice.

Liderul liberal a subliniat că evită atacurile la adresa formaţiunilor politice, argumentând că „jignind un partid sau altul îi jigneşti electorii”.

„Să-i convingem că există variante mai bune”,   

În opinia sa, partidele trebuie să îi convingă pe cetăţeni prin rezultate şi respectarea angajamentelor asumate, „nu să ne supărăm pe cetăţeni că votează împotrivă, ci prin ceea ce facem să-i convingem că există variante mai bune”.

Ilie Bolojan a adăugat că este nevoie de „variante bune, variante corecte” pentru continuarea procesului de modernizare a României.

Ultimele declarațiile vin în contextul celui mai recent barometru INSCOP, care indică AUR pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 39,7%, urmat de PSD cu 18,7% și PNL cu 16,3%.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite