Ce spune Igor Grosu despre moldovenii interziși în România pentru tentative de destabilizare a Bucureștiului

0
Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, declară ca cei 116 moldoveni care intenționau să destabilizeze împreună cu reprezentanții AUR Bucureștiul sunt „protestatari de profesie” și fac jocul pro-rusului Ilan Șor.

Grosu susține că cei 116 moldoveni interziși în România sunt protestatari de profesie. FOTO: Arhivă
Grosu susține că cei 116 moldoveni interziși în România sunt protestatari de profesie. FOTO: Arhivă

„100 și ceva pe protestatari de profesie care acum înțeleg că mai rar o să treacă pe la Iași, pe la mall sau deloc iar o perioadă de timp. Și ei trebuie să înțeleagă că ești pasibil de anumite sancțiuni atunci când faci jocul unor criminali în cazul dat al lui Șor”, a declarat președintele Parlamentului de la Chișinău cu referire la acest caz. 

Moldovenii afiliați grupării criminale conduse de oligarhul fugar Ilan Șor care intenționau să protesteze la București în timpul Congresului Partidului Popular European (PPE) desfășurat în perioada 6-7 martie s-au ales cu interdicție emisă de responsabilii Ministerului român al Afacerilor Interne.

Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a subliniat pentru „Adevărul” că aceștia intenționau să ajungă pe cale terestră în România, ei fiind transportați în autocare sau microbuze pentru a manifesta în ziua în care președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participa la Congresul PPE.

Tot atunci, șeful Poliției moldovene a anunțat ca oligarhul moldovean Ilan Sor ar fi intenționat să trimită 200 de oameni la manifestația organizată de AUR.

Erau pregătite peste 200 de persoane să meargă la București organizat de la Chișinău. Dar prin conlucrare cu organele de drept din România s-a reușit de a stârpi aceste acțiuni. Clar că o parte dintre ei au reușit să ajungă la București. Însă ceilalți au fost documentați. Sumele care urmau a fi achitate pentru persoanele care trebuiau să compromită evenimentul ajungea pe zi la sute de euro. La un microbuz de 20 de persoane suma alocată era de 10000 €. (..)

Regretabil este că această intenție de organizare a protestelor vine din partea unui alt partid de la București. Urmau să se consolideze cu așa-numiții protestatari de la noi. A fost pe rețelele sociale, știm cu toții: Partidul AUR planifica aceste acțiuni la București”, a afirmat în data de 7 martie șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite