Dacia a vândut anul trecut peste 520.000 de maşini în lume. Şi-a mărit cota de piaţă în România

Dacia a vândut anul trecut peste 520.000 de maşini în lume.
Şi-a mărit cota de piaţă în România

Dacia rămâne lider detaşat de piaţă în ţara noastră FOTO: arhiva Adevărul

Chiar şi în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, Dacia rămâne o marcă foarte căutată. Anul trecut au fost vândute în lume peste 520.000 de maşini, iar în ţara noastră cota de piaţă Dacia a crescut cu 2,4%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacia a înmatriculat în cursul anului trecut un număr de 47.380 de vehicule pe piaţa din România, 5.024 dintre acestea fiind livrate pentru flota Poliţiei. Datorită măsurilor luate la timp, printre care şi utilizarea amplă a platformei dedicate de E-Commerce, Dacia a reuşit să atenueze parţial impactul negativ al crizei pandemice. Ca rezultat, cota de piaţă a mărcii a urcat la finele anului 2020 la 32,4%, faţă de 30% la sfârşitul anului precedent.

Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat şi în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând şi o creştere a cotei lor în segmentul de piaţă respectiv.

Astfel, Logan a rămas cel mai popular model de pe piaţa autohtonă, cu 18.627 unităţi comercializate. Lansată în urmă cu doar un an, versiunea Stepway a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan.

Duster a reuşit performanţa de a depăşi volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unităţi în 2020, faţă de 11.736 unităţi în 2019), consolidându-şi poziţia de lider autoritar al segmentului SUV din România.

În mod similar, Sandero (9.420 de unităţi înmatriculate) a înregistrat o creştere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. Peste 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway.

Rezultatele înregistrate atât Logan cât şi de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârşitul carierei. Ştafeta lor este preluată de la sfârşitul anului trecut de o nouă generaţie de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare şi calitate percepută. Noile modele Logan şi Sandero au fost recompensate recent cu titlul „Maşina Anului 2021 în România”.

 

Aproape 100.000 de Dacii vândute în Franţa

 

Vânzările totale ale mărcii Dacia (România, plus pieţele internaţionale) au atins, anul trecut, 520.765 de unităţi. În Europa (statele UE + EFTA), Dacia a comercializat 385.674 de autovehicule. Pe primul loc a fost Franţa, cu 98.370 unităţi, urmată de Italia (56.848), Germania (52.310), Spania (49.771) şi Maroc (38.173).

 

Vă mai recomandăm şi:

Toate modelele Dacia vor avea din 2022 şi versiuni hibrid

 

Care sunt cele mai scumpe modele Dacia, în funcţie de dotări şi motorizare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările