Percheziții la o grupare din Republica Moldova condusă de Ilan Şor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile din Republica Moldova anunță că au făcut zece percheziții în Chișinău, acestea fiind soldate cu ridicarea a peste 2.000.000 de lei moldovenești (echivalentul a peste 105.000 de euro).

IGP a efectuat percheziții la membrii criminale conduse de Ilan Șor. FOTO: Arhivă
IGP a efectuat percheziții la membrii criminale conduse de Ilan Șor. FOTO: Arhivă

Banii au fost depistați la membrii unei grupării criminale care ar fi condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, anunță reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP)

,,Banii au fost ridicați în cadrul a peste 10 percheziții în Chișinău, într-un dosar de transportare a persoanelor de rang înalt, a bunurilor și banilor în beneficiul unui partid. Acestea au vizat inclusiv oficiile și domiciliul a doi soți cu vârste de peste 50 de ani, bărbatul fiind responsabil de coordonarea șoferilor, chiar dacă oficial lucra în calitate de administrator al unei croitorii din capitală”, menționează reprezentanții IGP, care au publicat imagini de la descinderi, dar și interceptări audio din dosar.

În urma perchezițiilor, un bărbat a fost încătușat pentru 72 de ore, iar soția sa este investigată în libertate.

Liderul grupării se află la Moscova

Oligarhul fugar Ilan Șor, care s-a ascuns în ultimii ani de justiția de la Chișinău în Israel, se află din data de 25 februarie în capitala Rusiei, Moscova, a anunțat recent șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care admite că așa lui Șor îi este mai uşor să primească indicaţiile Moscovei cu privire la Republica Moldova. 

,,Dacă ruşii ar fi cooperanţi şi ne-ar da toată informaţia şi dacă ar respecta cadrul legal, aşa cum prevăd acordurile şi tratatele internaţionale şi, în mod special, Convenţia Interpol, ar fi trebuit să-l reţină şi să-l extrădeze", a declarat șeful IGP.

Prorusul a plecat la Moscova cu puțin timp înainte ca șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, să avertizeze că Rusia are o strategie privind compromiterea procesului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, aceasta vizând referendumul pe tema integrării, alegerile prezidențiale, dar și parlamentare, iar gruparea Șor condusă de Ilan Șor ar fi principala aliată a Kremlinului, informațiile nefiind negate sau confirmate până acum de acesta. 

Iar toamna trecută, cu câteva zile înainte de alegerile locale generale, șeful SIS de la Chișinău a anunțat că Rusia a alocat peste un miliard de lei moldovenești pentru a destabiliza Republica Moldova, punând la cale un scenariu care este executat prin diverse metode de „grupul criminal” creat și condus de oligarhul fugar, Ilan Șor, iar banii respectivi erau prevăzuți, inclusiv pentru coruperea alegătorilor. Informațiile au fost negate de fugarul condamnat penal.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite