Am asistat în ultimele două săptămâni, la Chişinău, la tentativa Preşedintelui pro-rus Igor Dodon de a îşi asigura o majoritate clară şi transparentă pentru a obţine realegerea în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie. Iar această perspectivă a avut ca principală ţintă PDM, care s-a trezit sfâşiat după acest episod.
Igor Dodon şi socialiştii pro-ruşi se află din nou în faţa unei alegeri care e în măsură să agite spiritele şi să pună degetul pe rană, separând populaţia Republicii Moldova şi expunând contradicţiile dintre documentele PSRM şi actele guvernării pe care o susţin.
Regimul Dodon acumulează fără scrupule cea de a doua greşeală
fatală. Într-un stat serios, cu un Parlament responsabil şi o opinie
publică şi societate civilă vii, demisia responsabililor direcţi nu ar
mai fi suficientă, ci ambele gafe ar fi scuturat din temelii Regimul
Dodon în deplinătatea sa.
Am intrat în anul electoral pentru alegerile prezidenţiale de la
Chişinău. Că se vor desfăşura la exact un an sau, aşa cum prevede
Constituţia Republicii Moldova, cu plus-minus 3 luni, organizarea lor ar
trebui să cadă cel târziu în februarie.
Ultimele evoluţii din Republica Moldova au arătat o anumită reţinere a preşedintelui Igor Dodon, a premierului Chicu şi a Ministrului de Externe Ciocoi din a califica sau a intra în conflict verbal direct cu Bucureştiul sau Bruxellesul, (un lucru salutar!).
În ape tulburi, manipularea devine un năvod de care peştii mai puţin vigilenţi se agaţă inevitabil. Este ceea ce se petrece acum în relaţia cu Chişinăul.
Republica Moldova şi-a petrecut perioada între Crăciunul pe stil vechi şi Sfântul Vasile cu reţinerea şefului Parchetului Anticorupţie, Viorel Morari, de către procurorul general nou ales/desemnat, Alexandr Stoianoglo, după metoda Igor Dodon, înainte de orice formulă de reformă a justiţiei.
Republica Moldova a intrat într-o perioadă politică extrem de periculoasă după ce Igor Dodon şi-a impus cabinetul său de miniştri la Chişinău sub eticheta falsă de „guvern tehnocrat”. Preşedintele susţinut de Federaţia Rusă a acaparat toate pârghiile de putere în stat, iar noi putem spune că Moldova a fost ocupată de ruşi în mod democratic.
Andrei Năstase a pierdut Primăria Chişinău. Pentru prima dată după 1989, Chişinăul a intrat în mâna pro-ruşilor declaraţi, a stângii şi a zonei depăşită, a trecutului. O arată şi structura pe vârste a votanţilor săi, unde viitorul rămâne la dreapta, iar cei peste 55 de ani aleg pro-ruşii în Chişinău.
Pe 30 iulie 2019, premierul R. Moldova Maia Sandu a acordat un interviu Agenţiei de presă ruse TASS.
Interviul este important din două puncte de vedere. Primul: prefaţează
vizita premierului Maia Sandu la Moscova, care va avea loc în toamnă.
Fostul preşedinte al PDM Vlad Plahotniuc a declarat marţi, 27 august, că după 28 de ani de independenţă, Republica Moldova „este din nou dependentă de interesele şi influenţele străine. Ne-am întors de unde am fugit cândva – ne-am întors în captivitatea externă”.
În urmă cu o lună, în timpul
instalării la Chişinău a guvernului susţinut de coaliţia formată din blocul
ACUM şi socialişti, s-au făcut speculaţii despre o înţelegere între Rusia şi
SUA în privinţa Republicii Moldova. Analiştii susţineau că Rusia obţine
controlul asupra Chişinăului în schimbul renunţării la sprijinirea regimului
Maduro în Venezuela. Agenda vizitei în Europa a subsecretarului de stat, David
Hale, dezminte aceste speculaţii.
Atât pentru opinia publică din Republica Moldova, cât şi pentru cea din
România este clar că guvernul PSD-ALDE l-a susţinut pe oligarhul
Plahotniuc, făcând un mare deserviciu cetăţenilor Republicii Moldova.
Premierul Moldovei vine la Bucureşti în prima sa vizită externă pentru a asigura că nu-i va aduce pe ruşi la masa deciziilor de la Chişinău.
Acum un an, pe 13 iunie 2018, se vota la ONU rezoluţia „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova“ (Retragerea completă şi necondiţională a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova).
Am avut o lungă discuţie la Mamaia cu Vlad Socor, în marja conferinţei
pe Marea Neagră şi Balcanii de Vest. Încă nu se clarificaseră lucrurile
la Chişinău, eram încă în plină criză politică şi constituţională.
Cu un calcul machiavelic tradiţional, ambasada Rusiei în România a publicat, în dimineaţa zilei de 28 iunie a.c., un text propagandistic vizând mistificarea ocupării mârşave, dezonorante, cu 79 de ani în urmă, prin recurs la manu militari, a teritoriului dintre Prut şi Nistru. 28 iunie fiind, în 2019, ziua când liderul actual de la Kremlin s-a întâlnit cu omologul de la Casa Albă.
În ediţia actuală a emisiunii TV ”Conflict Zone” la DW, Tim Sebastian a stat de vorbă cu Vladimir Cebotari (PDM) despre schimbarea politică din Republica Moldova. Vă prezentăm aici un fragment.
Retragerea lui Vladimir Plahotniuc de la conducerea Partidului Democrat din Moldova (PDM) nu ar trebui „să fie o surpriză“ pentru Chişinău sau Bucureşti, în contextul în care Kremlinul a revenit în forţă prin prisma alianţei „în contra naturii“ formate din Blocul ACUM şi PSRM, care asigură guvernarea statului frate dintre Prut şi Nistru.
Presiunea
a fost enormă, iar Plahotniuc a fost silit să
se retragă. Soarta lui a devenit foarte puţin importantă, la fel şi destinul
viitor al partidului său, ambele entităţi fiind declarate persona non grata în cancelariile marilor puteri care, de la un
punct încolo, l-au considerat în mod egal ameninţare directă la adresa intereselor
lor de securitate imediată sau extinsă în zona de contact între UE/NATO şi
Rusia.
„Voi, românii, doar vorba a fost de voi - niciodată nu ne-aţi ajutat cu adevărat!“ – acestea au fost vorbele pe care mi le spunea prin 2009 pe un ton mâhnit un important personaj politic din Republica Moldova.
Evenimentele
din Chişinău au ajuns pe prima pagină a presei din România, care se întrece în
comentarii şi analize făcute în birourile sau studiourile din Bucureşti.
Surprins de succesiunea evenimentelor în Chişinău, am decis să profit de ocazie
pentru a oferi cititorilor blogului meu informaţii direct de la sursă. Primul
interviu l-am realizat cu Doamna Maia Sandu, prim-ministrul noului guvern
al Republicii Moldova.
Varşovia,
primele zile ale lunii septembrie 1939. Aviaţia germană bombardează puternic
oraşul, armata poloneză este în retragere. Locuitorii capitalei se consolează
cu ideea că puterile aliate au declarat război Germaniei naziste, iar graniţa
de est este sigură.
Dincolo de jocurile închipuite la Bucureşti - aceleaşi care, de ani
dezile, duc la pierdera oricărei influenţe reale româneşti la Chişinău şi chiar
la ostilizarea unora dintre principalii jucători de acolo faţă de proiectul
unionist - cred că e bine să vedem şi modul în care se joacă în realitate.
Săptămâna ce precede eventuala dizolvare a Parlamentului
Republicii Moldova a activat toate resorturile interne şi
internaţionale, după o relativă perioadă de acalmie. Pe plan intern,
Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a ieşit public să anunţe că trece la
treabă, că doar nu credeam că lasă politicienii ceilalţi de capul lor,
că nu mai fac majoritate niciodată... A venit imediat şi propunerea de negocieri cu PSRM.
În ciuda unor aşteptări privind
schimbarea relaţiilor ruso-ucrainene după alegerea lui Zelenski în postura de
preşedinte al Ucrainei, Moscova continuă retorica agresivă la adresa ţării
vecine prin încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acesteia.
Finalul săptămânii a consemnat o situaţie tradusă
într-un adevărat scandal: revenirea Rusiei cu drept de vot şi drepturi depline
în cadrul Consiliului Europei, instituţia responsabilă pentru respectarea
drepturilor omului la nivel european.
O convorbire telefonică de o oră şi jumătate care a ridicat brusc un orizont posibil de pace într-un moment în care scenariul marilor tensiuni trebuia oprit în evoluţia sa vertigionasă. Cei doi au, în principiu, toate motivele de pe lume să ceară, cel puţin, un răstimp strategic de gândire.
În prima parte a acestui material intitulat „Transnistria între Chişinău şi Moscova. Generaţia post-conflict şi conturarea identităţii „transnistrene“ cu ajutorul manualelor şcolare“ - parte dintr-un articol publicat în Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale a Academiei Române
- am analizat diferenţele dintre două manuale de istorie de pe cele
două maluri ale Nistrului.
