Bode: „Românii nu vor circul AUR, nici circul USR, nu vor scandal”. Ce spun liderii PNL despre coaliția cu PSD

0
Publicat:

Nicolae Ciucă a participat alături de fostul ministru Lucian Bode și de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, la şedinţa Comitetului de Coordonare Local Extraordinar al PNL Câmpulung, unde au subliniat necesitatea stabilității politice și a coaliției PNL-PSD în contextul actual. Secretarul general al PNL a afirmat că românii nu vor „circul AUR sau circul USR” la guvernare. 

Liberalii au subliniat necesitatea stabilității politice FOTO Mediafax
Liberalii au subliniat necesitatea stabilității politice FOTO Mediafax

„Este adevărat, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat guvernarea într-o coaliţie de trei, ulterior de doi, pentru că ţara avea nevoie de stabilitate politică, ţara avea nevoie să asigure trecerea prin toate aceste crize succesive şi suprapuse şi ţara avea nevoie să meargă mai departe. Pentru toate astea, uneori este nevoie să facem şi un minim sacrificiu de orgoliu. L-am făcut, îl facem şi îl vom face în continuare. Dar pentru asta nu cerem ca cineva să vină să o aprecieze deschis. Trebuie doar să ne respecte. Minimul respect pentru ceea ce noi putem să oferim şi am oferit şi vom oferi în continuare”, a spus Nicolae Ciucă la şedinţa Comitetului de Coordonare Local Extraordinar al PNL Câmpulung. 

Potrivit secretarului general al PNL, Lucian Bode, actuala Coaliție de guvernare „asigură stabilitatea de care avem nevoie în România şi acest lucru nu cred că îl poate nega nimeni. Nu este o coaliţie bazată pe simpatii politice sau pe prietenii, este una pur pragmatică. Asta nu ne împiedică să ne manifestăm ca liberali şi să ne apărăm principiile şi valorile, să corectăm ce avem de corectat în actul de guvernare şi să susţinem măsuri liberale cu argumente”. 

„Nu a fost uşor şi nici nu va fi uşor să stăm în această coaliţie, dar trebuie să ţinem cont că traversăm vremuri complicate în care românii vor să trăiască în linişte şi să aibă parte de un trai decent, să ştie că este cineva responsabil la conducerea ţării. Românii nu vor nici circul AUR, nici circul USR, nu vor scandal, nu vor ură şi dezbinare în societate, vor responsabilitate şi un plan de viitor concret din partea noastră. Iar viitorul ni-l construim noi. Noi, liberalii, suntem cel mai mare partid de dreapta şi vom rămâne aşa şi după alegeri. Indiferent cât se chinuie unii să zică că fac un aşa-zis pol de dreapta, când în formula aceea pui un partid progresist de aventurieri politici la pachet cu două formaţiuni de buzunar poţi spune cel mult că faci un vehicul de salvare al unor lideri care rămân fără loc de muncă, dar în niciun caz o construcţie politică serioasă”, a mai precizat Bode.

La rândul său, șefa filialei PNL Argeș, Alina Gorghiu, a subliniat că în actualul context vedem „cât de important este ca premierul României să asigure echilibrul şi stabilitatea unui guvern de coaliţie”.

„În 2024, Partidul Naţional Liberal va fi singurul mare partid de dreapta care susţine ideile tradiţionale ale liberalismului românesc şi venim în faţa românilor cu o experienţă extraordinar de bună a guvernării. Suntem de şase luni de zile într-o nouă formulă de guvern şi vedem acum, mai bine ca oricând, cât de important este ca premierul României să asigure echilibrul şi stabilitatea unui guvern de coaliţie. Sincer, domnule preşedinte Ciucă, mi-e dor de doza de echilibru pe care o dădeaţi guvernării”, a spus Alina Gorghiu la şedinţa Comitetului de Coordonare Local Extraordinar al PNL Câmpulung. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite