Secretarul american al Apărării se opune lui Donald Trump şi nu vrea să trimită armata împotriva manifestanţilor 3

Decizia guvernului de la Chişinău de a opri camioanele româneşti cu ajutor umanitar departe de Piaţa Marii Adunări Naţionale (un loc cu o încărcătură simbolică aparte pentru lupta românismului de la începutul anilor ’90) a generat un val de critici din partea opoziţiei, societăţii civile, inclusiv din partea internauţilor indignaţi.

Perspectiva schimbării guvernului de la Chişinău a dat naştere la o adevărată isterie în Republica Moldova pe post de strategie de reacţie a ruşilor şi pro-ruşilor de aici.

Ajutorul României pentru Republica Moldova, cel mai important dacă îl comparăm cu sprijinul oferit de alte state, s-a transformat într-o telenovelă din patru episoade a cărei regie a fost asigurată de către guvernarea coruptă, antieuropeană şi incompetentă din acest stat.

Scena politică de la Chişinău a intrat în trepidaţie cam odată cu tratamentul ignobil la adresa ajutorului umanitar acordat de România în diferite forme.

Am asistat în ultimele două săptămâni, la Chişinău, la tentativa Preşedintelui pro-rus Igor Dodon de a îşi asigura o majoritate clară şi transparentă pentru a obţine realegerea în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie. Iar această perspectivă a avut ca principală ţintă PDM, care s-a trezit sfâşiat după acest episod.

Igor Dodon şi socialiştii pro-ruşi se află din nou în faţa unei alegeri care e în măsură să agite spiritele şi să pună degetul pe rană, separând populaţia Republicii Moldova şi expunând contradicţiile dintre documentele PSRM şi actele guvernării pe care o susţin.

Regimul Dodon acumulează fără scrupule cea de a doua greşeală fatală. Într-un stat serios, cu un Parlament responsabil şi o opinie publică şi societate civilă vii, demisia responsabililor direcţi nu ar mai fi suficientă, ci ambele gafe ar fi scuturat din temelii Regimul Dodon în deplinătatea sa.

Am intrat în anul electoral pentru alegerile prezidenţiale de la Chişinău. Că se vor desfăşura la exact un an sau, aşa cum prevede Constituţia Republicii Moldova, cu plus-minus 3 luni, organizarea lor ar trebui să cadă cel târziu în februarie.

Ultimele evoluţii din Republica Moldova au arătat o anumită reţinere a preşedintelui Igor Dodon, a premierului Chicu şi a Ministrului de Externe Ciocoi din a califica sau a intra în conflict verbal direct cu Bucureştiul sau Bruxellesul, (un lucru salutar!).

În ape tulburi, manipularea devine un năvod de care peştii mai puţin vigilenţi se agaţă inevitabil. Este ceea ce se petrece acum în relaţia cu Chişinăul.

Republica Moldova şi-a petrecut perioada între Crăciunul pe stil vechi şi Sfântul Vasile cu reţinerea şefului Parchetului Anticorupţie, Viorel Morari, de către procurorul general nou ales/desemnat, Alexandr Stoianoglo, după metoda Igor Dodon, înainte de orice formulă de reformă a justiţiei.

Republica Moldova a intrat într-o perioadă politică extrem de periculoasă după ce Igor Dodon şi-a impus cabinetul său de miniştri la Chişinău sub eticheta falsă de „guvern tehnocrat”. Preşedintele susţinut de Federaţia Rusă a acaparat toate pârghiile de putere în stat, iar noi putem spune că Moldova a fost ocupată de ruşi în mod democratic.

Andrei Năstase a pierdut Primăria Chişinău. Pentru prima dată după 1989, Chişinăul a intrat în mâna pro-ruşilor declaraţi, a stângii şi a zonei depăşită, a trecutului. O arată şi structura pe vârste a votanţilor săi, unde viitorul rămâne la dreapta, iar cei peste 55 de ani aleg pro-ruşii în Chişinău.

Pe 30 iulie 2019, premierul R. Moldova Maia Sandu a acordat un interviu Agenţiei de presă ruse TASS. Interviul este important din două puncte de vedere. Primul: prefaţează vizita premierului Maia Sandu la Moscova, care va avea loc în toamnă.

Fostul preşedinte al PDM Vlad Plahotniuc a declarat marţi, 27 august, că după 28 de ani de independenţă, Republica Moldova „este din nou dependentă de interesele şi influenţele străine. Ne-am întors de unde am fugit cândva – ne-am întors în captivitatea externă”.

Atât pentru opinia publică din Republica Moldova, cât şi pentru cea din România este clar că guvernul PSD-ALDE l-a susţinut pe oligarhul Plahotniuc, făcând un mare deserviciu cetăţenilor Republicii Moldova.

Acum un an, pe 13 iunie 2018, se vota la ONU rezoluţia „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova“ (Retragerea completă şi necondiţională a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova).

Am avut o lungă discuţie la Mamaia cu Vlad Socor, în marja conferinţei pe Marea Neagră şi Balcanii de Vest. Încă nu se clarificaseră lucrurile la Chişinău, eram încă în plină criză politică şi constituţională.

Cu un calcul machiavelic tradiţional, ambasada Rusiei în România a publicat, în dimineaţa zilei de 28 iunie a.c., un text propagandistic vizând mistificarea ocupării mârşave, dezonorante, cu 79 de ani în urmă, prin recurs la manu militari, a teritoriului dintre Prut şi Nistru. 28 iunie fiind, în 2019, ziua când liderul actual de la Kremlin s-a întâlnit cu omologul de la Casa Albă.

Presiunea a fost enormă, iar Plahotniuc a fost silit să se retragă. Soarta lui a devenit foarte puţin importantă, la fel şi destinul viitor al partidului său, ambele entităţi fiind declarate persona non grata în cancelariile marilor puteri care, de la un punct încolo, l-au considerat în mod egal ameninţare directă la adresa intereselor lor de securitate imediată sau extinsă în zona de contact între UE/NATO şi Rusia.

Dincolo de jocurile închipuite la Bucureşti - aceleaşi care, de ani dezile, duc la pierdera oricărei influenţe reale româneşti la Chişinău şi chiar la ostilizarea unora dintre principalii jucători de acolo faţă de proiectul unionist - cred că e bine să vedem şi modul în care se joacă în realitate.